–antologia gândului–

    Atras  de frumuseți naturale cu descântec de istorie milenară, urc vară de vară în munții rudărenilor, pentru a mă despovăra de grijile și de nevoile tot mai sâcâitoare ale vremurilor când scriu aceste rânduri..  Nevoia de aer curat,   binecuvântat de ,,fuiorul de apă vie„ ce pune în mișcare pietrele celor 22 de mori din Rudăria, mă aduce destul de des în cheile cu același nume, pentru a afla de la octenarii Solomia lu Ionel (Codreanu) și Lazăr Sârbu (Matălă), noi povești despre cea mai întinsă zonă mulinologică din  Europa.   

         

Munții Almăjului (https://banatulmontan.wordpress.com/)

     Zonă, care îmi hrănește imaginația și mă îndeamnă la  drumeție an de an de-a lungul și de-a latul munților rudărenilor,  înfrumusețații de poveștile ostoite și pline de substanță ale vârfurilor: Svinecea Mare(1224 m), Svinecea Mică (1150 m), Cârşia Mare (1167 m), Znamăn (1020 m), Tâlva Vlăgii (1050 m ), Corhanul Rudăriei (1100 m), Iovârnata Mare (1133 m), Iovârnatebreg (1049 m),  Radăcină (1048 m), Tâlva Gabroţului (992m), Rătchinecea (859 m), Gunişcii (825 m), Pravălăc(779 m) şi Socoloţ (720 m), învăluite  primăvară de primăvară  în  aer de sărbătoare.              

    Aer neprihanit pe care îl respir odată cu aromele liliacului și cu   cu   verdele nesfârşit al pădurii rudărenilor, de care mă simt legat prin rădăcini, prin simţuri şi prin toate fibrele sufletului, care îmi poartă pașii gândurilor spre ascunzătorile numite ,,zbăguri„, locurile de pace, de liniște și de refugiu ale locuitorilor satului de obârșie în timp de mare primejdie, anunțată de focurile aprinse de plăieși și  apoi de grăniceri împărătești pe înălțimile din munții sufletului.

      Munți, care ne-au asigurat continuitatea de neam și de grai pe aceste meleaguri, unde m-am bucurat în voie de binefacerile primăverii. Anotimp, care m-au ispitit să urc  pieptiș abruptul dinspre  Vârful Svinecea Mare (1224m), cel mai înalt din Munții Almăjuluii (cu originea în cuvântul slav,,svinea”–porc), pentru a-mi  putea conecta partea ascunsă a sufletului la istoria munților, de care m-am, fără să uit iubirea de acasă și trăirile pline de frumoase nebunii ale tinereții.

    Vârstă la care am străbătut an de an  drumul de pe Culmea Porcului, în căutarea bureților de toamnă și a urmelor legendei care amintește, că pe aici ,,a trecut Mihaii Vitezul în anul 1594, spre tabăra răsculaților de la Vârșeț”.

   ,,Drum de 6 ore călare de la Eșelnița la Rudăria, peste Munții Almăjului, unde au loc importante evenimente istorice, amintite de  baronul Elmt , într-un raport din anul 1770„. Este drumul pe care a urcat în anul 1788, ,, Batalionul I grăniceresc de 1000 de capete de la Bozovici, care peste Rudăria, sus în monte la Pregheda au ieșit, de unde srăji, pichete, până la Teiul Moșului , spre Jupalnic, au pus, pentru ai opri pe turci„.

    Pe acest drum învăluit în aerul puternic ozonat, plecă la ordin  în crucea nopții dinspre 17/18 august 1788 din Pregheda, spre Fântâna Porcului de la Stăncilova, avangarda condusă de Iancu Cociaș din Rudăria, care ,,‘naite mergea, ‘ndărăt căuta, sate fugite nima”.

     În planul de apărare din anul 1774, ,,colonelul Turtaz, specifică faptul că, Pregheda,  situată la granița dinspre Valahia este un important punct stategic în Munții Almăjului, care ar putea opri turcii să intre în Banat, iar Valea Almăjului, ar putea asigura, retragerea trupelor imperiale spre Munții Semenicului„.

