GABRIELA ȘERBAN : Rugăciune și tradiție la Bocșa –Sărbătoarea Hramului Bisericii„Adormirea Maicii Domnului”Bocșa Română

Îmbrăcați în straie de sărbătoare, cu mic, cu mare, credincioșii Bisericii în construcție din Bocșa Română, păstoriți de părintele Valentin Costea, și-au cinstit hramul – în 15 august 2020 – la sfânta sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul acestui important praznic a fost săvârșită slujba Privegherii și a fost oficiat Prohodul Maicii Domnului cu participarea unui număr mai restrâns de credincioși.

Însă, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, în ciuda vremii capricioase și a ploii când mai aprigă, când mai înceată, mulțime de credincioși, de toate vârstele, în straie de sărbătoare și cu flori în mâini, au participat la slujba oficiată de cei doi preoți: pr. Ciprian Costiș și pr. Valentin Costea, parohul bisericii.

În cadrul Sfintei Liturghii un număr mare de credincioși de toate vârstele au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele paroh Valentin Costea, care a insistat pe însemnătatea acestei mari sărbători numite și Sfânta Maria Mare, pe gradul înalt de cinstire acordat Maicii Domnului în cultul ortodox, Maica Domnului fiind considerată de creștini o mijlocitoare, pururea rugătoare. De asemenea, Maica Domnului este considerată blândețea însăși, apărătoarea și ajutătoarea  celor mâhniți și obidiți, celor năpăstuiți, celor neputincioși și a celor suferinzi, precum și ocrotitoarea și ajutătoarea familiei creștine.

În încheierea predicii, cei doi preoți au sfințit prinoase aduse de credincioși, care, mai apoi, au fost împărțite participanților la rugăciune.

Au fost intonate pricesne și cântări dedicate Maicii Domnului și, pentru că încă se mai dezbate dilema urărilor de „la mulți ani” la această sărbătoare, părintele Valentin Costea aprecizat că „putem felicita persoane întotdeauna când se sărbătorește praznicul sfântului al cărui nume îl poartă persoana, deoarece cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm, iar ca urări  potrivite  ar fi: Să porți numele Sfântului cu dragoste și demnitate!și/sau La mulți și binecuvântați ani!”

ÎN ATENȚIA MEMBRILOR UZPR

În săptămâna 17-21 august 2020, la sediul central din București nu se lucrează cu publicul.

În acest interval primim corespondențe prin poștă, curierat rapid sau poștă electronică, la adresele cunoscute.

Luni, 24 august, începând cu ora 10,00 se reia programul normal.

Hotărâri importante ale Comisiei de Atestare Profesională a UZPR

După o perioadă de activitate mai dificilă, din cauza restricțiilor stabilite în perioada de alertă, membrii Comisiei de Atestare Profesională a UZPR s-au reunit, respectând măsurile sanitare, în prima ședință în plen, având un nou președinte (după Adunarea Generală de Alegeri din luna iulie), în persoana jurnalistului Dan Constantin. Au fost prezenți ceilalți patru membri ai Comisiei – Valentin Uban, secretar, Viorel Popescu, Teodora Marin și Ovidiu Zanfir. De asemenea, au participat președintele Uniunii, Doru Dinu Glăvan, și vicepreședintele Sorin Stanciu (fost președinte al Comisiei de Atestare Profesională).
A fost analizată situația dosarelor aflate în analiză, majoritatea (30-45) fiind legate de Adeverința în vederea obținerii indemnizației la pensie. S-a accentuat responsabilitatea verificării dosarelor, constatându-se că se solicită acest drept și din partea unor persoane care nu dovedesc încadrarea ca jurnaliști profesioniști sau colaboratori permanenți în activitatea publicistică. A fost luată hotărârea ca în cel mai scurt timp să se răspundă tuturor celor care se pot bucura de calitatea de membri asociați, cu toate drepturile ce derivă din această calitate, mai puțin să beneficieze de indemnizație conform Legii 83/2016.
Membrii Comisiei de Atestare Profesională au hotărât să revizuiască toate dosarele, pentru a definitiva încadrarea corectă, conform prevederilor statutare, a calității de membru asociat și a celei de membru. De precizat că membrii asociați pot deveni, în timp, membri cu drepturi depline ( tot conform Statutului ), în vederea obținerii indemnizației la momentul pensionării.
În cadrul întâlnirii Comisiei au mai fost luate două importante hotărâri. Prima se referă la faptul că un număr deloc de neglijat dintre membrii pensionari nu își achită la timp cotizația (până la 25 februarie în fiecare an), așa cum au luat al cunoștință la primirea documentului pentru Casa de pensii. Aceștia vor fi atenționați să-și regleze problema respectivă, până la data de 15 septembrie 2020, în caz contrar pierzându-și calitatea de membru al UZPR, beneficiar al indemnizației. A doua constatare se referă la faptul că în evidența Uniunii sunt membri care nu au plătit cotizația de doi-trei ani, ceea ce, tot conform Statutului, conduce la pierderea calității de membru. Dacă până la 20 septembrie aceștia nu își vor regla problema financiară, Secretariatul va preda dosarele la firme specializate de arhivare. Orice dorință de revenire în Uniune, conform Statutului, înseamnă practic reînscrierea în organizația noastră, cu depunerea documentelor necesare.
Toate discuțiile și hotărârile luate în ședința Comisiei de Atestare Profesională au stat sub semnul acțiunii ferme și a dorinței de a se limpezi rapid și eficient toate problemele administrativ-organizatorice și comunicarea permanentă, de substanță, cu toți membrii UZPR.

Departamentul Comunicare