Ion Borca s-a născut la 24 decembrie 1935, în comuna Ticvaniu Mic, județul Caraș-Severin, dimineața, la venirea colindătorilor, din părinții Ion și Eufemia. Școala primară a urmat-o în comuna natală, apoi gimnaziul la Liceul „Dragalina” din Oravița. În anul 1950 a venit la Reșița unde a urmat Școala Tehnică Siderurgică, secția Cocserie. După terminare a fost repartizat la Hunedoara unde s-a construit Uzina Cocsochimică.

În anul 1956 a fost selecționat pentru Școala de Aviație – din cauza unor neînțelegeri, la frontiera de vest s-au pregătit piloți tineri. A absolvit școala obținând brevetul de pilot. În toamna anului 1956 a fost încorporat în marina militară, la divizionul de submarine de la Mangalia. Aici a făcut pregătire pentru funcția de timonier, urmând diferite exerciții în Marea Neagră. Se mândrește cu faptul că în anul 1957, în data de 4 august, de Ziua Marinei, a condus submarinul „Delfinul” de la Mangalia până la Constanța, unde a participat la festivități. La întoarcere, de la timona din turelă se vedea marea, cu apa ca oglinda, nu se mișca niciun val, doar bancurile de delfini care urmăreau submarinul: era o priveliște de basm.

Spre finele anului 1958, venind din armată, s-a angajat la minele de uraniu de la Ciudanovița ca operator geofizic, controlând fronturile de lucru. În luna aprilie a anului 1960 a cerut transferul la Combinatul Siderurgic Reșița, secția Motoare Diesel, ca tehnician principal. După câțiva ani s-a mărit numărul de locomotive cu motoare Diesel și s-a simțit nevoia de piese de schimb, astfel că s-a creat un sector de centralizare a acestor piese, unde a fost numit șef de birou și unde, împreună cu colectivul de acolo, ținea evidența comenzilor, atât din țară cât și din Polonia și Bulgaria, unde existau un număr mare de locomotive. Cu acest prilej a participat în mai multe rânduri, împreună cu delegatul Uzinexport, la contractări de piese de schimb, atât în Polonia, cât și în Bulgaria. În 1974 a fost transferat din ordinul directorului general ing. Mircea Ioan Popa la serviciul de aprovizionare, ca șef birou.

În anul 1972 s-a ivit ocazia de a-și continua studiile la Institutul Politehnic „Traian Vuia“, la secția de seral, pe care l-a absolvit în anul 1976 cu media 9. Din cauza unor probleme familiale nu a reușit să continue încă trei ani pentru a obține diploma de inginer diplomat, deci a rămas, conform titulaturii europene, simplu inginer. În continuarea activității sale a fost șef adjunct serviciu, apoi șef serviciu la platforma Câlnicel, iar la pensionare i s-a oferit un contract de consilier al directorului general pe probleme de export. Ca o concluzie, poate spune că a mers pe pământ, sub pământ, pe apă și sub apă, prin aer…

>>>>>>>>>> articol întreg

Continuăm ciclul de manifestări din luna iulie, dedicate Reșiței 249, de data aceasta cu o expoziție filatelică.

După expozițiile prezentate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” în data de 3 iulie 2020 (expoziția comună a 19 artiști plastici din București, Timișoara, Jimbolia, Bocșa și din municipiul de pe Bârzava, dedicată Reșiței 249), precum și cea din 7 iulie 2020, dedicată picturilor cu caracter industrial realizate de artistul plastic bocșan Iosif Vasile Gaidoș (*7.07.1919, Ardud, jud. Satu Mare – † 3 martie 1998, Bocșa), începând cu data de 15 iulie, la Reșița se organizează o nouă miniexpoziție filatelică, de data aceasta în interior. Colecționarul reșițean Gustav Hlinka, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, expune tematica „Reșița industrială”. Miniexpoziția poate fi vizitată prin programare la telefonul 0255 22 00 81. 

Erwin Josef Țigla

(dialog cu Mircea BORDEAN- președintele  Sindicatului „Siderurgistul” Hunedoara)

– Ați preluat conducerea Sindicatului „Siderurgistul”. Cum vi se pare acest ,,fotoliu”?

