Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, singura uniune de creație și utilitate publică a breslei jurnaliștilor români, prima asociație înființată, în urmă cu 100 de ani, în România reîntregită, ia act cu amărăciune și indignare de atacurile îndreptate împotriva ei chiar din interiorul breslei. În condițiile în care drepturile câștigate, cu eforturi mari, de UZPR, pentru membrii săi, sunt puse în pericol (în rând cu toate celelalte uniuni de creație) de inconștiența sau cinismul politicienilor, există jurnaliști care subscriu și contribuie la această vendetă politică pe seama creatorilor, lovind în propria breaslă. Unul dintre aceștia este Cornel Nistorescu, fost jurnalist în presa comunistă (Scânteia Tineretului, Viața Studențească, Echinox, Steaua, Flacăra) și jurnalist (dar mai mult om de afaceri) în presa actuală. În editorialul său din 20 decembrie din Cotidianul, intitulat „Lupta pentru privilegii domină țara”, prosperul om de afaceri Cornel Nistorescu își manifestă indignarea împotriva tuturor uniunilor de creație, dar în primul rând împotriva UZPR, pentru că membrii acestora primesc acea amărâtă de indemnizație. Cu o ipocrizie demnă de un politician, domnia sa „moare de grija altuia”, mai exact de grija drumurilor, spitalelor și școlilor, lamentându-se levantin: „nimeni nu se gîndește că în cele din urmă banii vor veni tot din contribuția fiecăruia și din reducerea cheltuielilor pentru treburile publice, mai ales pentru sănătate, școală și drumuri”, calificând ca înșelătorie faptul că UZPR este uniune de creație, întrucât – zice domnia sa, „majoritatea ziariștilor nu au făcut creație de nici un soi”. Și mai zice, prosperul om de afaceri, că „această UZPR este o uniune a ziariștilor de modă veche, în special de la ziarele percepute mai comuniste”. Ce înseamnă „percepute”, domnule Nistorescu? Și de cine? Ce înseamnă „mai”? Dumneavoastră la ce fel de publicații comuniste ați scris, înainte de 1990? La unele „mai”, sau la unele „mai puțin”?

Confundați, domnule Nistorescu (ceea ce este inadmisibil pentru un jurnalist cu pretenții), noțiunea de „privilegiu” cu cea de „normalitate” într-o societate corectă. Faptul că un jurnalist ajuns la pensie, după o viață profesională în care a fost plătit mizerabil de patronii din presă (ceea ce chiar dumneavoastră recunoașteți, în deplină cunoștință de cauză, desigur, căci sunteți unul dintre ei), primește o sumă de bani cu care poate măcar să-și cumpere medicamentele cărora le duceți grija, chiar vi se pare un „privilegiu”, așa cum v-ați exprimat? Chiar nu știți ce viață duce un ziarist, la ce pericole se expune rostind adevărul și denunțând minciuna? Mă refer la ziariștii adevărați, cinstiți, nu la mercenarii plătiți de acei patroni printre care vă numărați… Iar dacă există lucruri discutabile în această evaluare, lăsați UZPR-ul să și le asume, după criterii din care nu lipsește omenia, nu emiteți dumneavoastră judecăți de valoare despre lucruri despre care n-aveți habar!

„Nu sunt membru în nici o uniune de creație din nici un domeniu, cu atît mai puțin al uneia din domeniul jurnalisticii, mai ales că activitățile comunității profesionale sunt ca și inexistente” – mai scrieți dumneavoastră, cu aerul de superioritate al unui guru blazat. Nu știu dacă e cazul să vă faceți un titlu de glorie din asta, dar ferească-vă Dumnezeu să aveți vreodată nevoie de solidaritatea breslei. Cât privește afirmația dumneavoastră că „activitățile comunității profesionale sunt ca și inexistente”, referindu-vă, evident, la UZPR, aici ori nu sunteți informat (ceea ce nu e bine, pentru un jurnalist care se pretinde formator de opinie), ori mințiți cu nerușinare. Documentați-vă! Sau autodenunțați-vă, ca să ne scutiți pe noi! Citiți pagina web a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, o să aveți neplăcute surprize vizavi de afirmațiile dumneavoastră aberante. Una din aceste „surprize” este aceea că Uniunea cuprinde acum, în baza de date, peste 3.500 de membri, din toate trusturile de presă de radio, televiziune sau presă scrisă și mediul on-line și doar mai puțin de 30 la sută sunt jurnaliști pensionari. 

Și încă o întrebare, de principiu sau poate doar retorică, la care nu așteptăm răspuns: dumneavoastră, în calitate de ziarist care folosește „aceleași instrumente ca și scriitorii (pix, stilou, mașină de scris, calculator)”, considerați această activitate încadrabilă în noțiunea de creație?…

Dincolo de aspectul strict cazuistic al demersului dumneavoastră, sunteți, domnule Nistorescu, prin felul în care vă raportați la comunitatea profesională din care faceți sau ați făcut parte, un renegat. Nu vă interesează și, probabil, nu v-a interesat niciodată, condiția existențială a gazetarilor din mijlocul cărora v-ați desprins și pe care i-ați folosit doar ca instrumente de câștig. Fără empatie, fără scrupule, fără milă. E ușor să te poziționezi critic și visceral față de o comunitate care încearcă să resusciteze demnitatea profesiei de jurnalist, dacă nu faci parte din ea, dar considerându-te deasupra ei. Dumneavoastră sunteți mai bogat decât marea masă a condeierilor, fotoreporterilor, realizatorilor de televiziune sau radio, a tuturor truditorilor din această breaslă, dar numai atât. Sunteți mai bogat, dar nu deasupra lor. Sunteți în afara lor. De aceea, a denigra, ca ziarist, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, este o impostură strigătoare la cer. Pentru că nu e opinia unui ziarist, ci a unui patron. A unui patron cu atitudini reminiscente de politruc comunist, care a găsit de cuviință să mai tragă și el o copită unei comunități vizate că piardă acea indemnizație nenorocită prin „lucrarea” iresponsabilă a unor politicieni agramați, care nu fac distincție între „pensie specială” și indemnizație. Pentru dumneavoastră, ca și pentru ei, oamenii sunt simple jetoane de cazino, pe care le aruncați în jocul de ruletă al intereselor de moment sau de perspectivă. Sau poate doar al unor umori necontrolate.

Am dori să fim bine înțeleși, de cititorii noștri: noi nu avem vreo problemă cu persoana lui Cornel Nistorescu, ci cu el ca exponent al inamicilor declarați ai UZPR, fie ei din afara sau din interiorul Uniunii. Cornel Nistorescu e un dușman „sub acoperire”, ca să zicem așa, adică un ziarist care-și urăște breasla. Iar noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, avem datoria morală (și statutară) de a ne apăra membrii, împotriva oricărei agresiuni. Atitudinea noastră, respectiv textul de față, se numește spirit de breaslă, noțiune al cărei sens și conținut îi sunt străine, se pare, fostului ziarist…

Este degradant, domnule Nistorescu, să lovești în comunitatea din care lumea crede că faci parte. Nu faceți parte din ea, ci dintr-o alta, care nici măcar nu e comunitate. E mai degrabă o specie profesională mutantă și extrem de periculoasă pentru cei pe care aparent îi reprezintă: SPECIA RENEGAȚILOR.

                                                                                     Doru Dinu Glăvan

                                                                                        Miron Manega