   ,,Bătând cu pasul drumul dintre Rudăria și Pregheda, am descoperit în amintirile unor veacuri de mult apuse, dorința  rudărenilor de a-și păstra ființa în istorie.  Provocare, care  i-a făcut  grăniceri în anul 1775, sub comanda  baronului Paul Diminic Papilla.„

   Vechiul  drum dacic , peste munţii înalţi, care mi-a umplut viaţa cu mari satisfacţii şi bucurii în tinerețe, ,,mă apropie tot mai mult de divinitatea  cărărilor pierdute în verdele crud al pădurii rudărenilor, pe unde a trecut spre Cazanele Dunării în anul 1788, batalionul condus de locotenentul Fustineanu,  pentru ,,ai conturba pe turci”.

   Este  acelaşi drum, ,,reparat  din ordinul generalui Andrei Hadic în anul 1789, care trimite un escadron la Pregheda,  pentru a supraveghea strâmtorile de la Topleţ şi Orşova, dar şi pentru a preîntâmpina un atac pe neaşteptate din partea turcilor„.

Citește articol întreg: Dănilă SITARIU – MUNŢII RUDĂRENILOR Continuă lectura →

Duminica, Biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” din cartierul reșițean Lunca Bârzavei și-a sărbătorit hramul. În prima duminică după Sărbătoarea Rusaliilor, conform calendarului romano-catolic, se sărbătorește Duminica Preasfintei Treimi.

Sfânta Liturghie de hram a fost celebrată în curtea bisericii, în fața intrării principale, de către părintele paroh Attila Puskás, care slujește aici din toamna anului trecut. Partea muzicală a Sfintei Liturghii a fost oferită de corul tinerilor, îndrumați fiind de cantorul bisericii, Mihai Cristea, și de profesorul de muzică Cristian Roșoagă.

De amintit este faptul că în toamna acestui an se vor împlini 20 de ani de la înființarea noii parohii printr-o Sfântă Liturghie, celebrată la 1 septembrie 2000 de episcopul diecezan de atunci al Timișoarei, mons. Martin Roos, asistat fiind de vicarul general László Böcskey (astăzi episcop de Oradea), de parohul reșițean József Csaba Pál (astăzi episcop de Timișoara) și de parohul de atunci bocșan, Adalbert Jäger (în prezent canonic diecezan și paroh în Timișoara). Prezenți atunci au fost în spirit ecumenic, protopopul Reșiței, dr. Vasile Petrica, și pastorul reformat Makay Botond. Cu prilejul înființării noii parohii a fost instalat și primul preot-paroh, în persoana lui Simon Ciubotaru.

După Sfânta Liturghie celebrată cu prilejul înființării noii parohii, a avut loc vernisajul expoziției de icoane a artistei plastice reșițene Maria Tudur.

 

Erwin Josef Țigla

• 

• 

Una dintre misiunile culturale însușite de către Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița este cea de a reaminti iubitorilor de cultură și spiritualitate personalitățile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spațiu de interferențe culturale.
De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reșița. Câteva date biografice despre cel comemorat:

Julius Meier-Graefe

Julius Meier-Graefe s-a născut la Reșița, la 10 iunie 1867. Mama lui a murit imediat după nașterea sa și a fost înmormântată în cimitirul german din cartierul Muncitoresc. În anii tinereții am mai știut locul acestui mormânt, chiar fotografiindu-l. Tatăl său, inginerul Eduard Meier, a fost pentru o perioadă angajat la uzinele reșițene. După studii inginerești la München, Julius Meier-Graefe a urmat, după plecarea sa la Berlin în anul 1890, studii de istorie și istorie a artelor plastice.
Prima sa lucrare de critică de artă, redactată în anul 1894, se referă la Edvard Munch. În anul 1895 avea să devină unul dintre întemeietorii revistei „Pan“, din a cărei redacție s-a retras după un an. Apoi, trăind mai ales la Paris, Julius Meier-Graefe s-a transformat într-unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturii franceze din secolul al XIX-lea. În scrierea sa în trei volume (apărute: 1904, 1914 – 1924) „Istoria dezvoltării artei moderne“, i-a consacrat impresionismului francez un loc aparte. Această lucrare precum și „Cazul Böcklin“ (1905) i-a adus reproșul că ar fi polemizat la adresa artei germane. Julius Meier-Graefe a scris monografii importante despre mulți artiști plastici, printre care Paul Cézanne și Vincent van Gogh. Cu pana ascuțită și limbă ageră, el a scris și publicat multe materiale despre arta plastică contemporană lui.
Este cunoscut ca unul dintre importanții antemergători ai impresionismului. Istoricul de artă plastică și scriitorul Julius Meier-Graefe a murit la 5 iunie 1935, în Vevey, Elveția.

