Pavel PANDURU: Voluntari almăjeni în războiul din 1919 contra comunismului unguresc

colaj

În luna iulie 2019, s-au împlinit 100 de ani de la strălucitele victorii ale armatei române împotriva agresiunii bolşevismului unguresc asupra României- din anul 1919. Încă o dată românii se văd nevoiţi a-şi lua destinul în propriile mâini pentru a impune în faţa lumii, dar mai ales a Ungariei, voinţa de unire liber exprimată în Marile Adunări de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba –Iulia. Ignorarea hotărârii naţiunii române de a-şi vedea împlinit visul de veacuri- România Mare – lovea în demnitatea naţională a poporului român, în credibilitatea pe plan internaţional a acţiunilor sale. Ei trebuiau să apere ideea de naţiune, care acum era strâns legată de cea de democraţie, bazate pe noţiunile de libertate şi proprietate- ce reies din documentele Marii Adunări de la Alba Iulia. Pentru aceasta se impunea o aprigă luptă diplomatică, dar şi o riguroasă intervenţie militară.

Marile puteri au oferit Ungariei, în plan diplomatic, prin semnarea convenţiei de la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, fără participarea românilor, posibilitatea de a se opune voinţei lor de eliberare a Transilvaniei cât şi a Banatului. Situaţia este corect prezentată de generalul H.M Berthelot în telegrama sa , de la începutul anului 1919, adresată lui Clemenceau: „Am impresia că în acest moment Aliaţii nu vorbesc sincer României. În Banat, făcându-se tabula rasa din tratatul din 1916 între România, Franţa şi Anglia, sârbii au fost lăsaţi să ocupe Banatul, să brutalizeze, să jefuiască sau să-i închidă pe locuitorii de naţionalitate română şi să-i împiedice să-şi manifeste dorinţa de a se uni cu România. În Transilvania s-a fixat o limită a ocupaţiei române absolut arbitrară, exclusiv geografică, şi fără a ţine seama de situaţia etnografică” (C. Prodan – „Războiul româno-ungar 1919”, în „Dosarele istoriei”, an IV, nr. 2 (30), 1999).

În vederea conducerii optime a tuturor operaţiilor armatei române în Transilvania, Marele Cartier General a hotărât, la 10 decembrie, constituirea comandamentului Trupelor din Transilvania, cu sediul la Sibiu. Comandant a fost numit generalul Traian Moşoiu, iar şef de Stat Major, generalul Ştefan Panaitescu. S-a ordonat mobilizarea contigenţelor 1896-1900, constituindu-se Diviziile 16,18,20 şi 21 Infanterie ardelene şi bănăţene, la care şi-au adus o contribuţie importantă voluntarii almăjeni. Planurile de operaţii sunt întocmite de locotenent – colonel Ion Antonescu, şeful operaţiilor în Marele Cartier General Român, prezent pe teren pentru a îndeplini întocmai şi a asigura victoria armatei române.

>>>>>>>>>>> citește articol întreg:  Pavel PANDURU: Voluntari almăjeni în războiul din 1919 contra comunismului unguresc

 

INVITAȚIE

27 noiembrie 2019, ora 15.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reșița:

O întâlnire cu poetul reșițean Iulian Barbu, la împlinirea a 45 de ani (28 noiembrie).

2019-11-27_083157

SĂNĂTATEA – CEL MAI DE PREȚ DAR AL VIEȚII

… a fost genericul unei reușite activități care a avut loc la Hotelul „Maier” din orașul de pe Cerna, organizată cu sprijinul Primăriei Hunedoara și al Consiliului local Hunedoara, parteneri fiind UZPR (președinte Doru Dinu GLĂVAN – care a oferit invitaților diplome de onoare pentru participanți) săptămânalul „Accent Media” (director Cornel POENAR), Cabinetul medicină de familie – Mircea ARTEAN, subfiliala Hunedoara de Cruce roșie (director Lucia TĂNASE) și Asociația „Pădurenii Hunedoarei” (președinte Bogdan TOMA).

Au vorbit auditoriului, celor peste 100 de elevi și cadre didactice, dr. Cecilia BIRĂU, dr. Mircea ARTEAN, ec. Aurel ȘENDRONI, Dorin GHERMAN, Irina POPA, Bogdan TOMA și prof. Isabela SUSANYI.

Proiectul s-a dovedit o necesitate și a fost relevant față de nevoile grupului țintă.

El s-a justificat atât calitativ, cât și cantitativ, implementarea făcându-se în sprijinul sănătății tinerilor, a luptei acestora împotriva factorilor nocivi pentru sănătatea fiecăruia și a colectivității.

Pe fondul implementării proiectului, participanții vor dovedi prin comportament dorința multiplicării informațiilor și promovarea sănătății, îmbunătățindu-și codurile de conduită sanitară, hotărâți să-și formeze un stil de viață sănătos, sub genericul „Este mai ușor să previi, decât să tratezi o boală”.

Cu această ocazie, sub bagheta prof. Liliana GALEA s-a înființat Cercul „Prietenii sănătății”, elevii fiind de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, care recent au poposit la mănăstirea din localitatea Ohaba, unde protosinghelul Maxim MOLDOVEANU, în calitatea sa de stareț, sub genericul „Ortodoxia – păzitoare și ocrotitoare a sănătății sufletești ” le-a vorbit acestora pe marginea temei „Omul – trup și suflet”.

Nu a lipsit premierea câștigătorilor concursului de jurnalism cu tema „Sănătatea – primăvara vieții” și la a cărui start au fost prezenți elevi din Hunedoara, Deva și Hațeg.

De fapt, acest concurs a fost dedicat și memoriei elevei Maria Bianca FLORINCAȘ de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara, plecată dintre noi mult prea devreme spre viața veșnică.

Toți concurenții au primit din partea săptămânalului „Accent Media” diplome și pixuri, iar din partea organizatorilor, cărți și dulciuri.

Acțiunea (la a cărei reușită au contribuit din plin cadrele didactice Liliana GALEA, Carmen LUPESCU, Isabela SUSANYI, Georgeta CIZMAȘ, Marius ONCU, Iolanda IACOB și Monica NEGRU) s-a finalizat cu un moment cultural de colinde mult aplaudat de participanți și semnat de cunoscuții interpreți de muzică populară Valerica IANOȘI MARIAN și Bogdan TOMA.

A fost așadar – după cum remarca Cornel POENAR, directorul săptămânalului „Accent Media” – o activitate educativă în care tinerii au fost sfătuiți să nu-și formeze păreri greșite, negative despre sănătate și viață. Să fie mereu optimiști pentru a nu risca să devină adulți triști care nu se simt în stare să se bucure de viață, ci adulți care știu lupta pentru ei, pentru sănătatea lor și a colectivității.

 Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș