Ieşit din Ţara Făgetului – oază de spiritualitate cu creştinii de sub cer şi drepţii de pe pământ, care zădărnicesc duhurile rele să acţioneze asupra neamului. De aici au răsărit ca florile oameni de ştiinţă şi de cultură care au mucenicit pentru limbă şi românism. Una din aceste personalităţi este şi distinsul dascăl, cu viaţă de apostolat – Gheorghe Iosifoni, care a învăţat aici că limba română, ,, acel fagure de miere”,  „este patria mea” şi de aceea a ales să fie profesor de limba română pentru a învăţa pe copii tainele slovelor si a limbii. Măreaţă potriveală ieşită din rânduielile lui Dumnezeu.  Ele vin din străfundurile noastre unanime, din plămada nealterată a sufletului românesc, din brazda sfinţită prin truda milenară a strămoşilor. Domnul profesor Gheorghe Iosifoni se trage din părinţi creştini vestiţi, învăţând din tinereţe buna cuviinţă, a devenit un purtător de lumină din lumina înaintaşilor, luminând pe toţi cei din jur, vindecând şi mântuind sufletele lor.

După absolvirea Facultăţii de limba română de la Universitatea din Timişoara ajunge profesor în localitatea Dognecea din judeţul Caraş – Severin. Sacralitatea locurilor şi floarea tinereţii sale crează o personalitate ca rezonanţă a ordinii Divine împletită cu cea a tradiţiei şi istoriei naţionale. De acum dascălul Gheorghe Iosifoni înavuţit de cucernicie şi înţelepciune, va da necontenit pildă de mare destoinicie oamenilor. Ajuns om al şcolii prin vocaţie şi didactică eficienţă a pregătit generaţii de cetăţeni oneşti şi iubitori de adevăr, care apreciază munca şi rosturile ei ca valori supreme ale existenţei. A căutat să facă din elevi oameni mai buni, mai înţelegători, mai deschişi la suferinţele celor din jur, umplându-le sufletul de iubire şi bucurii.

Prin felul său de a fi, întotdeauna deschis, de o sinceritate nedisimultă, face să fie îndrăgit de cei cu care lucreză, de colegi, de elevi şi părinţi. Domnia sa nu privea elevii ca pe o marfă ci ca pe ,,Măria Sa Omul, fiul al lui Dumnezeu” tratându-i cu delicateţe şi respect.

Om de suflet şi om de nădejde, cuget limpede şi generos, pe cât de modest pe atât de hotărât în judecăţile sale este numit director la  Casa de copii Reşiţa.

Prin muncă asiduă, dragoste, voinţă, cât şi prin ideile sale novatoare despre şcoală a contribuit la ridicarea prestigiului dascălului şi a şcolii cărăşene – devenind unităţi de elită a învăţământului românesc. Calitatea de dascăl, de conducător de instituţii, probate în fruntea şcolilor prin care a trecut şi cea de om l-au propulsat spre Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş – Severin trecând prin mai multe funcţii până la cea de inspector şcolar managementul resurselor umane + învăţământ special. În această calitate, harul său împletit cu dăruire, perseverenţă, integritate şi curaj au făcut minuni punând o piatră importantă, la temelia şcolii româneşti. Astfel a devenit un aristocrat al vieţii sociale, politice, culturale şi şcolare, el fiind un uluitor model de conducător, de o calitate excepţională pentru generaţiile de azi şi de mâine în căutarea unui sens existenţial, un mentor în învăţământul cărăşean. La el ideea de morală este sa învăţăm să fim recunoscători faţă de cei care ne-au format. Este omul corect cu mare cinste sufletească, cu incapacitatea de a înşela sau a minţii. Blând, voios, drept cu toată lumea ştie să iubească oamenii din jur, dar are un cult şi pentru strămoşi. Nu acceptă politica făcută de oameni fără frică de Dumnezeu şi făra ruşine faţă de semeni. Nu aprobă gloria mediocrităţii cum se intâmplă azi. E opus omului rău, hrăpăreţ, gata oricând de gâlceavă, pus pe căpătuială. Pentru el, omul este o taină nu o marfă. Domnia sa crede că răsplata nu mai trebuie să fie câştigul ci bucuria că ai pus o cărămidă la înflorirea comunităţii şi că ,, un om bun nu-i acela care face bine, ci acela care se bucură că face bine,, ( N. Iorga ).

Înzestrat cu darul de comunicare astral, suflet generos, calm şi răbdător, fără ascunzişuri are un simţ al prieteniei. Apreciază prietenia adevărată, bazată pe respect şi iubire, nu pe interese. Sunt cunoscute prieteniile domnului inspector cu regretatul profesor Otta Verindeanu, ori cu profesor inginer Ovidiu Orza şi alţii.

Gustul său pentru frumos, cultura, stilul de viaţă şi nobleţea gândirii asupra rosturilor lumii pământene m-au atras spre Domnia sa. Prezenţa sa crează o atmosferă de necrezută sacralitate, o imagine de început de lume, emană in jur energie şi bunătate, fiind fără îndoială o mare personalitate. Este un om care ştie să asculte nu numai să vorbească, un om care respiră acelaşi aer ca toţi oamenii. Prezenţa lui dă culoare, însufleţire, impune respect şi iubire pentru a face vorbele în rază de lumină şi cântec.

Profesorul, inspectorul Gheorghe Iosifoni trăieşte printre noi prin faptele sale, rămâne pentru noi o personalitate bine conturată în analele şcolii româneşti, iar numele său peste care nu se va putea trece uşor va dăinui peste vremuri. Stăpân pe profesia sa cu un talent viguros, care nu se sfieşte să afirme că dreptatea este de partea celui care munceşte, citeşte, pregăteşte fiecare lecţie, faţă de care nu işi ascunde cuvintele de iubire, respect şi preţuire.

Fiinţa noastră nu are destule urechi să audă şi nici destui ochi să vadă frumuseţea lăuntrică a acestui om, bogat în cultură şi luminat de inteligenţă şi mai presus, pătruns până în adânc de iubirea pentru oameni.

Noi, almăjenii, îl privim cu stimă şi respect pentru ca din preaplinul calităţilor sale se revarsă benefic asupra tuturor. Emană bunătate şi înţelegere, înţelepciune şi blândeţe, ştie să fie om şi să fie bun, aduce in jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină.

,,O, mucenice Gheorghe, nume dulce şi scump tuturor credincioşilor, acestă scurtă laudă ce o aducem ţie cu blândeţe primeşte-o, şi de tot felul de întâmplări fereşte pe cei din jurul tău”.

                         Prof. Pavel Panduru

”Bucurie mare ai în suflet atunci când cutreieri munții și pădurile, câmpiile și luncile, dar și veselie multă ai când te bucuri de tot ce există în jurul tău”- îmi spunea mereu străbunica noastră Călina Bornuz, născută în comuna Topleț, județul Caraș-Severin.

Oamenii care își petrec copilăria la sat sunt  fericiți, eu așa am simțit, și știți de ce? Pentru că stau de vorbă cu anotimpurile, cu apele, cu florile, cu animalele, ei sunt prieteni cu natura și îl iubesc pe Dumnezeu necondiționat. În mine trăiește bucuria de a povesti ce înseamnă să te naști și să trăiești la sat, vreau să spun tuturor că satul românesc reprezintă iubirea, tinerețea, prietenia, aventura! Românii trebuie să iubească viața, să se bucure de tot ce există în jurul lor, în viața lor, în ființa lor, să fie demni, să iubească pământul pe care îl calcă, să fie mereu cu fruntea sus, numai așa putem merge mai departe, numai așa putem dărui lucruri frumoase și altora.

Îmi doresc să știe toată lumea că inimile dacilor, care au supraviețuit pe aceste meleaguri, au lăsat o scrisoare sorții neamului românesc, o scrisoare care a atras atenția destinului, chiar și a istoriei. Spun aceste lucruri pentru că istoria nu poate fi uitată, ea ne redă în fiecare secundă demnitatea, încrederea în noi, în toți românii din țară și din străinătate. Sunt convinsă că frații noștri români plecați peste hotare poartă iubirea în suflet pentru locul copilăriei până la moarte. Mă simt norocoasă pentru faptul că m-am născut în Topleț (Caraș-Severin). Această localitate încărcată de istorie  este formată din două sate: sat Topleț și sat Bârza. Frumusețea acestui loc este mereu învingătoare, deseori le spun prietenilor din copilărie, și nu numai, că Toplețul ar putea deveni un punct turistic important în zona Banatului, la mine în inimă fiind declarată  deja, de aceea voi spune multe lucruri despre punctele importante din locul copilăriei mele și anume: Sfinxul Bănățean, Morile de apă, Crucea Albă sau Locul la Cruce, Apeductul Podul Turcilor, Podul Mariei Terezia, Păstrăvăriile din Topleț, Iovan Iorgovan, Piciurine.

Sfinxul Bănățean

 Este o stâncă imensă, care se află la aproximativ 2 kilometri de Topleț, nici până în ziua de astăzi nu se știe cum a apărut în acest loc. Bunica mea, Damșescu Maria, Dumnezeu s-o odihnească, îmi povestea despre acest Sfinx ca și cum ar fi fost un soldat care apăra comuna Topleț, dar poate că așa este.

Sfinxul Bănățeaneste un megalit de 16 metri înălțime și aprox. 8 metri lățime, un chip cioplit, oamenii din sat au crezut și cred în continuare că este cioplit de Dumnezeu însuși. Mi-aș dori din tot sufletul să fie cunoscută această stâncă antropomorfă. Figura Sfinxului aduce a om calm, bun, misterios, dar cel mai bine seamănă cu un dac. Foarte puțină lume știe de existența acestei stânci interesante, deseori își schimbă fizionomia, în funcție de cum ne mișcăm atunci când ne uităm la el, un misterios. Față de Sfinxul din Bucegi este de două ori mai mare Sfinxul nostru de la Topleț.  Sper din tot sufletul că acest monument al naturii să fie luat în seamă și apreciat astfel încât să poată fi vizitat de turiști. El se află chiar în grădina unui localnic din Bârza pe nume Ilie Cernescu, acesta având porțile deschise pentru turiști.

Articol întreg >>>>>>>>>>>