Anul acesta, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a marcat împlinirea a 85 de ani de la trecerea în eternitate a lui Julius Meier-Graefe printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată.

 Ca una dintre nopțile negre în istoria României poate fi considerată și cea din 17 / 18 iunie 1951, de Praznicul Rusaliilor, când a început, pentru peste 40.000 de locuitori ai zonei de graniță a României cu Iugoslavia, calvarul deportării în Bărăgan.

An de an, atât în ziua de 9 martie, dar și de Sărbătoarea Rusaliilor, Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Deportaților în Bărăgan, condusă, în calitate de președinte, de Cornelia Fetea din Oravița, comemorează victimele acestei traume, prin diferite manifestări, organizate la Reșița, la Oravița sau în alte localități ale județului.

Despre perioada deportării în Bărăgan, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin posedă în fondurile ei, câteva cărți ce ilustrează acest subiect, care pot fi consultate la sala de lectură în baza unei programări. Amănunte și prin mail, la adresa: contact@bjcs.ro

Acum, de Rusalii, să ne aplecăm capul în fața celor care au suferit ororile regimului din acea perioadă!

 

Erwin Josef Țigla

Deși titlul acestui eseu poate stârni mirare, el exprimă un adevăr istoric de netăgăduit: un jurnalist – membru al sindicatului ziariștilor – s-a aflat pe cele mai râvnite trepte de prestigiu, autoritate și demnitate oficială în România, personalitatea acestui putând fi evocată într-o ipostază multiplă:  șef de stat, prim ministru, academician, jurnalist, ocupant al celui mai înalt scaun într-o ierarhie inaccesibilă laicilor !

Din nefericire, astăzi, numele lui este ignorat în breasla jurnaliștilor, deși opiniile sale privind menirea ziaristicii sunt valabile și în zilele noastre. Ca urmare, vom prelua dintr-un articol semnat de jurnalistul ajuns pe treptele cele mai înalte ale vieții sociale din țara noastră câteva pasaje ilustrative.

Iată ce declara acesta: ”Am scris în toate ziarele și revistele[1], pe cât mi-au îngăduit puterile și numeroasele mele ocupațiuni oficiale”.

Scrisul, pe care îl practica acesta încă de pe băncile liceului, era o îndeletnicire  nobilă, care avea menirea de a asigura coeziunea, contribuind și la ”apărarea intereselor vitale ale neamului”. Divergențele de păreri, polemicile exprimate în articolele de ziar erau trecătoare, afirmă acesta, fiindcă ”fruntașii neamului continuau iarăși închegați munca lor pentru rezolvarea norocoasă a unor probleme de interes obștesc”.

Progresele uriașe – naționale, culturale, economice, sociale – înfăptuite de poporul român după Marea Unire, au condus la schimbarea condițiilor de viață, totuși ziaristica română n-a evoluat în bine, părăsind în mare parte terenul îndemnurilor spre muncă pașnică. ”Participarea noastră la conducerea treburilor publice a sporit poftele de îmbogățire, râvna după slujbe nemeritate, și mai ales a răscolit patimile politice, încât o mare parte din energiile de muncă ziaristică, și peste tot publică, se pierde în lupta dintre oameni, în paguba unei munci pozitive de progres.”

Acceptând frământările pătimașe, exprimate în articolele de presă, ca fiind fenomene inerente vieții publice, autorul consideră că ziaristica va trebui să revină la înălțimea ei principială de odinioară.

În special unele ziare ”trebuie să se înalțe din nou deasupra preocupărilor de grupări interesate, îndreptând atenția intelectualilor spre o muncă productivă, pozitivă, propovăduind pretutindeni cinstea și combătând corupția ce s-a încuibat așa de adânc în viața publică, și călăuzindu-se peste tot de dorul binelui obștesc.”

      Nu este nevoie ca toți să intre în luptele politice pătimașe, spune autorul, fiindcă ”sunt destule alte terenuri de activitate publică.”

