– … Să facem cunoștință…

– Numele meu este Kayani Raja Shahzad (în foto), sunt născut în Pakistan, iar în ultimii 15 ani am trăit în Dubai și Abu Dhabi, Uniunea Emiratelor Arabe. De peste un an de zile am părăsit o țară minunată pentru a veni în România, alături de soția mea și de familia ei. 

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră pământul românesc? 

– Pentru mine nu este o diferență foarte mare între Pakistan și România pentru că, la fel ca și în Pakistan, în România aplicarea unor legi este deficitară. Sistemul polițienesc este și el uneori deficitar și câteodată nu este în sprijinul cetățenilor. Uneori nu mă simt în siguranță. După ora 20, dacă ies singur, siguranța mea poate fi pusă în pericol de către anumiți indivizi care folosesc droguri și atacă alte persoane pentru a le lua bunurile de valoare: telefon, bani. Dar cu toate acestea, România este casa familiei mele, și a mea implicit, și trebuie să recunosc că este o țară foarte frumoasă. Dacă și atitudinea unor oameni ar fi la fel, totul ar fi bine. 

– Cum ați ajuns la Hunedoara? 

– Am cunoscut-o pe soția mea pe Facebook în urmă cu 10 ani. De atunci nu a trecut nicio zi în care să nu o rog să vină în Dubai să ne cunoaștem. Când în sfârșit a acceptat, ne-am întâlnit în Dubai și de atunci suntem nedespărțiți. Pentru că sănătatea ei nu îi permite să locuiască în căldura din Dubai, am hotărât să locuim împreună în România – la Hunedoara. Și așa am lăsat în urmă cel mai frumos oraș din lume și am venit în orașul de pe Cerna – Hunedoara. 

– Sunteți angajat la o firmă privată. Cum sunteți privit de conducerea firmei și de colegii cu care lucrați? 

– A fost foarte greu să îmi găsesc de lucru pentru că, neștiind limba română, nimeni nu voia să mă angajeze. Până la urmă am întâlnit o persoană deosebită, pe domnul Barbu Marius, unul dintre patronii firmei la care lucrez. Dumnealui, fiind vorbitor de limba engleză, a fost de acord să mă angajeze pentru o lună, timp în care trebuia să se lămurească dacă sunt potrivit pentru acest job. A fost foarte mulțumit și mi-a prelungit contractul pe perioadă nedeterminată. Colegii, de asemenea,   m-au primit cu brațele deschise și m-au ajutat să învăț tot ceea ce era nevoie. Chiar și limba română.  

– V-ați integrat repede în „focul” activității zilnice? 

– Datorită unor oameni minunați, care au fost permanent alături de mine, pot să spun că, destul de repede.

– Așadar, locuiți în Hunedoara. Cum apreciați relația cu oamenii din jur? 

– Toată familia soției mele, cei doi copii și soacra mea m-au primit cu brațele deschise, ca de altfel vecinii noștri și prietenii soției mele. 

–  Ați avut  incidente cu persoane pe care nu le cunoașteți? 

– Din păcate, da. La început, când ieșeam singur pe stradă eram înconjurat imediat de persoane necunoscute, care îmi puneau tot felul de întrebări pe care nu le înțelegeam. Au încercat să-mi fure banii și telefonul. Dureros a fost pentru mine atunci când soția mea a fost implicată într-un accident rutier și transportată la spital. Acolo mi s-a interzis accesul în Unitatea de Primiri Urgențe. Poate așa au fost restricțiile interne ale spitalului în cauză și eu le-am respectat.

–  Care vă este gândul de viitor? 

– Îmi doresc să încerc înființarea unei afaceri a mea în România – la Hunedoara, să îmi reîntregesc familia, pentru că fiica mea este încă în Pakistan. Doresc să trăiesc alături de ai mei în liniște și bună înțelegere. Eu nu am venit în România pentru bani sau pentru accesul facil în Europa. Eu am venit pentru soția mea și pentru copiii noștri pe care vrem să îi creștem împreună. 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Sub genericul „În prim plan oamenii cu faptele lor de muncă” Sindicatul „Siderurgistul” din cadrul C.S. Hunedoara a fost mereu alături de siderurgiști, începând cu anul 1990 (când a luat ființă) sprijinindu-i în sporirea efortului și realizarea sarcinilor pe fondul organizării și a unei bune desfășurări a activității economice care a avut mereu un ritm alert, punându-și astfel amprenta pe calitatea muncii.

În acest context, ing. Petru VAIDOS (în foto) aflat la „timona” acestui sindicat 27 de ani, ne-a prezentat în exclusivitate cele mai semnificative momente din principalele activități din perioada în care a fost președinte.

Ne-a prezentat ineditele modalitățile de lucru, cu o argumentare densă în date și fapte. Din bogata paletă de activități ale Sindicatului „Siderurgistul” (care anul acesta a împlinit 30 de ani de existență), am notat printre altele: negocierea cu Guvernul României (în ianuarie 1990) a primelor liste de revendicări pentru siderurgiști și metalurgiști; susținerea negocierilor C.C.M. ramura metalurgie; participarea la mitingul maraton din 1994, finalizat cu blocarea Pieții Victoria și a Guvernului; la mitingul de la Reșița (1994) și Hunedoara (1997); ca de altfel la Caravana Metarom –  Hunedoara (1998).

De notat este mitingul de la Deva (2000) paralel cu cel de la Timișoara, urmare căreia a avut loc o vizită a primului ministru Mugur Isărescu în orașul de pe Cerna, ocazie cu care s-a semnat o HOTĂRÂRE de Guvern pentru alocarea a 5 milioane euro necesare pentru finalizarea cuptorului electric nr. 3.         

De amintit este faptul că Sindicatul „Siderurgistul” în anul 1994 a devenit membru fondator al Convenției de Acompaniament Social pentru Metalurgie, iar în anul 1997 membru fondator al Uniunii Naționale de Reconversie în Metalurgie (licitând și câștigând în cadrul unui program european fonduri nerambursabile pentru înființarea în cadrul Clubului „Siderurgistul” a Centrului de informare și mediere a muncii).

În anul 2002 Sindicatul „Siderurgistul” a devenit membru fondator în parteneriat cu Consiliul local și Primăria Hunedoara pentru înființarea Parcului Industrial.

În cadrul activităților pentru educație și formare, la Hunedoara s-a înființat Centrul de pregătire sindicală cu sprijinul C.N.S. Cartel Alfa și Guvernul Elveției prin organizația SAH.

Nu au lipsit activitățile din domeniul comunicării, culturii și sportului.

… Despre activitatea Sindicatului „Siderurgistul”  după pensionarea și retragerea din funcția de președinte a ing. Petru VAIDOS, (și căruia îi dorim odihnă binemeritată), vom reveni într-un număr viitor al ziarului nostru.

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

Ioan Cărmăzan este cunoscut ca una dintre personalităţile culturale care a adus constribuţii importante la cultura şi arta românească, dar și la afirmarea oraşului Bocșa şi judeţului Caraș-Severin în circuitul naţional şi universal de valori.

Scriitor şi cunoscut regizor şi scenarist, profesor universitar, doctor în cinematografie și media, Ioan Cărmăzan s-a născut la 27 iunie 1948 în localitatea Satchinez, jud. Timiş, din părinţi dascăli bocşeni.

De la vârsta de 3 ani se întoarce cu familia la Bocşa (Caraş-Severin), spaţiul pe care Ioan Cărmăzan îl consideră natal, deoarece aici creşte, aici învaţă, aici se formează, de aici porneşte în viaţă şi în carieră. Bocşa este locul în care a copilărit, şi-a făcut studiile, unde a cunoscut farmecul peisajului şi al istoriei, de unde s-a inspirat în câteva cărţi şi filme.

Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Timişoara (1971), după ce a absolvit şi regia de film  la I.A.T.C. Bucureşti (1978), s-a afirmat în cea de-a şaptea artă cu o serie de succese, între care filmele „Ţapinarii” (1982), „Lişca” (1983),, „Sania albastră” (1987), „Casa din vis” (1993), „Lotus” (2004), „Raport despre starea naţiunii” (2004), „Cu inima îndoită” (2006), „Dragoste de mamă” (2006), „Margo” (2006), „O secundă de viaţă” (2009), „Oul de cuc” (2010), „Conserva” (2015), „Nu există stele verzi” (2015), „Întoarcerea magilor” (2016); „Vlad nemuritorul” (2000), „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (2002), „Orient Expres” (2004 – în colaborare cu Sergiu Nicolaescu), „Brâncuşi – din eternitate” (2014), „Întoarcerea magilor” (2016)  – sunt titlurile filmelor cărora le-a fost regizor şi unora scenarist. A realizat şi filme documentare, între care unul despre Bocşa, dar şi scurtmetraje, din care, din nou, unul este realizat chiar la Bocşa, judeţul Caraş-Severin („Negustorul de amintiri” – 2009) : „Locul influenţează, lasă amprente asupra celor care stau într-o anumită zonă”, spune profesorul şi prozatorul Titus Suciu. „Încă student fiind la regie, Nuţu Cărmăzan vine în Bocşa să facă filmul de absolvire. Apoi, este primul cineast care a făcut un film Tata Oancea; de asemenea, îl aduce pe Nicu Covaci, şeful formaţiei Phoneix, pe dealurile din Bocşa unde face filmări, iar primul film de lung metraj – „Ţapinarii” – îşi are originea tot la Bocşa. Primele imagini sunt inspirate din Măgura unde tatăl lui Nuţu Cărmăzan fusese profesor.”

„Cărmăzan este un fel de Bulgakov al României. Filmele lui sunt profund subversive, nu pentru că atacă comunismul, ci pentru că-l ignoră.” („Cineast Magazine”, New York).

În acelaşi timp s-a impus în literatură prin câteva cărţi, două dintre ele fiind inspirate chiar de oraşul şi zona Bocşei: „Povestiri din Bocşa” şi „Mica ţiganiadă”.

„Ca regizor, a construit o lume fabuloasă. Ca literat, Ioan Cărmăzan are o operă absolut importantă şi mărturisesc că fiecare relectură îmi dovedeşte profunzimile textului şi îmi dovedeşte cât de modern este Ioan Cărmăzan” (prof. dr. Călin Chincea)

Ioan Cărmăzan este, cum spunea şi Fănuş Neagu, „un răzvrătit şi aşa trebuie să rămână”, care „vede lumea cu ochi de cineast şi o repovesteşte cu gândire de poet.””Un scriitor care vine cu un spaţiu şi îl propulsează în marea literatură”, afirmă Gheorghe Jurma.

Ioan Cărmăzan este unul dintre cei mai controversaţi regizori români, este scenarist, este scriitor, este publicist, este profesor universitar, este membru fondator şi preşedintele UARF (Uninunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România); din anul 2005 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din anul 2008 este doctor în cinematografie şi media.

Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007); membru în Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei (2010); începând cu anul 1999 desfăşoară o intensă activitate didactică universitară: Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”, Academia de Arte „Luceafărul”, Universitatea de Arte Media PRO, Facultatea de Arte Plastice a Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Moderator şi realizator de emisiuni TVR („De la A la… infinit”, „Academicienii”).

A pus în scenă spectacole de teatru (Pescăruşul – Cehov (2009), Romeo şi Julieta – Shakespeare (2008), Sub zodia Mariei (2013), După repetiție de Ingmar Bergman (2019); a realizat fime documentare pentru marele ecran sau televiziunile din România, dar şi pentru BBC, CNN şi Channel 15.

A publicat următoarele volume:  „Povestiri din Bocşa”. Timişoara, Facla, 1983 şi ed. a II.a Reşiţa, TIM, 2010; „Mica ţiganiadă”, Reşiţa: Timpul, 1998; „Cine-roman”, Iaşi: Junimea, 2002; „Roşu, galben şi albastru”, Iaşi: Junimea, 2003; „Baladă pentru tatăl meu” (Balade à mon pére). Belgia, 2003; „Elogiul intuiţiei”, Bucureşti: Fundaţia PRO, 2008, „Filmul, nepot al Renaşterii”, Bucureşti: Editura Universitară, 2011; „Zece povestiri”; Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2012; „Oameni din Cocioc”, Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2013; „Ceaţa albastră”, Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2015. A inițiat ”Clubul de la Timișoara” și, împreună cu scriitorii timișoreni a realizat trei volume: Despre iubire, ediție îngrijită de Nina Ceranu (volum apărut la editura Ecou Transilvan din Cluj în 2016),  Dosarul Brâncoveanu. Între real și imaginar, ediție îngrijită de Doina Moț (volum apărut la editura Eubeea din Timișoara, 2017), Utopia – Despre iubire și prostie (volum apărut la Timișoara la Editura Eubeea, 2018) și Insula fiecăruia (Timișoara: Eubeea, 2019).

A tradus din limba sârbă romanul „Criptă pentru Boris Davidovici” de Danilo Kiss (2007) şi din limba franceză „Viaţa şi opera lui Philippe Ignace Semmelweis” de Louis-Ferdinand Céline (2009).

Ioan Cărmăzan este deţinătorul a unor Titluri şi distincţii şi a numeroase premii: Marele Premiu la Festivalul de la New York – filmul Ţapinarii; „Tigrul de Aur” la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam – filmul În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură; Marele Premiu la Festivalul de film de la Teheran – filmul În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură; Diploma de onoare la Festivalul de la Montpellier – filmul Casa din vis; Premiul II la Festivalul Tinerilor regizori de la Tokio – filmul Lişca; Premiul special al juriului la Festivalul Filmului de la Costineşti – filmul Casa din vis; Premiul UCIN pentru cea mai bună interpretare, Gheorghe Dinică în rolul Căpălău – filmul Casa din vis; Premiul UCIN pentru debut Ecaterina Nazare, rol principal în filmul Lişca. În anul 2018 a primit din partea Asociației Artiștilor de Film din Serbia Diploma de Excelență pentru îndelungată colaborare de succes, sub semnătura președintelui Milan Knezević și a președintelui juriului, Radoslav Vladić.

Ioan Cărmăzan este Cetăţean de Onoare al oraşului Bocşa (2008), al comunei Satchinez (2014) și al municipiului Caransebeș (2018), iar din 2015 este și Cetățean de Onoare al Județului Caraș-Severin.

Despre filmele regizorului Ioan Cărmăzan scriitorul Ioan Pavel Azap se încumetă şi realizează o carte: „Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan”. Cluj Napoca: Ecou Transilvan, 2014, iar despre scriitura lui Ioan Cărmăzan se exprimă în revistele literare importanți critici și istorici literari precum Cornel Ungureanu sau Grid Modorcea. De asemenea, la aniversarea celor 70 de ani, Vasile Bogdan realizează un fabulos volum intitulat Descifrând codul Cărmăzan cu participarea „Clubului de la Timișoara”, ediție îngrijită de Nina Ceranu și apărută la editura Eubeea din Timișoara în 2018.

Despre pasiunile maestrului Cărmăzan este suficient să amintim columbofilia, cunoscut fiind faptul că maestrul este un împătimit columbofil iscând butada „cel mai mare columbofil între regizori şi cel mai mare regizor între columbofili”.

Prin activitatea sa, Ioan Cărmăzan se alătură marilor oameni de cultură ai Caraş-Severinului . „Plin de har, inteligenţa sa, spiritul său profund, deschiderea către lume, clarviziunea sa, puterea de muncă sunt atributele unui om care s-a devotat unui ideal nobil, care s-a ridicat treptat spre înţelegerea şi împlinirea  lui” (Felicia Voinea, profesor din Bocşa).

Răsfoind colecția revistei „Vasiova”, în nr. 1-3, anul XVI, din 1 ianuarie – 15 februarie 1944, la pagina 3 există o poezie semnată de Tata Oancea și dedicată tatălui regizorului Ioan Cărmăzan „la ziua numelui harnicului și talentatului director școlar din Satchinez originar din Vasiova Ion Cărmăzanu” –  Versuri ocazionale  – poezie pe care Nuțu Cărmăzan o  consideră dovada apartenenței lui la Bocșa: „ Ori ce-am putea/ La ziua ta/ Să arătăm la cetitori/ Decât școala-i/ Mărgăritari/ Cu haine albe, albe flori/ Cărora tu/ Prin A…și U…/ Le spui, le-arăți, cu mult elan/ Că neamul nost/ Creat a fost/ De marele ‘mpărat, Traian/ Ș’având sprijin/ Pe Cel divin/ Am fost și suntem și vom fi/ Unde ne-a pus/ Când ne-a adus/ Pân’ omenirea va trăi./ D’aceea azi, mulți camarazi,/ Rugăm pe Dumnezeu să-ți dea:/O sută d’ani/Un car de bani/Și spor, izbândă-n calea ta/ Să instruiești/ Pân’ ce trăiești/Școlari, feciori, oameni adulți/ Vasiovean Ion Cărmăzan/Ziua de astăzi, la mulți ani!”

„Ioan Cărmăzan este o personalitate în permanentă mișcare.” ne avertizează scriitorul Vasile Bogdan, dar eu aș adăuga că, indiferent unde l-ar duce pașii, Ioan Cărmăzan revine în Banatul său: acasă la Bocșa, sau la Satchinez, sau în locurile în care realizează un important festival de film – Reșița, Băile Herculane, Caransebeș, Oravița –  sau în Banatul sârbesc, de care este foarte legat. Nu este pentru nimeni o noutate buna și îndelungata colaborare cu Serbia a regizorului Ioan Cărmăzan, legătură extraordinară prin Slavița, frumoasa sa soție, dar și prin descendență, pe linie maternă Ioan Cărmăzan având origini sârbești.

Ca președinte al Uniunii Autorilor  și Realizatorilor de Film din România, Ioan Cărmăzan a dezvoltat, de-a lungul vremii, importante activități care au avut un caracter cultural-cinematografic și  de afirmare atât în plan național, cât și internațional, activități care s-au bucurat de succes. În acest sens UARF-ul, sub o bună coordonare a președintelui Ioan Cărmăzan, a derulat proiecte culturale și de promovare a operelor cinematografice și cu Asociația Artiștilor de Film din Serbia.

            În 21 decembrie 2018, la Restaurantul Aero Club din Belgrad (Serbia) a avut loc gala decernării premiilor Asociației Artiștilor de Film din Serbia și alături de cineaști sârbi, între premianți, s-a aflat și regizorul român Ioan Cărmăzan. Acesta a primit din partea Asociației Artiștilor de Film din Serbia Diploma de Excelență pentru îndelungată colaborare de succes, sub semnătura președintelui Milan Knezević și a președintelui juriului, Radoslav Vladić. Ne-am bucurat să-i fim alături și să ne emoționăm împreună la primirea acestui binemeritat premiu, menit să încununeze, parcă, la împlinirea celor 70 de ani de viață, relația sârbo-română atât de dragă lui Ioan Cărmăzan, despre care vorbește întotdeauna cu mândrie și vădită emoție.

            Îi dorim multe astfel de încununări, iar noi promitem să-i fim alături, încercând să „descifrăm codul Cărmăzan”, un „cod” complex și o amprentă edificatoare, specifică unui maestru de talia lui Ioan Cărmăzan.[1]

[1] Referinţe despre Ioan Cărmăzan şi activitatea sa găsim în diverse dicţionare, antologii realizate în ţară şi peste hotare. Amintim câteva la-ndemână: Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin/ Victoria I. Bitte… Reşiţa. Timpul. 1998; Fals dicţionar de literatură bocşeană contemporană/ Dimitrie Costa. Reşiţa. Timpul. 2001 (Bocşa – istorie şi cultură); Carte cu scriitori/ Dimitrie Costa. Reşiţa. Timpul. 2006; Identitate şi destin cultural I: interviuri în Banatul Montan/ Titus Crişciu. Oraviţa. 2008; Bocşa din inimă/ Vasile Bogdan. Reşiţa. Timpul. 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara. Mirton. 2011; Cărăşeni de neuitat  XIV/ Constantin Falcă, Petru Ciurea. Timişoara. Eurostampa.2012; Întâlniri cu destine: interviuri/ Adalbert Gyuris. Cluj-Napoca. Grinta. 2012; revista Bocşa culturală[1] Biblioteca, între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013 (Bocșa – istorie și cultură; 30); Enciclopedia Banatului. Literatura. Timișoara: David Press Print, 2016; Dascăli bocșeni/ Gabriela Șerban. În: Dascăli bănățeni de ieri și de azi. Coord. Nicoleta Marcu. Reșița: Editura Gheorghe Magas, 2019, p. 228 – 258.

 Statul Român, principal vinovat de înfrângerea electorală a românilor din Serbia

„Fiind un optimist incurabil, sunt convins că va veni ziua în care va reînvia tradiția industrială a uzinelor din Bocșa, deoarece trecutul constituie un moment de referință și de reflecție prin vechimea lui, deoarece această îndelungată și glorioasă istorie creează în același timp și obligația de a o continua.” (Victor Creangă)

În sfârșit a văzut lumina tiparului cartea domnului ing. Victor Creangă, fost director al Întreprinderii de Construcții Metalice Bocșa și fost primar al urbei în perioada 1996-2000, un volum menit să marcheze cele „Trei secole de metalurgie pe  Valea Bârzavei” (1719 – 2019), o reală contribuție la istoria economică și tehnică a Banatului.

În volumul său, autorul prezintă documente revelatoare despre industria bocșană prin texte, imagini, statistici și mărturii, consemnează cele mai semnificative momente care au marcat evoluția întreprinderii bocșene, etapele trăite în contextul tehnico-economic, secvențe și amintiri din istoria uzinei, cât și materiale de prezentare realizate în timp, definind marca Bocșei în istoria industrială a Banatului și României.

Cartea a apărut de curând la Editura TIM din Reșița sub atenta îngrijire a cărturarului Gheorghe Jurma și în seria „Bocșa – istorie și cultură” având nr. 52, serie inițiată și îngrijită de Gabriela Șerban; este un volum frumos, bine clădit și deosebit de necesar, completând și restituind pagini memorabile din istoria industrială locală, o istorie în care Victor Creangă a fost participant activ, uneori contestat, alteori adulat, dar întotdeauna apreciat. O legendă vie, care astăzi propune o scurtă monografie (230 pagini, format mare) realizată cu prilejul unei sărbători: uzinele din Bocșa au împlinit 300 de ani! „Sărbătoarea acestui jubileu se desfășoară sub semnul amintirilor și sub semnul respectului și pioșeniei față de memoria și faptele înaintașilor noștri care, prin munca și priceperea lor, au clădit aceste uzine, cei care au realizat tot ceea ce a ieșit pe porțile lor, dar mai mult decât orice, au format acea mare tradiție industrială și civică prin care uzinele din Bocșa au intrat în istorie, fiind vârf de lance în industrializarea României”, afirmă autorul în Introducerea din deschiderea cărții.

Un volum important pentru Bocșa, un volum care-și așteaptă cititorii într-un viitor cât mai apropiat și la o lansare: iulie 2020. Felicitări, Victor Creangă, pentru strădanie și biruință!

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, împreună cu Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”  Caraș-Severin comemorează pe 26 iunie a.c., împlinirea a 145 de ani de la trecerea în eternitate culegătorului de povești, agronomului, topografului, cartografului, botanistului și geologului Arthur Carl Victor Schott.

De ce am pus pe prim plan culegătorul de povești? Deoarece, pentru noi, aceasta a fost cea mai importantă activitate a acestui ilustru om de cultură și spiritualitate, care, timp de cinci ani (1836 – 1841), a trăit în Banatul Montan (la Iam și la Oravița), iar apoi, după reîntoarcerea sa în Germania, a editat împreună cu fratele său, Albert Schott, pentru prima oară în istorie, o culegere de povești românești, cuprinse în volumul „Walachische Märchen. Mit einer Einleitung über das Volk der Walachen und einem Anhang zur Erklärung der Märchen”. Stuttgart, Tübingen: J.G. Cotta`scher Verlag, apărut în anul 1845.

Arthur Schott s-a născut la 27 februarie 1814 în Stuttgart, iar în data de 26 iunie 1875 a murit în Georgetown, lângă Washington (SUA).

Cu prilejul aniversării celor 145 de ani de la trecerea sa în eternitate, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a realizat un plic filatelic ocazional, cu ștampila aferentă, care va fi lansat în data de 26 iunie 2020. Astfel, toate trimiterile poștale de la oficiul poștal Reșița 1 vor fi ștampilate cu ștampila realizată de asociația reșițeană și aprobată de Federația Filatelică Română și de către Poșta Română.

Erwin Josef Țigla

CĂMAȘA POPULARĂ ȘI BRÂUL BĂNĂȚEAN ed. a VII-a

Expoziția poate vizita prin programare la tel. 0255 22 00 81. Finisajul se va desfășura cu public în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” din Reșița, în după-amiaza zilei de 1 iulie 2020.

Asociația Liga Pensionarilor Hunedoreni condusă cu competență de Traian Dănilă (foto) s-a impus încă de la înființare în viața și activitatea oamenilor de vârsta a treia din orașul de pe Cerna, prin reușite activități educative și social-turistice.

În perioada pandemiei cei peste 700 de membri ai acestei Ligi, în lupta pentru stoparea corona virusului și prevenirea îmbolnăvirilor au respectat cu strictețe condițiile impuse de autoritățile responsabile și prevederile Ordonanțelor Militare.

Conducerea Ligii, sub semnul grijii față de suferințele trupești ale unor semeni internați la secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal Hunedoara „Dr. Alexandru Simionescu” cât și a dorinței de creștere a calității actului medical, a hotărât oferirea pentru această secție, prin sponsorizare, din puținele surse financiare de care dispune, a sumei de 24 mii de lei.

Această sumă a fost rezultată din cotizațiile membrilor și va contribui cu siguranță la activitatea de prevenire și combatere a pandemiei de covid-19, fapt pentru care membrii acestei Ligi hunedorene merită sincere felicitări.

Ioan Vlad                                                                                                                                             

Georgeta-Ileana Cizmaș

Mi s-a făcut, de curând, un dar de mare preţ: o carte. Dar ce carte! Se intitulează Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj, ediția a doua, revăzută și adăugită. S-a publicat, în anul 2019, la Editura Hoffman, din Caracal,  și însumează, text și iconografie, 561 de pagini.

Autorul acestei mirabile lucrări, al acestui filocalic tom, este binecunoscutul profesor și om de cultură Gheorghe Rancu-Bodrog, al cărui sumar, dar sugestiv portret îl găsim în Cuvântul înainte, semnat de Dr. Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad: „Dascăl școlit pe băncile Preparandiei arădene, fondată de către Dimitrie Țichindeal încă de la 1812, apoi profesor asociat la Universitatea „Dacia Hercules” din Băile Herculane, inspector – metodist pentru învățământul primar în județul Caraș-Severin, colecționar și ctitor de muzee, autor de monografii și lucrări științifice de excepție, membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului, realizator de expoziții inedite în țară și peste hotare, profesorul Gheorghe Rancu-Bodrog a mai găsit timp să se ocupe, cu maximă competență, și de românii din Voivodina sau de cei de pe Valea Timocului”.