– Am devenit președinte al Sindicatului „Siderurgistul” Hunedoara începând cu luna ianuarie 2020, fiind vicepreședinte din anul 2000. Nu cred că putem vorbi de ,,fotoliu” la Hunedoara, încă din 1990 de la înființare, acțiunile au fost multe și destul de dure, închideri de capacități, ordonanțe, negocieri de contracte la diferite nivele, mitinguri, pichetări etc., deci o activitate laborioasă și diversificată. Cred cu tărie că ,,fotoliile” au fost la alți lideri: Miron Mitrea, Victor Ciorbea, Liviu Pop ș.a.

             – Este grea activitatea sindicală în această perioadă sensibilă de muncă în siderurgie?

            – Nicio activitate nu este grea dacă o faci din plăcere și rodul muncii tale duce la un rezultat benefic pentru membrii de sindicat. Cred că activitatea este cu mult mai mult laborioasă dacât pare, poate și de aici pentru unii activitatea pare grea, mai ales când partenerul de dialog nu este pe aceeași lungime de undă cu tine.

             – Cum vă înțelegeți cu patronatul și care este relația cu acesta?

            – Avem o relație destul de bună cu cei din ArcelorMittal Hunedoara, întotdeauna  răspund la solicitările noastre. Totul este în regulă până la bani. Avem probleme legate de salarizare în sensul că suntem foarte aproape de salariul minim și din această cauză angajările sunt în deficit.

             –  Prezentați-ne aspecte din agenda de lucru a Sindicatului „Siderurgistul”.

            – Principalul aspect al Sindicatului „Siderurgistul” Hunedoara îl constituie atenta supraveghere a activității din societate legată de virusul CORONA 19, de acordare de materiale igienico sanitare. Un alt aspect îl constituie programul de formare în cadrul Centrului de Reconversie Profesională participând la creșterea măsurilor active pe piața muncii. Efectuăm cursuri de stivuitoriști, macaragiști, mașinist mașini terasamente, mașinist pod rulant.

            O mare importanță acordăm legii 263/2010 – legea pensiei. Aici, datorită închiderii operaționale a fluxului primar, cei care au lucrat la cocserie, furnale, aglomerator nu sunt prinși ca făcând parte din grupa specială de muncă, de această grupă beneficiind doar oțelarii, laminatorii și mecanicii de locomotivă. Facem demersurile necesare la toate forurile competente pentru ca și cei ce și-au desfășurat activitatea în sectoarele oprite operațional să beneficieze de grupa specială.

             – Cum vedeți viitorul siderurgiei la Hunedoara?

            – Greu de răspuns….depinde în mod special de economia mondială…pot apărea crize financiare și se poate nărui totul. Sper să nu se întâmple așa ceva și investițiile la ArcelorMittal Hunedoara să continue.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Ca urmare a demersurilor făcute de către managementul Spitalulului municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, dar și a recunoașterii faptului că acest spital a fost principala unitate medicală din județul Hunedoara în perioada crizei Covid-19, timp în care  a tratat simultan sute de pacienți confirmați cu acest virus, suspecți a fi infectați, cât și  urgențele medico-chirurgicale din aproape toată aria județului Hunedoara, Ministerul Sănătății a repartizat mai multe echipamente medicale de ultimă generație.

Aceste echipamente medicale vor intra în dotarea secției ATI a spitalului hunedorean, oricum o secție de top și până acum, a cărei reabilitare integrală a fost finalizată anul trecut.

După cum ne-a informat managerul spitalului, Radu Ion BUDAE (în foto), urmează să fie livrate și instalate 4 injectomate, 10 paturi ATI cu saltea, 6 monitoare, un modul debit cardiac, o stație monitorizare și 4 ventilatoare Carescape (fiecare ventilator fiind însoțit de 400 circuite și 800 filtre).

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

 

În curtea Bibliotecii „Alexander Tietz” Reșița, câteva picături de ploaie mai cad făcând să freamăte copertinele verzi din pânză ale corturilor flotante montate pe covorul de iarbă.

Ajung un pic după începerea actului cultural organizat sub bagheta amfitrionului evenimentului, neobositul și demn de admirat pentru strădania sa – domnul Erwin Josef Ţigla coordonatorul Bibliotecii „Alexander Tietz” care împreună cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, au inițiat azi la ceas aniversar, un moment emoționant de renaștere a amintirilor despre vechiul oraș industrial Reșița.

Vorbește doamna Ada Cruceanu marcată de emoția momentului, despre începuturile industriei reșițene, despre aceste locuri, despre oamenii acestei așezări.

Grădina-curte este plină (dar cu păstrarea distanței!), publicul cu care sunt familiarizată este reprezentat de oameni frumoși și buni pe care-i recunosc în spatele măștilor de protecție, mă strecor printre scaune și îmi doresc să rămân în picioare. Nu-mi reușește deloc, pentru că oamenii dragi de acolo nu mă lasă să fac acest lucru și îmi apropie un scaun.

Mă așez și mă cufund în câteva momente în atmosferă, printre cuvintele celor care ghidează evenimentul. Între timp, privirea mi se plimbă peste lucrările de artă plastică așezate pe șevaletele ordonat distribuite în spațiu și pe panourile de contur ale curții. 19 artiști plastici (18 pictori, 1 sculptor) au răspuns invitației d-lui Ţigla, s-au aplecat asupra Reșiței și au închegat o expoziție denumită „Reșița – 249: Timp și contratimp”.

Simt mirosul ierbii umede, ascult cuvintele – cărămizi ale sufletului care reconstruiesc episoade ancorate în timp ale orașului și sunt fericită că primesc acest cadou, pentru că vorbele despre oraș sunt pline de iubire, de mândrie, de speranță.

Clara Maria Constantin, prorectorul Cristian Paul Chioncel, profesorul Gheorghe Popovici, Dorinel Hotnogu, Erwin Josef Ţigla ne reamintesc cu nedisimulată mândrie, date, evenimente, stări despre orașul Reșița, despre nașterea renumelui său, despre sacrificiul acestui oraș, despre devenirea sa și acum, în acest timp, despre bucuria clipei pe care trebuie să o trăim la intensitate maximă.

Mă gândesc că Reșița, s-a născut sub semnul de apă, de altfel dat de la natură, aici au fost la început morile de apă pe firul Bârzavei și a pârâului Doman, iar mai târziu pe traseul Erugii care a călăuzit nașterea orașului civil.

În 1771, Reșița și-a schimbat semnul de apă în semn de foc, a devenit așezare industrială, în timp cea mai importantă a României, nu numai pentru că aici s-a făcut oțel de calitate, s-au fabricat locomotivele acestei țări, căile ferate și podurile pentru România și Europa, ci și pentru că aici s-au format cadre valoroase, care au ajutat la ridicarea multor alte zone ale țării.

„Cetatea de foc”, pe care dramaturgul Mihail Davidoglu a surprins-o atât de expresiv în piesa sa, era cunoscută în toată România și aproape peste tot întâlneai oameni cu amintiri vii despre Reșița.

Între timp însă, flăcările Cetății de foc abia mai pâlpâie…

Cuvintele se opresc pentru câtva timp și lasă loc picăturilor muzicii de pian și ale arcușului viorii, mânuite de trei tineri: Mihály și Robert Cristea veniți tocmai de la Bistrița și reșițeanului Cristian Roșoagă. Muzica lor este dedicată acestui eveniment, dar este și un omagiu adus preotului romano-catolic și maestru al muzicii de orgă, Josef Gerstenengst, fost preot vicar parohial la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reșița, între anii 1946 și 1958, de la nașterea căruia se împlinesc tot în 3 iulie 2020, 100 de ani. Ascultăm Jean-Marie Leclair,  Bach, Serghei Prokofiev, Franz Liszt și o Improvizație (pian) – Cristian Roșoagă.

Închid ochii și nu las nici un gând să mă invadeze, mă las purtată de muzică, mă bucur că este pace și că pot trăi aceste momente…

Lucian Duca și ghitara lui mă întorc în timpul tinereții mele și acest lucru îmi face foarte bine.

Tablourile expuse, de o sinceritate frustă, vorbesc despre furnale, industrie, podurile noastre, arhitectura civilă veche, case care nu mai sunt, însemnele noastre – stema, fântâna, catedrala, peisajul care protejează orașul. În fiecare lucrare este o fărâmă de Reșița, pictată minuțios, voluntar sau în goana pensulei, în tehnică ulei, acuarelă, acrilic, colaj.

Este aici, culoare caldă emanând o plinătate a sufletului creatorului, multă sensibilitate, minuțiozitate, pictură descriptivă, pictură încărcată de simboluri, idei de compoziții.

Și-au prezentat lucrările: Luciana Cristina Ionescu (București), Lia Popescu și Reghina Țîrnoveanu (Timișoara), Angelica Chici și Elza Kaba (Jimbolia), Nik Potocean (Bocșa), Sandra Leila Coroian, Viorica Ana Farkas, Livia Frunză, Niculina Ghimiş, Adina Ghinaci, Flavia Beatris Grădinaru, Doina și Gustav Hlinka, Eleonora și Gabriel Hoduț, Gheorghe Molin, Maria Tudur, Tatiana Ţibru – toți din Reșița. 

Pe câteva panouri, lucrări ale copiilor, mulți dintre ei ajunși deja la rândul lor părinți, care au participat în timp la manifestarea: „Copiii desenează ținutul natal” – inocență, ochi deschiși spre o lume pe care începeau să o descifreze, primele litere ale sufletului.

Se încheie după amiaza acestei zile. Cuvintele de bine s-au strecurat în sufletele noastre, ne-au protejat, ne-au încurajat.  

Nu am acum nici un sentiment nostalgic, am încredere – orașul și-a trăit un ciclu, s-a oprit din mersul lui intempestiv într-o liniște derutantă pentru toți, dar acum îl auziți?, a început să forfotească… se aude în fundal zumzetul unui nou început.

OAMENII LUI VOR SALVA TOTUL.

Dar oare sub ce semn vom renaște?

La mulți ani Reșița!

Arh. Ioana Mihăiescu

„Fiecare zi o încep în atelier unde uit de toate.

Am dus și duc o viață cumpătată, dar în care  pictura este stăpână…

Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”

(Iosif Vasile Gaidoș 1919- 1998)

 

S-a născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi a murit în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin. A urmat cursuri de specializare în tehnica mineritului la Brad şi Petroşani. A lucrat specialist în minele din Şuncuiuş, Teiuş, Lueta şi Bocşa (Caraș-Severin) unde s-a stabilit în 1963.

Era pasionat de pictură și  absolvent al  Şcolii de Pictură din Baia Mare. Ca artist a lucrat în ulei, acuarelă şi pastel, pictând exclusiv peisaje. Ca manieră artistică se înscrie în post – impresionism (după cum mărturisește)[1], îmbinând elemente clasice cu cele moderne, armonizate în lucrări originale. Lucrările i-au fost inspirate din natură. Îi plăcea să picteze afară, să surprindă atmosfera și să o redea cât mai plastic. Alteori, făcea schițe pe care le prelucra în atelier. [2]

A organizat peste o sută de expoziţii în ţară şi străinătate (111), fiecare cu aproximativ 100 de lucrări, de fiecare dată fiind expuse altele, noi. Ultima expoziție a fost în noiembrie 1997, în cadrul Zilelor Culturii Bocșene, o expoziție mai mică, la invitația și la sediul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea”.

A înfiinţat la Bocşa un cerc de pictură denumit “Tiberiu Bottlik” pentru instruirea şi încurajarea tinerilor artişti plastici bocşeni.

Era un om cult, vorbea câteva limbi străine, asculta muzică simfonică și citea literatură cu nesaț. L-a avut profesor pe Lucian Blaga al cărui îndemn nu l-a uitat niciodată: „să înveți limba noastră dragă”. A avut doi copii cărora le-a transmis această dragoste pentru frumos. Fiica sa, Victoria Antoneta Gaidoș Cioacă este cunoscută nu doar ca un foarte bun profesor, dar și ca o talentată poetă, iar nepoata este o foarte bună pianistă.

„Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor” mărturisea artistul în anul 1997 când dascăli precum Minerva Trandafir sau Rodica Țene l-au intervievat pentru publicațiile bocșene ale vremii, respectiv „Puls”, periodicul social-cultural al Asociației „Tata Oancea”, care avea ca supliment literar-artistic foaia „Vasiova”, și revista culturală „Ramuri”, care se va transforma, după doar câteva numere, în „Bocșa culturală”.

Despre începuturile artistice, povestește în destăinuirile prilejuite de  întâlnirea cu doamna prof. Minerva Trandafir (în 1997): „Contactul meu cu pictura a fost legat de o întâmplare. Mă aflam într-o vacanță la un unchi din Baia Mare, care avea acolo o moară. Pe vremea aceea, prin anii 1935 – 1936, în Baia Mare era o școală renumită de pictură. Întâmplarea a făcut ca pe la noi la moară să treacă o personalitate a locurilor, pictorul Phorma. Acesta m-a remarcat, mi-a cerut să fac o schiță, după care a conchis simplu: « ai stofă de pictor». La 19 ani luam astfel contact cu pictura …”

Cu aceeași ocazie, povestește despre front, dar și despre stabilirea la Bocșa: „Tot întâmplarea mă va aduce și la Bocșa, spune artistul. Era în 1960 când  fostul director al Întreprinderii Miniere Bocșa, Puwack, m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la Bocșa. Îl întâlnisem la Deva. Pentru că a acceptat câteva condiții modeste impuse de mine, serviciu pentru soție și locuință, am venit.”

Despre preferințe în artă, pictorul Gaidoș mărturisește: „Pictez mai ales peisaje și flori. Am bătut cu pasul, când am putut, diferite zone ale țării și am cunoscut frumuseți nebănuite. Zona Apusenilor (Câmpeni, Baia de Arieș) este tema multora dintre tablourile mele. Vă spun ceva care pare ciudat: acolo, în aceste regiuni, am avut sentimentul că am mai trăit într-o altă viață. Am pictat toate anotimpurile, dar prefer toamna pentru bogăția de culori, tonuri și nuanțe.”

Iosif Vasile Gaidoș s-a stins la Bocșa în anul 1998 și-și doarme somnul de veci în Cimitirul Catolic din Bocșa Montană. Lucrările sale însă au rămas în multe din casele noastre ca mărturie a talentului său despre, care  artistul Ioana Mihăiescu scria atât de frumos: „… Iosif Vasile Gaidoș a fost credincios sie însuși toată viața. Lucrările lui, care au îmbrăcat sălile galeriilor bănățene, naționale sau străine, au respectat întotdeauna aceleași reguli compoziționale, aceleași subiecte, aceeași gamă cromatică. Natura a fost pentru pictorul bănățean muza permanentă a lucrărilor sale. Aproape niciodată dumnealui nu a surprins natura în zbuciumul ei, căci colțurile pitorești rămase în picturile sale sunt liniștite, încremenite într-o dulce împăcare cu ireversibila trecere a timpului. Pânzele de ape, pictate de nenumărate ori, sunt netede, netulburate de niciun fior, primind cu dărnicie și fidelitate imaginea crângurilor înconjurătoare. Natura este plină de sevă, surprinsă în miez de anotimpuri vii, în clipe de o duioasă amorțeală, subliniind stabilul, siguranța, liniștea.” (Împreună, miternander, együttesen. Nr. 17, iulie 2004, p. 10).

Despre o poezie a culorilor, o „poezie a momentului transfigurat” vorbește și Ion Crișan în revista „Orizont” din Timișoara, în 1977: „Purtând pecetea unui poet al culorii, care oficiază frumosul cu sentimentul unei armonioase identificări cu natura, picturile, acuarelele și pastelurile lui Vasile Gaidoș încântă. El a urcat cerul adâncului pe pânzele sale inspirate, oferindu-ne însă și crâmpeie de tărâmuri de legendă și vis, care au denumiri cu o rezonanță tulburătoare: Valea Frumoasei, Lancrăm, Rășinari, Valea Arieșului, Detunata. Le-am numit doar pe acestea, căci acest om pasionat, a peregrinat prin multe locuri pitorești ale țării, întorcându-se de fiecare dată cu o prețioasă «comoară de suflet». Indiferent de tehnica utilizată, pictorul bocșean surprinde diverse ipostaze ale devenirii peisajului industrial, citadin, dar și arhitectonica tradițională specifică satului nostru. Linia sa de o cuceritoare simplitate, însoțită de tonuri calde și multă lumină, vădesc o rară sensibilitate și un simț al observației îndelung și temeinic cultivate. Tendința spre perfecțiunea expresiei, demonstrează cu prisosință travaliul său impresionant, care dă roade. Trăsătura definitorie a trudei sale artistice mi se pare a fi însă contribuția indiscutabilă la educarea estetică a celor mulți, care se perindă în sălile de expoziție, unde lucrările sale se constituie ca un cald omagiu într-un «peisaj al peisajelor românești» ”.

Referinţe: Oameni şi locuri din Bocşa/ Iosif Cireşan Loga şi Tiberiu Popovici. Reşiţa. TIM. 2005; Bocşa culturală. Anul X. nr. 3 (66)/ 2009; Cărășeni de neuitat IV/ Petru P. Ciurea și Constantin Falcă.- Timișoara: Eurostampa, 2010;  Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa- istorie și cultură; 30); In memoriam Iosif Vasile Gaidoș de Ioana Mihăiescu în: Bocșa: Viziuni/ Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Reșița: Banatul Montan, 2014, p. 65-66.

 

[1] „Doresc să aduc o bucată de cer în casele oamenilor”. Interviu realizat de prof. Minerva Trandafir în 1997 în „Vasiova”, supliment literar-artistic al periodicului social-cultural „Puls” al Asociației „Tata Oancea” Bocșa;

[2] Bocșa culturală. Anul X, nr. 3 (66)/ 2009, p. 28 – 29

 

Marți, 7 iulie 2020, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” Reșița,  s-a desfășurat un eveniment literar-artistic dedicat unor personalități bănățene. Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților, în parteneriat cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin au adus un omagiu celor doi importanți creatori de frumos – pictorului Iosif Vasile Gaidoș și poetului Octavian Doclin. De asemenea, a fost amintit și sculptorul Constantin Lucaci, cel care, dacă trăia, ar fi împlinit 97 de ani.

Prima parte a evenimentului a aparținut artei. I s-a adus un binemeritat omagiu pictorului bocșean Iosif Vasile Gaidoș, care s-a născut în 7 iulie 1919 la Ardud, Satu Mare, şi a murit în 3 martie 1998 la Bocşa Montană, Caraş-Severin. Despre omul și artistul Iosif Vasile Gaidoș au vorbit Erwin Josef Țigla, Gabriela Șerban, Titus Crișciu și Victoria Antoaneta Gaidoș Cioacă, fiica pictorului omagiat. Pe simeze s-au aflat lucrări semnate de Iosif Vasile Gaidoș, de astă dată peisaje industriale, organizatorii incluzând evenimentul în proiectul „Reșița – 249”.

Partea a doua a fost dedicată poeziei și poetului Octavian Doclin, care s-a născut în 17 februarie 1950 la Doclin, Caraș-Severin, și s-a stins în 11 februarie 2020 la Reșița.

Dacă în cazul pictorului Iosif Vasile Gaidoș, criticii vorbesc despre un „poet al culorii” și despre „o poezie a culorilor”[1], în cazul lui Octavian Doclin avem de-a face cu Poezia unui poet prolific, bine înfipt în poezia contemporană, un poet pentru care „poemul înseamnă căutare în sine, un drum spre lumea spiritului, căci, prin poezie, eul liric caută calea spre lumină…”[2]

Cu acest prilej a fost semnalată și apariția celor două cărți: volumul de poeme semnat de Octavian Doclin și intitulat „Privirea peste umăr” (… și cu cât mai mult mă uit în urmă) poeme 2018-2019. Elogiu poemului liber și mâinii care-l gândește la ieșirea din Subterană pentru ultima data; un volum frumos apărut la editura Gordian din Timișoara, 2020, prefațat de Alexandru Cistelecan, unul dintre cei mai importanți și rafinați critici literari români contemporani.

Cel de-al doilea volum semnalat aparține criticului și istoricului literar Adrian Dinu Rachieru și este cea de-a doua ediție a eseului critic „Cercul doclinian” (prima ediție apărută în anul 2015), o ediție revăzută și adăugită, care a văzut lumina tiparului la editura timișoreană Gordian, 2020. Un volum frumos și important care se alătură celorlalte cărți care au în atenție poezia docliniană: „Muntele și Poezia”, eseu critic semnat de Ionel Bota (Reșița: Timpul, 1997) și  „Apologia lui Esau”, eseu asupra poeziei lui Octavian Doclin de Doru Timofte (Timișoara: Marineasa, 2001).

Despre poetul și poezia lui Octavian Doclin au vorbit Erwin Josef Țigla, Gabriela Șerban, Titus Crișciu, Costel Simedrea și Camelia Duca. De asemenea, au fost recitate poemele docliniene pe acorduri muzicale susținute de Lucian Duca și Vincenzo Cerra.

Un eveniment de suflet moderat cu măiestrie de Erwin Josef Țigla și susținut cu emoție de Ada D. Cruceanu Chiseliță.

Pentru încheiere voi folosi versurile poetului Octavian Doclin, un extraordinar poem fără titlu (II): „Fiindcă, iată, de-acum/ ființa mea va sta tot mai întreagă/ sub semnul stelelor căzătoare./ Voi lăsa pe cerul amintirii voastre/ doar o singură dâră de lumină./ Mă veți căuta, unii nerăbdători, alții nepăsători,/ chiar printre aceste litere, agresându-vă./ Eu voi sta lângă ele, ascuns, ca-ntr-un nor,/ De-acum nevăzut. Voi, auzindu-mă/ Și uite-așa începem o viață nouă./ Tot împreună.”

[1] Ion Crișan în revista „Orizont” din Timișoara, în 1977.

[2] Dicționar al Scriitorilor din Banat, Timișoara: Editura Universității de Vest, 2005.

În vederea asigurării sănătății tuturor participanților, vor fi luate toate măsurile necesare conform Măsurilor și regulilor pentru evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa cum sunt ele stipulate  de către instituțiile abilitate în acest sens, cuprinse în cadrul Ordinului nr. 2.941 / 1.120 / 2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 531 din 19 iunie 2020.

Astfel, participanților la finisaj l-i se va măsura la intrarea în zona delimitată a evenimentului temperatura, prin termometru non contact și se va efectua triajul observațional, se va asigura, de asemenea, la intrare covor saturat cu dezinfectanți autorizați, vor fi puse la dispoziția participanților dezinfectanți de mână, iar în curte se va păstra distanța obligatorie de 2 metri între participanți. Nu în ultimul rând, vor fi separate intrarea în și ieșirea din locația evenimentului – din curte. De asemenea, este obligatoriu ca toți participanții să poarte măști de protecție la nivelul gurii și nasului, pe tot parcursul evenimentului.

 

În data de 3 iulie a.c. se împlineau 249 de ani de industrie reșițeană (1771 – 2020). În preambulul aniversării, anul viitor, a 250 de ani de la sfințirea, prin preotul Michael Grosdich din Carașova, și apoi aprinderea primelor două cuptoare înalte ale Reșiței, „Josephus” și „Franziskus”, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, Forumul Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au lansat invitația celor care iubesc istoria Reșiței de a participa la un concurs online.

În perioada 22 mai – 1 iulie, în fiecare vineri și miercuri, a apărut în spațiul online câte un set de 5 întrebări cu mai multe variante de răspuns, la care au fost invitați să răspundă iubitorii municipiului nostru, ai istoriei acestuia. Întrebările au fost puse de prof. univ. dr. Gheorghe Popovici, un împătimit al locurilor noastre. Pentru fiecare răspuns pozitiv trimis, s-a calculat câte un punct. În cadrul manifestărilor prilejuite de împlinirea celor 249 de ani, desfășurate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” (3 iulie 2020), au fost anunțați de către prorectorul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, conf. dr. ing. Cristian Paul Chioncel, câștigătorii concursului online. Dintre cele 166 de adrese de mail de pe care au fost trimise răspunsuri, 25 de participanți primesc câte o Diplomă / Premiu, ei acumulând cele mai multe puncte la răspunsurile corecte trimise.

Astfel, câte 43 de puncte au acumulat, la egalitate, Andre Szabo, Ioan Moisă și Vlad Dan Dumitru, ocupând astfel primul loc. Locul doi și-l împart Dorina Carmen Simion și Remus Râjniță (41 puncte), iar locul al III-lea îl ocupă dr. Otto Fekete, cu 40 de răspunsuri corecte din cele 60.  Sorin Costachi a acumulat 37 de puncte, Mircea Rusnac și Titi Constantin Bădoi câte 36 de puncte. Trei dintre participanți (Ion Mosteoru, Anton Alin Slavco Raichici și Yvonne Christa Demenyi) au trimis 31 de răspunsuri corecte, Dana Manta și Daniel Truțan, câte 28, Maria Lia Ilici, 26, iar Iuliu Fazakas, 25 de puncte.