Cu trecerea timpului, în pofida multor greutăți, o nouă mentalitate în ziaristică trebuie să învingă, pentru a cuceri opinia publică, „atât de înveninată de patimile politice, care prezintă poporului pe fruntașii lui în culori negre, discreditându-se reciproc”,

În caz contrar, „poporul  se va dezobișnui de respectul oricărei autorități și de stima către orice fiu ieșit din sânul său, ceea ce ar  fi o serioasă primejdie”.

În finalul articolului său, cel care semna, plin de nostalgie, ”un fost ziarist” adresa următorul îndemn:  „Deci, iubiți colegi, examinați posibilitățile și folosiți mijloacele ce credeți că duc spre înălțimea indicată”.

 

Articolul pe care l-am evocat aici este scris în luna Septembrie 1927[2]  de Elie Cristea, Fost ziarist,  membru al Academiei Române, având calitatea de membru de onoare al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, autorul articolului fiind nimeni altul decât Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu numele Miron Cristea, component al Regenței, forul colectiv de conducere al statului care, în conformitate cu prevederile Constituției în vigoare, dată fiind moartea suveranului Ferdinand, exercita prerogative regale pe durata minorității succesorului tronului[3],

Participând la Congresul ziariştilor[4], ținut la București, în luna decembrie 1922, în luarea sa de cuvânt,  Mitropolitul Primat sublinia „datoria ziaristului”, obligația ca acesta să cunoască tradiţia şi să o prezinte tineretului și societății, în scopuri educative.

Cu același prilej,  el rostește o altă cuvântare la ceremonia de sacralizare a Palatului ”Sindicatului Ziariștilor” din București, din 20 Noiembrie/ 3 Decembrie 1922,  subliniind din nou sentimentul apartenenței sale la breasla jurnaliștilor, declarând, ca ”fost ziarist”: ”invitarea aceasta ne-a cauzat o bucurie deosebită, putând constata, că presa română și în deosebi cei de la conducerea acestui Sindicat, apreciază în deplină măsură frumoasele tradiții bisericești și de credință religioasă, care – alăturea de cele naționale – stau la temelia pe care s–a dezvoltat până acum neamul românesc și țara lui”.

Miron Cristea, la acea dată Mitropolit Primat, ”binecuvântează munca, ce se va desfășura din acest palat”, urând ”presei române să devină și să rămână o putere cât mai simțită a vieții noastre naționale” .

El notează în jurnalul său: „În 3 decembrie am sfinţit eu personal palatul Sindicatului Ziariştilor, din Bucureşti. Erau şi ziarişti francezi, olandezi şi elveţieni. Am vorbit şi eu. Desigur că era o notă originală în discursul meu, care dădea ziariştilor români îndrumări pentru viitor”[5]

Elie Miron Cristea a fost nu numai Patriarhul Reîntregirii Neamului, nu doar Primul ministru al României, în fruntea unui guvern de uniune națională, timp de mai bine de un an, ci și un mare ziarist, care nu a uitat niciodată să sublinieze atașamentul său față de valorile și idealurile muncii de jurnalist.

                                                                                                             Dan Toma Dulciu/UZPR

                                                                                                                                 Viena

                                                                                                                             01.06.2020

 

[1] Familia, Lumina, Rândunica, Corespondența Română, Luceafărul,  Libertatea, Lupta, Foaia Poporului, Deutsche Volksblatt (Viena), Tribuna, Dreptatea, Gazeta Transilvaniei, Apostolul, Telegraful Român, Românul, Foaia Diecezană ș.a.

[2] ” Almanahul  Presei Române din Ardeal și Banat -1927, (p.27). Înființat în anul 1920, Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat a fost dizolvat în anul 1948, bunurile și întregul patrimoniu fiind preluate de Uniunea Sindicatului Artiștilor, Scriitorilor și Ziariștilor (USASZ).

[3]  Articolul 83 din Constituție.

[4]  I. Mihălcescu, „I.P.S. Mitropolit Primat la Congresul Ziariştilor”, în BORom, XLI, 1922– 1923, 3, pp. 223–225.

[5] Elie Miron Cristea, Corespondenţă, Documente, Memorii.  Contribuţii istorice privind perioada 1918–1939, Sibiu, 1987, p. 349.

