A fost într-o zi de miercuri, 10 aprilie 2019, când îl vizitam pentru ultima oară, acasă la el, pe cel care avea să treacă în eternitate anul acesta, în 22 ianuarie. Cred că v-ați dat seama la cine îmi zboară acum gândurile… Da, este vorba despre „nestematul“ nostru al adâncurilor Banatului Montan, de cel care a fost și va trăi mai departe prin intermediul nestematelor colecției sale, revărsate pe multe meridiane ale țării și Europei, Constantin Gruescu, Nea Costică al nostru din Ocna de Fier…
Atunci, în 10 aprilie, anul trecut, îl vizitam cu copii și tineri, de fapt pe cei care îi iubea cel mai mult când îi deschideau ușa la „Casa Binelui” din Ocna de Fier. Parcă îl aud și acum cum le spunea: „În voi stă viitorul nostru… Voi veți schimba România!”
Astăzi, 12 aprilie, ar fi împlinit 96 de ani… Dar Bunul Păstor avea alte gânduri cu el, așa că ni l-a luat, dar faptele sale bune rămân aici, la noi, acasă. Sper ca multe generații de acum încolo să se mai bucure de mineralele sale.
Astăzi, când creștinii apuseni sărbătoresc marea Sărbătoare a Învierii Domnului, iar creștinii răsăriteni, Intrarea în Ierusalim a Domnului, Floriile, să ne aducem aminte de Nea Costică Gruescu, să-l facem părtaș la sărbătorile sufletelor noastre.
Erwin Josef Ţigla


