Gabriela Șerban: Sunet de pian și vioară la Mănăstirea Sf. Ilie din Vasiova

În Bocșa Vasiova, pe Valea Godinova, lângă drumul ce urcă spre Ocna de Fie, se află Mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor, lăcaș de rugăciune, dar și de multă bunătate și înțelepciune.

Păstorită cu grijă și pricepere de maica stareță Varvara și de preotul duhovnic Ioan Petrică, Mănăstirea Sf. Ilie din Vasiova atrage pelerini și credincioși din toate colțurile lumii. Acest mirific loc este căutat atât pentru fumusețe, călătorul găsind aici un adevărat colț de rai, cât și pentru înțelepciunea și blândețea preotului profesor Ioan.

Astfel că, bocșenii plecați și așezați prin alte părți, de câte ori se întorc acasă, la Bocșa, își doresc să-și bucure sufletul în acest mic paradis, să se închine și să se roage în frumoasa Mănăstire din Vasiova. 

Așa s-a întâmplat și duminică, 6 mai 2018, când profesorul Constantin Tufan Stan, doctor în muzică și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, dar și Cetățean de Onoare al Orașului Bocșa, a venit însoțit de câțiva tineri de excepție, elevi ai Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, și au cerut permisiunea să interpreteze câteva lucrări ale unor importanți compozitori, într-un modest concert instrumental.

Într-o frumoasă după-amiază de mai, în prag de Ziua Europei și sub semnul sărbătorii Centenarului Marii Uniri, la Mănăstirea Sf. Ilie din Vasiova s-au adunat oameni de cultură și credincioși iubitori de artă și frumos pentru a asculta, nu doar rugăciunea rostită cu atâta smerenie de părintele Ioan, ci și sunetul viorilor și al pianului mânuite cu emoție și pricepere de câțiva copii minunați. Ana Ilinca Pfeiffer (pian), Maia Buliga (pian), Antonia Pfeiffer (pian), Andrei Becheru (vioară), Bianca Georgescu (pian) și Radu Ciurel (vioară) sunt talentații interpreți care, timp de o oră, au încântat sufletul participanților cu acorduri din Chopin, Debussy, Fauré, Fritz Kreisler și Corina Kiss, încheind magistral cu Balada  lui Ciprian Porumbescu.

Și, pentru că părintele Ioan se află în prag de ceas aniversar, tinerii l-au felicitat așa cum se pricep ei mai bine: adică, interpretând la vioară tradiționalul „la mulți ani”.

A fost o întâlnire de suflet, o întâmplare fericită pusă la cale de bocșeanul Constantin Tufan Stan, dornic să arate elevilor săi frumusețile locului său natal, cu sprijinul Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și, evident, prin generozitatea pr.dr. Ionel Petrică și a maicii Varvara, stareța Mănăstirii Sf. Ilie de la Izvor.2018-05-07_211150

 

 

Gabriela Șerban: Concursul „Gânduri către Dumnezeu”ediția a XI-a, 2018 și-a desemnat câștigătorii

În perioada ianuarie – martie 2018 la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa s-a desfășurat cea de-a XI-a ediție a concursului de creații literar-artistice „Gânduri către Dumnezeu”, concurs județean organizat în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin și ANBPR filiala Caraș-Severin.

Și la această ediție organizatorii s-au bucurat de o bogată participare a elevilor și tinerilor dornici să-și exerseze talentatul condei închinând lui Dumnezeu gândurile lor curate.

Fie prin creații literare, fie prin lucrări artistice (desen, pictură, colaje, etc.) cei 172 participanți au reușit să încânte juriul prin creativitatea și talentul lor. Astfel că, în cadrul jurizării, care s-a desfășurat joi, 3 mai 2018,  97 dintre curajoșii participanți au fost premiați cu premiile I, II, și III, mențiuni și premii speciale, la cele două secțiuni: literatură și artă.

Dar, pentru că este important fiecare gând către Dumnezeu, și ceilalți participanți vor fi răsplătiți de către organizatori cu câte un premiu de participare.

Deosebit de importante sunt și premiile venite, și la acestă ediție, din partea Episcopiei Caransebeșului, din partea Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” și a ANBPR Caraș-Severin, dar și cele din partea partenerilor fideli precum Direcția pentru Cultură Caraș-Severin, Asociația Învățătorilor Caraș-Severin, TransProtector Reșița, Crucea Roșie Caraș-Severin, Humanitas Bocșa și alți vechi prieteni ai concursului „Gânduri către Dumnezeu”.

De asemenea, și această a XI-a ediție a concursului „Gânduri către Dumnezeu” s-a bucurat de participarea voluntară a juraților: cadre didactice, preoți, oameni de cultură și artiști plastici, prieteni ai instituției organizatoare, care, timp de câteva ore, au jurizat lucrările înscrise în competiție.

„Și participanții din acest an sunt tineri din Bocșa și din alte localități (Oravița, Anina, Berzovia, Moldova Nouă, Ciudanovița, etc. și chiar și din județul Timiș, din Gătaia), înzestrați cu har, care își pun întrebări, caută răspunsuri și comunică spiritual cu Dumnezeu. Multe dintre lucrările acestei ediții sunt rugăciuni, semne ale bucuriei, simboluri de sensibilitate, de noblețe, de puritate sufletească, cu mesaje ce ne luminează viața, ne dau adevărata libertate, ne depărtează de relele ispite și ne apropie de binele dumnezeiesc. Poeziile, eseurile, desenele, „gândurile” acestor elevi rodesc bucurie în sufletele creștinilor, iar imaginația picură înlăuntrul nostru candoare, pace și armonie.” mărturisește cu emoție președintele juriului, dna. prof. Stela Boulescu.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, în data de 7 iunie 2018, toți participanții sunt invitați la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa pentru festivitatea de premiere.