 

(dialog cu Ciprian Nicolae ROMAN, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara)

– Ce înseamnă pentru dvs., în calitate de manager, coordonarea activității Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara?

– Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara este o instituție din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, structurată pe trei domenii de activitate culturală și educațională: Ansamblul Focloric Profesionist „Drăgan Muntean”; Școala Populară de Arte; Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Activitățile celor trei departamente sunt concepute cu o strânsă legatură între ele – elevii claselor Școlii Populare de Arte (280 de elevi la canto, dans, instrumente) reprezintă „pepiniera” Ansamblului nostru și nu numai (foarte mulți dintre ei, atunci când pleacă în marile centre universitare ca și studenți, activează în cadrul altor ansambluri de prestigiu din orașele universitare).

Activitatea Ansamblului este sustinută din punct de vedere logistic, metodologic și artistic de către colegii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” pune în scenă și transmite publicului forma finală a cercetărilor, culegerilor, momentelor coregrafice sau instrumentale, asigură suportul pentru toți colaboratorii, astfel încât beneficiarul final – publicul, participă la evenimente de bună calitate, organizate de specialiști în domeniu, după reguli și criterii bine stabilite.

Am descris, succint, modul în care se desfășoară activitatea Centrului. Coordonarea acestor activități, pentru mine  reprezintă, pe lângă o mare responsabilitate (suntem o institutie care ne adresăm marelui public,  finalul acțiunilor noastre le judecă publicul) și o împlinire a activității mele profesionale, pentru că, în calitate de manager, am încercat să îndrept anumite lucruri pe care le cunoșteam din activitatea artistică și cu care nu eram de acord (repertorii slabe ale unor participanți la actul cultural, lipsa repetițiilor, apariția și influența unor persoane străine de acest domeniu etc.).

Toate aceste lucruri se regăsesc în proiectul meu de management, încercând de la an la an să îmbunătățim, să venim cu noutate în coordonarea acestor activități, iar ca exemplu, cred că este un lucru important faptul că în anul 2019 am avut un număr de aprox. 50 000 de beneficiari (oameni prezenți fizic la evenimentele noastre – Festivalul Concurs „Drăgan Muntean”, Serbările Naționale Țebea, Festivalul Taragotului, Costești, Poienița Voinii, Târgul Meșterilor Populari etc).

– Care vă sunt satisfacțiile responsabilității de manager?

– Au fost multe momente de satisfacție, de împliniri, în cei trei ani de când conduc această instituție. Este un domeniu de activitate în care rezultatele nu vin imediat, apar în timp.

Dacă ne gândim la faptul că, astăzi județul Hunedoara are un ansamblu profesionist, care poate sta alături de prestigioase ansambluri din țară, înființate în urmă cu 50 – 60 de ani (cu tradiție  și rezultate în domeniu) – este o mare satisfacție.

Dacă în urmă cu 4-5 ani Școala Populară avea 80-100 de elevi, astăzi avem 280 de elevi la clase din Deva, Hunedoara, Petroșani, Brad, iar cererile de înscriere depășesc cu mult capacitatea noastră logistică și administrativă (săli de clasă, profesori etc.).

Invitațiile pe care le primim pentru a participa la festivaluri și evenimente de amploare alături de ansambluri precum „Transilvania” din Baia Mare, „Banatul” din Timișoara, „Doina Gorjului” din Tg. Jiu, „Baladele Deltei” din Tulcea – ne oferă de asemenea mari momente de satisfacție, mai ales atunci când publicul din mari orașe ale țării aplaudă reprezentațiile noastre, iar noi spunem cu mândrie că „Venim din Hunedoara!”

Suntem onorați atunci când oameni de cultură, recunoscuți la nivel național, se oferă să semneze un articol în revista noastră de specialitate „Miorița” revistă ce apare anual, ajunsă în 2019 la numărul 25.

Ceea ce este însă foarte important, este faptul că am fost și suntem sprijiniți la un nivel maxim de încredere de către Consiliul Județean Hunedoara. Am spus și voi spune tot timpul acest lucru, nimic din ce am enumerat mai sus nu ar fi fost posibil fără Consiliul Județean Hunedoara.

>>>>>>>>>>>> Citește articol întreg

(dialog cu ing. Haralambie VOCHIȚOIU director general la SC Euro Jobs București – Petroșani, fost senator – lider de grup în Parlamentul României)

 – Am aflat că dovediți mult entuziasm în activitatea zilnică. Este adevărat?

– Atunci când faci ce îți place, da, faci cu entuziazm. Eu, alături de colegii mei suntem implicați în derularea de proiecte cu ajutorul cărora ajutăm comunitatea să se dezvolte. Proiectele se derulează în aproape toată România și municipiul București. Persoanelor care în acest moment au dificultăți în dezvoltarea profesională pentru ocuparea unui loc de muncă calificat sau pentru a avansa pe un post mai bun li se oferă gratuit mai multe cursuri  de calificare/ recalificare sau chiar evaluări de competențe.

Furnizăm calificare pentru toate categoriile socio profesionale inclusiv pentru cadre didactice și cadre medicale.

De asemenea, suntem autorizați pentru prelucrare și arhivare documente – singura  arhivă din județ, în acest moment avem 1,7 km de spațiu de depozitare.

Am reușit să aducem digitalizarea și tehnologia Blockchain. Colegii mei au fost instruiți și acum pot spune că sunt familiarizați cu această nouă tehnologie care este viitorul în tot ce înseamnă documente, indiferent de domeniul de activitate.

– Cum stați cu politica? Pe ce „pedală” mai accelerați?

– Am făcut politică la cel mai înalt nivel, am cunoscut oameni importanți ai vieții politice și eu cred că în cei 4 ani în care am fost senator, fiind chiar la conducerea Senatului României, am făcut legi care au ajutat la creșterea veniturilor pensionarilor minieri, a jurnaliștilor, a celor din armată și chiar a polițiștilor comunitari.

Am inițiat statutul ceferiștilor, am instituit pensia minimă pentru agricultori, am fost alături și de iubitorii de animale în demersul lor de protejare a necuvântătoarelor.

În acest moment nu fac parte din niciun partid politic, dar sunt atent la tot ce se întâmplă pe scena politică.

Promit că voi susține din afara politicii oameni care îmi inspiră încredere, indiferent de culoarea politică.

– Cum vă mai implicați în viața comunității?

– Plătind salarii consistente, bonusuri și asigurând dezvoltarea personală și profesională la peste 100 de oameni care constituie grupul de colaboratori cel mai apropiat. Acești oameni au diverse activități și responsabilități.

Plătim lunar la ANAF și taxe locale, aproximativ 100.000 euro.

Am devenit prin munca noastră unul dintre cel mai mare contribuabil regional, Euro Jobs a devenit o firmă fanion pe piața forței de muncă din România și un jucător important în absorbția de fonduri Europene pentru entități publice și private.

De două ori pe an suntem implicați în plantarea de pomi fructiferi sau de brazi în zona Petrila la Pro Pescar unde peisajul face concurență cu Elveția. Acolo, noi am făcut un obicei de a planta pomi pentru a înfrumuseța zona, dar și de a ajuta la stabilizarea solului de steril depozitat de-a lungul timpului.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă oferim copiilor și persoanelor în vârstă pachete cu mici bucurii. Chiar dacă nu facem public aceste acțiuni, ele sunt deja un obicei al grupului nostru de colegi care se mobilizează și duc aceste pachete celor care au mai multă nevoie de ele.

– Care vă sunt gândurile de viitor?

– Vreau să ajungem în top 10 firme din România.

Vreau să mă bucur cât mai mult de familia mea restrânsă, să mă bucur de familia extinsă – colegii mei și să ne implicăm activ în comunitatea unde ne desfășurăm activitățile.

– Ce transmiteți din Valea Jiului, unde de altfel ați locuit, cititorilor noștri?

– Nu mai locuiesc de mult doar în Valea Jiului, dar  niciodată nu voi uita că mă trag din acestă zonă frumoasă, din județul Hunedoara, care după părerea mea este leagănul poporului român și le transmit tuturor cititorilor dumneavoastră cele mai bune gânduri și îndemnul să facă din acestă perioadă interesantă, cea mai mare oportunitate a vieții lor.

 

Au consemnat Ioan Vlad/ UZPR, Georgeta-Ileana Cizmaș/ UZPR