Proiectul online se va relua în toamnă. Astfel, în luna septembrie 2020, vom continua cu un set de 60 de întrebări, de data aceasta în colaborare și cu Muzeul Cineastului Amator, prin custodele acestuia, Andrei Bălbărău. Timp de 12 săptămâni (2 septembrie – 9 octombrie 2020) vom pune la dispoziție online câte o fotografie din Reșița, cu cinci posibile răspunsuri de identificare. Astfel, vom avea și 60 de fotografii emblematice pentru Reșița și o scurtă istorie a lor, promovând imaginea municipiului.

În perioada 4 noiembrie – 11 decembrie 2020 vom continua cu un set de întrebări privind strict literatura și arta plastică a Reșiței, sperând că va accepta o colaborare în acest sens dr. Ada Cruceanu-Chisăliță, cu un total de 12 seturi – 60 de întrebări. În perioada 1 februarie – 18 martie 2021 vom continua cu un ultim set, de 70 de întrebări privind istoria și mediul înconjurător al Reșiței, exact cum a fost realizat acest prim set, cu sprijinul prof. univ. dr. Gheorghe Popovici.

Vă invităm și vă așteptăm să participați!

Erwin Josef Țigla

 

 

O zi frumoasă de iulie. Soare strălucitor și multă lume prezentă în spațiul de agrement de pe malul lacului Cinciș – Hunedoara, venită pentru momente de odihnă, de recreere.

La sugestia tânărului Liviu MĂRGINEAN, membru al Asociației „Cincișenii” din satul Cinciș-Cerna, un mare iubitor de apă, soare și un aer curat, am poposit la SC Monica Agrement, unitate cu trei terase unde se pot servi cele mai delicioase produse de fast food și nu numai.

Unitatea este coordonată de tânăra Monica STÎNCEL și secondată, la prepararea unor produse de calitate și o largă diversitate, de Iulia BALTĂ.

Am notat respectarea stării igienico-sanitare pentru păstrarea sănătății clienților, dar și profesionalism, răspundere, un zâmbet comercial și pasiunea în muncă a colectivului care, după cum am remarcat, se bucură de aprecierile celor care poposesc aici.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Nimeni nu poate concepe o activitate fără a-i aprecia gradul de utilitate, lucru ce necesită de altfel prezentarea și cunoașterea acelor oameni cu experiență profesională, care știu să vină cu soluții, cu idei interesante, implicate inclusiv în acțiuni pentru și în sprijinul semenilor.

În acest context încercăm să consemnăm aprecierile și mulțumirile făcute de mai mulți locuitori ai satului Cinciș-Cerna (în numele cărora ne-a telefonat prof. Gilu Zăvoianu) adresate SC INTERSERVICE din Hunedoara (condusă de ing. Dan Cornel MIHĂILĂ – în foto) care după o îndelungată perioadă de timp, datorată carantinei, a reintrodus activitatea de transport în comun autorizat (cu respectarea regulilor pentru păstrarea sănătății călătorilor) pe rutele Cinciș-Cerna, Teliucu Inf. – Hunedoara, dar și Ghelari – Hunedoara, fapt ce-i întărește de altfel prestigiul.

De notat că, în perioada carantinei, societatea și-a suspendat activitatea de transport, diminuându-și astfel și veniturile, dar existând idei și o forță interioară pe fondul unui gând bun pentru semeni din partea conducerii, șoferii de pe mașinile staționate nu au fost trimiși în șomaj, ci plătiți pe alte posturi anexe societății.

Soluția și receptivitatea revigorării „din mers” a venitului financiar prin activitatea de transport le-am aflat și de la Victoria RAȚĂ BUGNARIU.  Aceasta, pe care am cunoscut-o la Dispeceratul Aurogării, ne-a confirmat faptul că, reluarea activității de transport pentru localitățile amintite aduce un prestigiu societății, dar și o grijă și respect față de călători. Consolidarea propriilor reușite este însă împiedicată de cei care folosesc pirateria, cu propria mașină, ca mijloc de venit financiar.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș