Bustul revoluționarului bănățean Eftimie MURGU, dezvelit la Palatul Parlamentului

IMG_20191210_133121În ziua de 10 decembrie 2019, pe holul principal al Camerei Depuțaților din Parlamentul României, a avut loc o deosebită manifestare, dedicată instalării și dezvelirii bustului unui mare revoluționar român din Banat – Eftimie MURGU.

Tema acestei manifestări este rodul voinței și al efortului deputatului de Caraș Severin, Ion TABUGAN. La această inițiativă a domnului deputat, au răspuns o seamă de instituții administrative locale din zona Banatului Montan, diverse organizații, persoane fizice, și în mod special Societatea culturală ,,Țara Almăjului” din Timișoara, prin domnul președinte prof. univ. dr. Dumitru POPOVICI, aceasta ocupându-se în mod efectiv de partea de zămislire a bustului. Creat din bronz, bustul este opera sculptorului Aurel Gheorghe Ardelean, din Timișoara.

La ceremonie au participat, alături de organizatori, deputați, senatori, oficialități locale și județene din Caraș-Severin și Timiș, scriitori, istorici, jurnaliști, cadre didactice. Din numerosul grup de participanți (peste 150 de persoane), între aceștia regăsindu-se mulți tineri, a făcut parte și corul liceului de artă Sabin Păuța, din Reșița, acesta interpretând mai multe colinde. Un scurt program artistic a fost susținut și de cunoscutul rapsod bănățean, Gheorghe Călțun Brancu, care, alături de formația sa,  a interpretat o suită de doine populare originare din zona folclorică a Banatului de Munte, locul de origine a marelui revoluționar.

Despre acțiune, despre personalitatea lui Eftimie Murgu, și despre importanța acestei acțiuni în conturarea și evidențierea profilului marelui revoluționar, prin așezarea lui în rândul personalităților istorice ale poporului român, prezente în Palatul Parlamentului, au vorbit: domnul deputat Ion Tabugan, scriitorul Ion Marin Almăjan, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, prof.univ.dr. Dumitru Popovici și creatorul bustului, Aurel Gheorghe Ardelean.

Constantin VLAICU, membru U.Z.P.R. filiala Caraș Severin

O personalitate reșițeană pe lună: August Pittner (*7.12.1879, Reșița – † 17.11.1965, Reșița)

Miercuri va debuta un nou proiect cultural la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul Reșița. Începând cu această manifestare se vor repune în valoarea lor reală personalități ai Reșiței, indiferent de limba maternă sau de confesiunea cărora le-au aparținut, personalități care au marcat în domeniul lor de activitate viața urbei noastre.

Prima manifestare, cea care va fi avea loc miercuri, 11 decembrie 2019, începând cu ora 16.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, va fi dedicată învățătorului și omului de cultură August Pittner (*7.12.1879, Reșița – † 17.11.1965, Reșița), de la a cărui naștere  s-au împlinit, în data de 7 decembrie, 140 de ani.

La manifestarea organizată cu sprijinul Asociației „Euroland Banat” din Reșița, președinte Andrei Szabo, sunt invitați toți cei care l-au cunoscut personal sau au amintiri despre dascălul reșițean și despre cunoscuta „Școala Pittner” („Pittner-Schule”), dar și cei interesați de Reșița și istoria ei. Prima manifestare a acestui nou proiect va fi moderată de Andrei Szabo.

Erwin Josef Ţigla

CAMPANIE PRIVIND MUNCA CETĂȚENILOR STRĂINI

a_f_bozdogInspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, după cum ne-a informat Adrian Florin BOZDOG, inspector șef, a desfăşurat o campanie de verificare a modului în care angajatorii români respectă prevederile legale referitoare la legislaţia muncii şi la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

Pe parcursul acţiunilor de control, inspectorii de muncă au verificat documente referitoare la: avizul de angajare emis de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări, contractele individuale de muncă, pontaje/foi colective de prezență, precum și orice alt document primar întocmit de angajator pentru evidența orelor de muncă prestate de salariați, dovezile de plată a drepturilor salariale, comunicările formale privind detaşarea salariaţilor străini pe teritoriul României.

Au fost iniţiate 11 controale la tot atâţia angajatori, din care două acţiuni au fost comune cu reprezentanţii Biroului pentru imigrări ai judeţului Hunedoara.

Nu au fost depistate deficienţe majore, pe cale de consecinţă nu s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, în schimb au fost dispuse 18 măsuri cu termene de îndeplinire în vederea remedierii neconformităţilor constatate.

În perioada următoare vor urma şi alte campanii, una dintre acestea va viza în viitorul apropiat modalitatea de respectare a prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice.

Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș

TINERI ÎN PLINĂ AFIRMARE   FĂRĂ SĂNĂTATE NU SE POATE FACE NIMIC

(dialog cu medicul Ștefan CĂLIN, Spitalul Județean Deva)

2019-12-11_091858

– De ce v-ați ales specializarea de chirugie plastică?

– Am specializarea în chirugie plastică și microchirurgie reconstructivă. În domeniul chirurgiei plastice reconstrunctive există multe provocări. În primul rând patologia traumatică în creștere, în special chirurgia mâinii generată de diverse accidente, care necesită o abordare complexă din punct de vedere chirurgical, de reconstrucție, pentru a reda integritatea și funcția mâinilor și în al doilea rând chirurgia oncologică care încearcă să redea speranța pacientului în lupta cu această boală.

 – Cum a avut loc debutul în meseria pe care o profesați?

– Imediat după susținerea examenului de specialitate, am lucrat o perioadă de câteva luni într-un spital din Germania, după care am revenit în țară și m-am angajat la Spitalul Municipal Lupeni. Din iunie 2018 activez ca medic specialist în cadrul secției de Chirugie Plastică la Spitalul Județean din Deva.

 – Ce satisfacție vă aduce această activitate?

– Faptul că sunt mereu în sprijinul semenilor mei, încercând a le reda sănătatea, știind că acesta este lucrul fără de care nu se poate face nimic. Totodată o mare satisfacție este și a vedea bucuria și mulțumirea pacienților atunci când își recapătă starea de sănătatea.

 – Cu ce greutăți vă întâlniți?

– Abordarea chirurgicală a pacienților cu boli cronice asociate (diabet zaharat, boli cardiovasculare, neurologice) datorită riscurilor și complicațiilor care pot apărea. Adaug că resursele materiale limitate ne împiedică să ținem pasul cu noile tendințe în medicină.

– Punctați-ne despre o intervenție chirugicală care vi s-a părut mai dificilă, dar a fost reușită.

– Un traumatism mutilant de mână cu amputație completă a patru degete și defect de părți moi, care a necesitat acoperirea defectului printr-o tehnică de reconstrucție modernă cu lambou radial.

– Care vă sunt atuurile în relația cu pacienții?

– Empatia, răbdarea, respectul, optimismul și perseverența.

 – Care credeți că este impresia pacienților despre dvs.?

– Consider că pacienții apelează cu încredere la mine și apreciază profesionalismul de care dau dovadă.

 

Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș