Gabriela Șerban: „Bocşa culturală” a împlinit 20 de ani!

bocsa culturala2

Dacă anul trecut – 2018 – debuta cu un eveniment deosebit al revistei „Bocșa culturală” și anume apărea numărul 100 al acestei reviste trimestriale de cultură, anul acesta – 2019 – a debutat cu un alt eveniment, și anume împlinirea celor 20 de ani de apariție neîntreruptă a revistei.

Ne amintim că în luna martie a anului 2000 apărea primul număr al revistei „Bocşa culturală”, publicaţie redactată pe calculator de către Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea”, cu sprijinul Primăriei Oraşului Bocşa.

57840058_359385104685141_5553614892386222080_n

De asemenea, trebuie să precizăm că meritul apariţiei acestei reviste îi revine bibliotecii, dar că fondatorul publicaţiei este ing. Victor Creangă, primarul de la acea vreme, cel care a avut ideea înfiinţării unui periodic la Bocşa încă din 1997. Astfel, la 30 septembrie 1997 apărea primul număr din „Bocşa 2000 – buletin informativ”. Acest buletin informativ se dorea a fi o punte de legătură între administraţia locală şi cetăţenii oraşului Bocşa, un mod de informare, deoarece Victor Creangă situa cultura şi informaţia înainte de toate. Iar misiunea realizării acestui buletin informativ revenea bibliotecii, deoarece este instituţia care are legătură cu foarte mulţi oameni, care are ce spune, care găseşte cu uşurinţă subiecte, teme, colaboratori, instituţia cea mai la-ndemâna cetăţenilor. Iar în directorul acestei instituţii Victor Creangă a crezut încă de la început, acordându-i încredere şi sprijin. Iar timpul a demonstrat că a avut dreptate.

Din acest buletin informativ apar 9 numere în perioada 1997-1998. Apoi, în aceeași perioadă, a fost înfiinţată o foaie culturală menită să promoveze aspectele culturale din oraşul Bocşa. Această publicaţie purta numele „Ramuri”, dar din cauza fondurilor insuficiente, dar şi din cauză că nu exista o echipă închegată, nu rezistă nici această publicaţie, apărând doar 5 numere în perioada 1997-2000. Ambele publicaţii erau realizate la editura „Timpul” din Reşiţa, dir. Gheorghe Jurma.

>>>>>>>>>>>> aricol întreg

Gala Premiilor UZPR 2018: „Tot ce-i românesc nu piere!”

Așa cum s-a putut citi din anunțul realizat de către Departamentul de comunicare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Gala festivă de acordare a Trofeelor pentru anul 2018 al UZPR a avut loc miercuri, 19 iunie 2019, în studioul 2 al Televiziunii publice – TVR, o coproducție TVR 3 – UZPR, devenită tradiție după doi ani de parteneriat.

Concursul profesional al UZPR pentru realizările  anului 2018 a înregistrat un număr record de înscrieri, aproape 100 de participanți pentru domeniile on line, presa scrisă, revistele și cărțile de publicistică, sau producțiile de radio și televiziune. Juriile constituite din personalități marcante ale jurnalismului, oameni de cultură, pentru fiecare secțiune, au depus eforturi considerabile, pentru a selecta cele mai reprezentative lucrări, sub genericul  competiției „Tot ce-i românesc nu piere!”, o misiune dificilă și solicitantă, dar încheiată cu întreaga responsabilitate a rigorii asumate.

Cu acest prilej, reșițenii Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla au primit Trofeul UZPR 2018 pentru cartea-album „Monumentele Mihai Eminescu”, apărută sub egida Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița și a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și dedicată Centenarului României Mari (1918 – 2018). Cea care a ținut Laudatio asupra celor doi nu a fost nimeni alta decât cunoscuta poetă și traducătoare Nora Iuga, o prietenă sinceră a celor doi premiați.

Evenimentul care va fi difuzat în programele televiziunii publice începând cu data de 6 iulie 2019, a fost moderat de cunoscutul prezentator TVR Mihai Constantin, la debutul Galei adresându-se invitaților președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.

Gala Premiilor UZPR 2018 „Tot ce-i românesc nu piere!”

2019-06-20_203443

Concursul profesional al UZPR pentru realizările  anului 2018 a înregistrat un număr record de înscrieri, aproape 100 de participanți pentru domeniile on line, presa scrisă, revistele și cărțile de publicistică, sau producțiile de radio și televiziune . Juriile constituite din personalități marcante ale jurnalismului, oameni de cultură, pentru fiecare secțiune, au depus eforturi considerabile, pentru a selecta cele mai reprezentative lucrări, sub genericul  competiției „Tot ce-i românesc nu piere !”. O misiune dificilă și solicitantă, dar încheiată cu întreaga responsabilitate a rigorii asumate.

Gala festivă a acordării Trofeelor pentru anul 2018, va avea loc miercuri, 19 iunie 2019, în studioul 2 al Televiziunii publice, de la ora 17,00. Este o coproducție TVR 3 – UZPR, devenită tradiție după doi ani de parteneriat. Sponsorul principal pentru acest eveniment este Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

 

Evenimentul va fi difuzat în programele televiziunii publice, începând cu data de 6 iulie 2019.

Începând din 22 iunie 2019, pe pagina noastră vor fi detaliate toate amănuntele cu privire la numele celor laureați și lucrările pentru care au fost răsplătiți cu trofeele UZPR 2018. După această dată, înregistrarea integrală a evenimentului va putea fi vizionată accesând pagina noastră de internet.

Prezentăm în continuare, pe cei care vor fi răsplătiți cu Trofeele UZPR 2018, la fiecare secțiune, într-o ordine aleatorie. Nu s-a întocmit niciun clasament, cu toții fiind răsplătiți pentru modul în care au  tratat subiectul supus tematicii stabilite.

La data de 28 iunie 2019, cînd vom Celebra Ziua Ziaristului Român, UZPR va acorda numeroase alte distincții celor care au fost prezenți cu lucrări semnificative în concursul pe tema  „Tot ce-i românesc nu piere!”.

                                                       Departamentul de comunicare

ON LINE

Romulus-Valentin Dan Busnea /  Slănic Moldova
Mirela-Daniela   Stîngă / Constanța
Radu Botiș / Ulmeni – Maramureș

PRESA SCRISĂ

 Rareș Bițu / Sibiu
 Miron Manega  / București
Victor Roncea  / București
Geo Ciolcan  / București

REVISTE

Gheorghe Șincan / Tg. Mureș
Crăciun Gabriel  / București
Burnar Vasile – Teodor / București
Popa Leonard  / Bacău

Producții de RADIO

 Maria Gheorghiu / Radio România
Cristian Dumitrașcu  / Radio România
Costin Enache / Radio România

 Producții de TELEVIZIUNE

Alina Amza / TVR
Carmen Kleibel  și Răzvan Butaru / TVR
Alin Gelmărean / TVR Cluj
George Coandă / TV Columna-Târgoviște
Constantin Mireanu / Trustul de Presă al Armatei

CARTE de PUBLICISTICĂ

Cristina Nichituș Roncea / București
 Băciuț Nicolae / Tg. Mureș
 Ilica Carolina Floare / București
 Mihaela Albu și Dan Anghelescu / Craiova, București
 Țigla Erwin Josef  și Gheorghe Jurma / Reșița
Ioan Ardelean-Pruncu / Baia Mare

MARELE PREMIU

PENTRU ÎNTREAGA CARIERĂ JURNALISTICĂ
ION ANDREIȚĂ