Pe de altă parte, Domnul profesor Gheorghe Rancu-Bodrog se încadrează,  perfect, în definiția pe care am dat-o eu, cândva Persoanei umane (entitate diferită, axiologic, de Individ uman, care este o noțiune statistică), definiție pe care am aplicat-o, apoi, la câteva cazuri determinate: G. I. Tohăneanu, Iulian Chivu, Aurel Gheorghe Ardeleanu etc.

Anume: Persoană umană este acel Individ uman, purtător de excelență, care trăiește pentru un Ideal, care are nu doar sentimentul, ci și cultul valorilor și care are necesități spirituale conștientizate.

Domnul Gheorghe Rancu-Bodrog umple, până la margini, cadrul și concavitatea enunțului acestuia. Cartea pe care ne încumentăm a o comenta este încă un argument peremptoriu.

Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se deschide cu pomenitul Cuvânt înainte și se continuă cu Binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, din care reproducem o secvență: „Ostenitor în descoperirea trecutului și frumuseților de pe Valea Almăjului s-a arătat cu cinste Domnul profesor Gheorghe Rancu, împământenit din tinerețe pe meleagurile almăjene. Preocupările istoriografice ale Domniei Sale nu au putut lăsa la o parte istoricul Almăj. După multe și minuțiose cercetări, după o temeinică documentare, ce a durat ani buni, Domnul profesor ne atrage atenția cu volumul său intitulat Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj”.

Urmează desfășurarea propriu-zisă a studiului, în toată amploarea și profunzimea lui. Mai întâi, cronotopul, situarea spațio-temporală a zonei cercetate și evocate: Almăjul în hotarele Banatului de Severin. Considerații de geografie istorică. În prelungire, după logica strictă a evoluției și maturizării fenomenului religios, o secțiune dedicată genezelor: Răspândirea și organizarea creștinismului de început în Banatul de Sud.

Autorul inventariază și descrie, minuțios, obiecte și locuri, precum și mărturii ale istoriei orale, doveditoare, toate, și absolut necesare și utile în dezvoltarea argumentată a temelor și tezelor sale: „Descoperirile arheologice, concretizate prin obiecte de uz casnic și podoabe, unele dintre ele chiar parțiale, dovedesc cu prisosință existența cultului creștin în vecinătatea imediată a Almăjului, tăria credinței creștine printre locuitori, puterea de a se exprima prin însemnarea acestora cu elemente creștine, curajul de a le întrebuința zilnic și, dacă le purtau, cu siguranță că le cunoșteau și semnificația”. Sau: „Despre lăcașurile de cult menționate, istoria orală dă multe informații, care ne ajută atât la localizarea lor, cât și la însemnătatea lor pentru locuitorii Almăjului”.

Abia acum, după aceste docte preliminarii, prinde relief și consistență substanța densă a cărții, pornind de la neprețuitele surse ale memoriei și ale conștiinței obștești și abordând splendidul, emoționantul subiect al bisericilor de nuiele și de lemn: „Urmând tradiția locală, am încercat să identific și să descriu primele lăcașuri de cult, construite din nuiele sau lemn, care, în ciuda materialului perisabil din care erau construite, au rămas în istoria orală a acestor locuri”.

Pulsează, alături de filonul istoric, și multă poezie adevărată, latentă, de neînvins, în evocarea acestor prime biserici românești, din nuiele sau lemn, pe cât de modeste, pe atât de eterice. Pretutindeni și oricând, Dumnezeu Însuși își clădește Biserica, animând, prin Duhul Său, inima, gândul și brațul credincioșilor. Aici, în Almăj, și peste tot, pe teritoriul vechii Dacii, Duhul Domnului a hrănit și întărit inima, gândul și brațul țăranului român: „Din negura vremurilor, lăcașul de cult stă mărturie a forței nației noastre române, prin care aceasta și-a păstrat modul propriu de viață, credința, portul și limba străbunilor. Bisericile din nuiele sau lemn au constituit o dovadă vie a continuității credinței creștine pe aceste meleaguri, alături de alte dovezi ale permanenței noastre, cum ar fi: descoperirile arheologice, documentele istorice, datini și tradiții ale înaintașilor… Constructorul acestor biserici nu a fost nimeni altul decât țăranul român, acest anonim al timpului, care și-a exprimat gândul prin planimetria creatoare a acestor lăcașuri sfinte”.

Autorul a procedat cu mare pricepere în edificarea lucrării sale. După acest  capitol al Genezei, în care Poezia (Emoția) însoțește Știința (Conceptul) și veghează asupra ei, se desfășoară alte două, în care, invers, Știința (Conceptul) însoțește Poezia (Emoția) și o domină cu putere și cu mare autoritate (dat fiind că, de data aceasta, lăcașurile sfinte și documentele adiacente există materialmente și sunt arhivate).  

Reținem, astfel, pe de o parte, suita de micromonografii dedicate Bisericilor din zid și, pe de altă parte, Suita de profiluri consacrate slujitorilor – preoților, ce duc „lupta cea bună” (după spusa Apostolului Pavel), în vasta și nobila oștire a lui Hristos, Împăratul Slavei. Vom enumera câteva doar din Bisericile (și Mânăstirile) monografiate: Biserica de zid din Bănia, Biserica de zid din Bozovici, Biserica de zid din Dalboșeț, Biserica de zid din Șopotu Vechi, Biserica de zid din Șopotu Nou, Mânăstirea „Țara Almăjului”, Mânăstirea Almăj-Putna etc. De asemenea, reținem, oarecum aleatoriu, numele unora dintre fețele bisericești antologate de autor în capitolul Personalitățile marcante ale bisericii ortodoxe din Almăj : Dr. Iosif Traian Bădescu, Protopopul militar Pavel Boldea, Preot Iconom Stavrofor Iosif Coriolan Buracu, Protopop Gheorghe Țunea, Părintele Ilie Imbrescu, un promotor al României creștine, Preotul profesor Romulus Novacovici ș. a.

Iată ce scria Gala Galaction (ne informează autorul), după decesul Episcopului Dr. Iosif Traian Bădescu: „A murit la Caransebeș vlădica Traian Bădescu… Dumnezeu să-l primească în corturile drepților și să-i dăruiască desfătările raiului!… Trebuie să fi fost dacă nu un ierarh oțelit, un om tare cumsecade, fiindcă grozav a iubit discreția și anonimatul. Abia dacă știam noi – familia teologală –  că există un vlădică numit Traian Bădescu cu reședința la Caransebeș… Testamentul acestui om al bisericii este pentru mine o revelație… a fost un suflet de adevărat creștin și de adevărat episcop…”

Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj se încheie cu un inspirat capitol de Anexe, capitol ce conține un bogat material iconografic, menit să întregească, vizual și imaginativ, ampla informație vehiculată de text.

Acestea ni se par a fi structura de adâncime a cărții și eșafondajul ei conceptual, aflate în armonios echilibru cu tectonica textului și cu fluiditatea frazării și argumentării. Întregul se rânduiește, firesc și foarte credibil, în primele rafturi ale Bibliotecii eclezial-istorice almăjene și naționale.

Istoria Bisericilor ortodoxe din Almăj este un studiu important, un studiu savant, conceput, însă, și realizat (precizare importantă) de un învățat creștin, altfel spus: un studiu întreprins, desăvârșit și împărtășit cu deplină știință, dar și – deopotrivă – cu credință, nădejde și dragoste.

Truditor discret, absorbit de truda sa, străduindu-se a desluși minunatul basm calofilic al istoriei, culturii și ființei noastre, în tărâmul binecuvântat și fericit al Almăjului, Gheorghe Rancu-Bodrog se dovedește, el însuși, prin slujirea sa de acum și dintotdeauna, un oștean credincios, jertfitor de sine, în trupele de elită ale lui Hristos – Împăratul Slavei.

 

Timișoara, 8 iunie 2020.

”Iubesc Bocșa și bocșenii mei”, mărturisea cu sinceritate prof.univ.dr. Nicolae Bocșan în 13 martie 2009, cu prilejul primirii Titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa. Și nu era doar o afirmație de complezență, ci era una cât se poate de sinceră, demonstrată în nenumărate rânduri.

Profesorul universitar doctor Nicolae Bocșan s-a născut în 24 septembrie 1947 la Bocșa (Caraș-Severin) și s-a stins în după amiaza zilei de 19 iunie 2016 la Cluj Napoca.

După absolvirea liceului în orașul natal, a urmat cursurile Facultății de Istorie – Filosofie din cadrul Universității ”Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca. După terminarea facultății și-a desfășurat activitatea în cadrul Bibliotecii Central Universitare din Cluj-Napoca, apoi, parcurgând toate treptele carierei universitare, în 1996 devine prorector al Universității ”Babeș-Bolyai”, iar în anul 2004, datorită calităților sale, rectorul acesteia.

În perioada mandatului său de rector, Universitatea Babeș-Bolyai a devenit o instituție de învățământ superior modernă, multiculturală, de tip european.

Lista lucrărilor științifice și colaborările la publicații de specialitate începută  în anii studenției s-a îmbogățit în fiecare an. O mare parte dintre acestea sunt dedicate trecutului istoric al Banatului. Activitatea sa științifică a fost recompensată cu diverse premii, iar câteva dintre lucrările sale au fost distinse cu premii ale Academiei Române.

Istoricul Nicolae  Bocșan a fost, indiscutabil, un veritabil bănățean, dar, în același timp, fiu al Bocșei, iar pentru noi, bocșenii, este onorant faptul că această personalitate cultural-istorică, de talie internațională, aparține orașului nostru. Ne-a onorat întotdeauna cu prietenia sa, cu sfaturile sale, cu bunătatea sa. A fost și rămâne unul dintre cei mai iubiți și apreciați dintre fiii orașului Bocșa, locul său natal, în care își petrecea sărbătorile, unde își încărca bateriile, unde revenea  întotdeauna cu multă plăcere, pentru că, afirma domnia sa:  ”Pentru mine Bocșa este o stare de spirit”.

În data de 22 iunie 2016 profesorul Nicolae Bocșan a fost condus pe ultimul drum de către familie, prieteni, colegi, studenți, oameni de cultură și colaboratori care l-au prețuit și apreciat.

Corpul neînsuflețit al profesorului Nicolae Bocșan a poposit pentru ultima dată la Universitatea din Cluj-Napoca, pe care a iubit-o si a slujit-o întreaga sa viață, de astă dată în foaierul Casei Universitarilor, aici săvârșindu-se și slujba înmormântării de către un sobor de preoți, sub coordonarea pr.prof. Ioan Chirilă. Au fost primite zeci de mesaje din țară și  străinătate, sute de participanți și-au luat rămas bun de la acest om ales, au fost depuse sute de coroane funerare și o mare de flori.

Ceremonia înmormântării a fost una fastuoasă, așa cum binemerita o astfel de personalitate. Au fost citite câteva dintre zecile de mesaje și au fost rostite cuvinte alese de către academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, prorectorul Ioan Bolovan, PS Florentin Crihălmeanu, academicianul Emil Burzo, PS Virgil Bercea, profesorul Florin Platon, prof. Ioan Chirilă, decanul facultății de istorie Ovidiu Ghiță și prof. Radu Munteanu. La eveniment a participat și primarul orașului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Au fost prezente delegații din țară, din importante centre universitare: Iași, Timișoara, Oradea, Reșița, dar și din Caransebeș și Bocșa, orașul său natal.[1]

Într-o zi toridă de iunie profesorul Nicolae Bocșan a fost condus de un amplu cortegiu funerar la Cimitirul Central din Cluj-Napoca unde-și va dormi somnul de veci.

Rămas bun, domnule profesor univ. dr. Nicolae Bocșan!

Dintre nenumăratele volume semnate amintim: Franţa şi Banatul 1789–1815 (coautor). Reşiţa. 1994; Ideea de naţiunie la românii din Transilvania şi Banat (sec. alXIX-lea). Reşiţa. Banatica „Presa universitară clujeană”. 1997; Marele război în memoria bănăţeană 1914 – 1919 (coautor). Cluj-Napoca. Presa universitară clujeană. 2012 (3 volume).

Referinţe: Istorie şi artă bisericească: biserici din Protopopiatul ortodox român Reşiţa/ Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica. Reşiţa. Timpul. 2000; Biserică. Societate. Identitate: In honorem Nicolae Bocşan. Cluj-Napoca. Presa Universitară Clujeană. 2007. Memento. Evenimente şi personalităţi din Banatul istoric. II./ coord. Vasile C. Ioniţă. Reşiţa. Banatul Montan 2008; Identitate şi destin cultural II/ Titus Crişciu. Oraviţa. 2008 (Anale cărăşene); Bocşa din inimă III/ Vasile Bogdan. Reşiţa. TIM. 2011; Istorie şi administraţie la Bocşa multiseculară/ Mihai Vişan şi Daniel Crecan. Timişoara. Mirton. 2011; Cărăşeni de neuitat XIV/ Petru P. Ciurea şi Constantin Falcă. Timişoara. Eurostampa. 2012; Biblioteca între datorie și pasiune. 60 de ani de lectură publică la Bocșa/ Gabriela Șerban. Reșița: TIM, 2013; revista Bocşa culturală^[2], revista Reflex[3]; In memoriam Nicolae Bocșan/ Gabriela Șerban și Silviu Ferciug. Reșița: TIM, 2016; Supremum vale Nicolae Bocșan (1947 – 2016)/Gabriela Șerban și Silviu Ferciug. Timișoara: Nepsis, 2017; Vocația istoriei: studii în memoria profesorului Nicolae Bocșan/ Ligia Boldea și Rudolf Gräf. Cluj-Napoca: Mega, 2017.

http://www.napocanews.ro/2016/06/elita-academica-a-participat-la-inmormantarea-fostului-rector-nicolae-bocsan.html

http://www.monitorulcj.ro/actualitate/52933-nicolae-boc%C5%9Fan_-condus-pe-ultimul-drum-de-rude-%C5%9Fi-apropia%C5%A3i

[1] Familia pr. Silviu Ferciug, pr. dr. Ionel Petrică și maica stareță Varvara de la Mănăstirea Sf. Ilie Vasiova, Elena Szabo, fam. Borozan Constantin, fam. Moscovici, Gabriela Șerban, Loredana Pădurean –Rotariu, prof.dr. Dorel Viorel  Cherciu, fam. Peia Ion, fam. pr. Gheorghe Ștefan (Claudia Deac), fam. Klein (fost primar).

[2] Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Bocşa culturală”. 2000-2009. Reşiţa. TIM, 2009 și

   Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Bocşa culturală”. 2009-2013. Reşiţa. TIM, .2014;

  ”Bocșa culturală”, anul XVI, nr. 4 (91)/ 2015;

[3] Şerban, Gabriela. Bibliografia revistei „Reflex”. 2000-2014. Timișoara: Marineasa, 2015.

 În după-masa zilei de 17 iunie s-a desfășurat primul eveniment cultural din Reșița organizat cu public, după o pauză îndelungată datorată pandemiei de COVID-19. Astfel, în această zi de miercuri a fost organizat, în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, finisajul expoziției de artă plastică a Nataliei Georgia Pojar, elevă în clasa a III-a, secția germană – Colegiul Național „Diaconovici – Tietz” Reșița, membră atât a Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza”, cât și a Formației de dansuri populare germane „Enzian / Gențiana”, ambele ale Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin. Finisajul moderat de gazda evenimentului a debutat cu două piese interpretate la vioară de prof. George Gassenheimer, urmat fiind de criticul de artă Ada D. Cruceanu care a vorbit despre piesele primei personale a Nataliei.

Plină de emoții, Natalia Georgia Pojar a mulțumit tuturor acelora care i-au stat alături în anii de inițiere și care au avut încredere în talentul ei. Expoziția a fost declarată deschisă de artistul plastic reșițean Viorica Ana Farkas, cea care a sprijinit activ organizarea acestui finisaj la care au participat, pe lângă reșițenii interesați, și doi oaspeți de onoare: artista plastică timișoreancă Lia Popescu și artista plastică Angelica Chici din Jimbolia.

Expoziția a fost organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, de 1 iunie, dar, din păcate, neputând fi vizitată din cauza pandemiei, organizatorii au gândit acest finisaj cu public. De evidențiat este faptul că pentru a fi organizat acest prim pas spre normalitate la Reșița, au fost respectate toate cele necesare, conform Măsurilor și regulilor pentru evenimentele / acțiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, așa cum sunt ele stipulate de către instituțiile abilitate în acest sens, cuprinse în cadrul Ordinul comun al Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și al Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, publicat în Monitorul Oficial / Partea I, Nr. 460 / 29.V.2020.