Cunoscuta artistă plastică și arhitectă reșițeană Ioana Mihăiescu expune în calitate de invitat special începând de astăzi după-amiaza la Sibiu, în Centrul de Informare al Primăriei din Piața Centrală.
Vernisajul va avea loc începând cu orele 16.00. Alături de dânsa vor mai expune Ion Ene și Daniela Stănculescu.
14 martie 2018, ora 17.00, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:
Vernisajul unei expoziții de grafică semnată dr. Ionel Bota (Oravița / Timișoara).
12 martie 2018, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:
„Chemarea Muntelui“: Prezentare de fotografii din Alpii Tirolului de Sud prin Clubul de Turism „Concordia“ din Lugoj.
Recent ne-a atras atenția cartea ,,Reflecții templiere în Transilvania”, apărută la Editura Primus din Oradea, 2017, având autor pe Remus Barna. Ca prim impact vizual, regăsim pe coperta I imaginea impozantă a castelului păstrător de istorie și legendă alături de prezența cavalerului,a statorniciei cu care, oricând acesta veghează întru buna rânduială a curgerii vremilor. Emblematicele cuvinte ,,Non Nobis Domine, non Nobis, sed Nominii Tuo da Gloriam” vin parcă dintru începutul lecturii să reamintească faptul că Supremația Divină a fost și a rămas în permanență călăuza templierului.
Structurată pe treisprezece capitole și completată de o bogată listă bibliografică lucrarea conține o amplă incursiune în istoria (Cuvânt introductiv) Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, al Marelui Priorat General Magistral al României (OSMTH),reușind să scoată în evidență faptul că, iată, autorul simțea, ca o datorie de căpetenie, aducerea la lumină a unor date necunoscute suficient sau deloc cu privire la Cavalerismul Templier precum și existența lui în Transilvania.
Acesta, în capitolul al II lea, face un expozeu al Ordinului tocmai pentru ca cititorul să-și poată forma o cât mai amplă imagine pe baza datelor existente, generos oferite. Avem o prezentare cronologică a legăturilor purtate de către demnitarii medievali din Transilvania cu cavalerii templieri dar și cu monahii (călugării) cistericieni de la Igris și Carta. O simplă perspectivă a situaţiei din acea perioadă ne va dezvălui că Transilvania, se află într-o zona de frontieră, a teritoriilor creștine ,,Christianitas”, unde spre nord se desfăşoară o puternică misiune, sprijinită armat şi degenerând în cruciadă, de creştinare a păgânilor baltici, în timp ce în sud-est există masive proiecte și chiar realităţi misionare în rândul celor ce aparţin confesiunii răsăritene. Chiar dacă considerăm înfiinţarea unei mănăstiri cisterciene în Transilvania ca fiind un act făcut în virtutea strategiilor curiei Romane, nu trebuie uitat totuşi rolul de ,,protecțio”, exercitat din umbră de către templieri, pentru această zonă a Europei. Existenta pașilor acestora precum și amprenta lăsată,conform lucrării prezentate,au păstrat urme de netăgăduit precum cele descoperite la Turda, Tălmaciu, Ciceu, Cristeștii Ciceului, Cristuru Secuiesc, Geoagiu, Oradea sau Vălișoara, etc.
În castelul de la Vălișoara se află și sediul Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, al Templierilor, din România, condus de către un baliv (pag.157). De consemnat faptul că în anul 2003, septembrie, a fost înființat Marele Balivat al României, sub jurisdicția Marelui Priorat al Franței, în România existau patru Comanderii, pentru ca în anul 2004 să fie fondat Marele Priorat al României iar în 2006 acesta să fie ridicat la rangul de Mare Priorat General, apoi în 2008, iunie, la rangul de Mare Priorat General Magistral.
Elita Cavalerilor Templieri a transmis din generație în generație învățături care se dovedesc aplicabile și astăzi, totul depinzând de liberul arbitru în alegerea căii și scopului în viață. Misiunea principală a Ordinului este de a reuși, exprima și forma grupuri de creștini care să se asocieze în dorința de a face mai responsabilă și mai eficace slujirea lor creștină pentru comunitate, colaborând în fraternitate și recunoscuți fiind totodată la justa lor valoare, totul, de dragul lui Hristos, Domnul comun (pag.194).
O carte complexă, bazată pe mărturiile unor documente expuse dau posibilitatea creionării indubitabile a prezenței cavalerilor templieri în spațiul transilvan dar și profunzimea spirituală și demnă a unui ordin care,pare-se că nu a apus și nici nu are de gând să o facă.
În vederea unei organizări statutare a Adunării Generale din data de 24 martie 2018, de la Bucureşti, vă solicităm ca în următoarele zile, sub conducerea preşedinţilor, coordonatorilor să stabiliţi participanţii care vor reprezenta filialele, grupurile membrilor UZPR din teritoriu, Bucureşti şi Diaspora, conform prevederilor de reprezentativitate de 1 la 20 de membri, conform Statutului. La Adunarea Generală vor fi prezenţi, de asemenea, membrii Consiliului Director, membrii Comisiei de Atestare Profesională, ai Juriului de Onoare, preşedinţii de filiale.
Adunarea Generală este programată cu începere de la ora 10,30, intrarea în sală efectuându-se de la ora 10,00. Pot asista la lucrările Adunării şi alţi membri, în limita locurilor disponibile.
Solicităm preşedinţilor, şefilor de filiale şi coordonatorilor, ca până luni, 19 martie 2018, ora 14,00, să transmită la Sediul Central, pe adresa oficială secretariat@uzp.org.ro tabelul cu participanţii delegaţi sau a posibilelor Mandate de reprezentare, după modelul cunoscut.
Pentru orice alte amănunte sau informaţii puteţi solicita în scris, pe email, sau folosind legăturile telefonice ale Uniunii (021/3179225; 0746137911).
Vă mulţumim anticipat pentru o bună colaborare.
Biroul de Presă al UZPR
Potrivit art.24 şi art 33 (2,a) din Statutul UZPR, convoc ADUNAREA GENERALĂ pentru data de 24 martie 2018, la ASE Bucureşti, Amfiteatrul I din clădirea Ion N. Angelescu, situată pe str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, cu începere de la ora 10,30.
Adunarea Generală are următoarea ordine de zi:
1.- Prezentarea Raportului de activitate pe anul 2017
2.- Prezentarea Raportului financiar pe anul 2017 şi proiectul de venituri şi cheltuieli pe anul 2018
3.- Prezentarea Proiectului de activităţi pentru anul 2018
4.- Prezentarea Raportului Comisiei de cenzori
5.- Informare a Comisiei de Atestare Profesională
6.- Propuneri privind unele modificări la documente de bază ale Uniunii
7.- Diverse.
PREŞEDINTE,
Doru Dinu Glăvan
Luând act cu îngrijorare de incidentul conflictual de la Timişoara, când primarul oraşului, Nicolae Robu, a jignit in corpore, în mod vehement şi repetat, nu numai jurnaliştii timişoreni ci toată presa, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România îşi exprimă totalul dezacord faţă de comportamentul public al demnitarului şi condamnă, cu fermitate, orice atitudine de acest fel, indiferent din partea cui vine. Considerăm că tolerarea unor astfel de manifestări este de natură să aducă extrem de grave prejudicii morale şi profesionale breslei jurnaliştilor români şi, de aceea, nu poate fi încadrată decât ca un gest de complicitate la distrugerea propriei libertăţi – a libertăţii de exprimare a jurnaliştilor români.
Atragem la modul cel mai serios atenţia asupra faptului că în cazul în care asemenea comportamente abuzive, jignitoare, nu sunt sancţionate prompt şi cu fermitate de către cei direct afectaţi – ziariştii, în cazul de faţă – , se creează un precedent periculos care încurajează discreţionarismul din ce în ce mai abuziv al unor reprezentanţi ai clasei politice, indiferent dacă e la putere sau în opoziţie. Mai mult, chiar dacă primarul Nicolae Robu putea avea motive corecte de nemulţumire faţă de anumite materiale difuzate în presa scrisă şi audiovizuală, această situaţie nu îi putea permite să procedeze la generalizarea vinovăţiei la nivelul întregii bresle. Dimpotivă, considerăm că tocmai poziţia sa oficială îl obliga să nominalizeze punctual fiecare situaţie şi să procedeze la prezentarea probelor pentru fiecare caz în parte. În acest sens, apreciem că atitudinea ziariştilor care au părăsit sala în timpul conferinţei de presă susţinută de către primarul Timişoarei, Nicolae Robu, este pe deplin îndreptăţită, meritorie şi exemplară.
Dar, în acelaşi spirit al valorilor şi exigenţelor care îi orientează în mod consecvent activitatea, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România dezavuează la fel de categoric comportamentul abuziv, imoral sau aservit unor interese meschine, al unor persoane care se pretind a fi ziarişti şi care se fac vinovaţi de asemenea fapte şi comportamente. Atitudinea noastră severă, categorică, este pe deplin îndreptăţită, ştiut fiind faptul că, până de curând, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România s-a confruntat cu o serie de acţiuni destabilizatoare puse la cale de un desant cu epoleţi şi realizate în complicitate cu o mână de veleitari. Cu toate acestea, UZPR consideră că astfel de acţiuni reprobabile nu pot, în niciun caz, să motiveze sau, mai grav, să încurajeze orice fel de măsuri, legislative sau de natură politică, menite să îngrădească, în orice fel, libera exprimare a ziariştilor.
S-a semnalat, în spaţiul public, necesitatea existenţei unei entităţi protectoare a drepturilor şi demnităţii jurnaliştilor din România, propunându-se, în acest sens, resuscitarea Clubului Român de Presă. Atragem atenţia că o asemenea organizaţie protectoare există şi se numeşte Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România. Această Uniune are, pe de o parte, puterea de a proteja drepturile profesionale şi juridice ale jurnaliştilor (ceea ce a şi dovedit, în ultimii 6 ani), iar, pe de altă parte, are autoritatea statutară şi juridică de a impune membrilor ei, prin Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj, un comportament demn de profesia de jurnalist. Acesta este scopul existenţei UZPR- organizaţie profesională, nu patronală, aşa cum este/a fost Clubul Român de Presă.
De aceea, reînnoim mesajul nostru adresat mediului politic, academic şi civic de a susţine şi promova demersurile insistente ale UZPR în Parlamentul României, pentru consacrarea lui Eminescu ca reper tutelar al breslei noastre. Considerăm că declararea zilei de 28 iunie ca Zi a Ziaristului Român are sensul profund al instituirii unui model suprem de autoritate morală şi profesională a jurnalistului român.
În concluzie, reafirmăm dezavuarea categorică a comportamentului manifestat de primarul Nicolae Robu faţă de familia presei şi, totodată, salutăm atitudinea ziariştilor la conferinţa de presă. Atragem, însă, atenţia întregii noastre bresle asupra compromisurilor şi derapajelor comise de unii colegi, ceea ce discreditează însăşi profesia şi încurajează atitudini profund incorecte şi absolut inacceptabile de genul celei a primarului Timişoarei. Uniunea Ziariştilor Profesionişti este alături de toţi jurnaliştii din România, membri sau nemembri ai UZPR, dedicaţi democraţiei, solidarităţii şi legalităţii tuturor componentelor vieţii sociale, respectării valorilor universale, promovării şi apărării identităţii noastre naţionale.
UZPR
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a luat cunoștință cu profundă îngrijorare de faptul că, în procesul civil pe care procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, l-a intentat ziariștilor postului Antena 3, instanței i-au fost solicitate de către DNA, date dintr-un dosar care o privește, în mod direct, pe doamna procuror șef. Având în vedere faptul că acest demers a fost apreciat de către prestigioși reprezentanți ai mediului juridic și academic a fi un abuz de putere – în sensul că procurorul șef al DNA folosește autoritatea instituției pe care o conduce pentru a pune presiune pe o autoritate judecătorească într-un proces în care este direct implicată și, prin aceasta, este de natură să afecteze în mod deosebit de grav obiectivitatea și corectitudinii deciziei ce va fi pronunțată în cauza respectivă – UZPR solicită Direcției Naționale Anticorupție să dea dovadă de realism și moderație, renunțând la orice acțiuni care ar putea afecta independența și corectitudinea actului juridic.
Așa cum am făcut și cu alte ocazii, excludem, în mod categoric orice intenție a Uniunii noastre de a influența, în mod direct sau prin intermediari, derularea normală și corectă a acestui proces și, totodată, ne exprimăm deplina solidaritate profesională și morală cu jurnaliștii postului Antena 3, cărora le dorim să depășească cu succes această încercare pentru a se putea consacra realizării proiectelor editoriale care au adus postului un solid și binemeritat prestigiu.
În mod deosebit, dorim să apreciem spiritul de solidaritate și susținerea față de confrații noștri de la postul Antena 3 de care au dat dovadă personalități reprezentative ale presei noastre scrise și audio-vizuale, care au pus mai presus de opțiunile lor politice, filosofice sau religioase, apărarea demnității profesiunii noastre și a dreptului la libera exprimare a ziariștilor.
Având în vedere faptul că, în ultimul an, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România s-a confruntat cu o provocare, profund incorectă și vădit imorală, de scindare și de învrăjbire, pusă la cale de un grup diversionist de puciști cu epoleți, care s-a soldat cu o serie de procese intentate cu rea credință, construite pe minciuni grosolane și pe falsuri revoltătoare, examen greu pe care am reușit să îl trecem numai prin unitatea și încrederea reciprocă a membrilor și simpatizanților uniunii, adresăm confraților din presa scrisă și audiovizuală îndemnul de a nu ceda unor asemenea tentative de dezbinare, de subordonare și de manipulare.
Stă în puterea noastră să punem mai presus de orice promovarea și apărarea Interesului Național al României și al tuturor cetățenilor săi, cel mai luminos și meritat omagiu pe care îl putem aduce acum, în anul Centenarului Marii Noastre Uniri. Astfel și numai astfel, vom reuși să facem din profesiunea de jurnalist un titlu de demnitate și de înaltă valoare profesională și morală.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
PREȘEDINTE,
Doru Dinu Glăvan
(dialog cu ing. silvic Constantin VLAICU, membru al U.Z.P.R.)
– Să concluzionăm ideea că orice informație trebuie verificată!
– Lemnul de comercializat se selectează strict prin respectarea unui studiu al pădurii (numit AMENAJAMENT SILVIC – acesta se actualizează la fiecare zece ani) ce cuprinde în esența sa un complex de măsuri, adaptat fiecărei suprafețe de pădure, de conducere a arboretului respectiv pe bază de studii aprofundate în mod științific, ce au ca scop adoptarea tuturor măsurilor pentru dezvoltarea pădurii, o exploatare rațională a acesteia, cât și regenerarea, prin aceasta din urmă asigurându-se și continuitatea ei. În cadrul aceluiași studiu, lemnul comercializat este selectat prin operațiuni de igienizare a pădurii, prin rărirea pădurilor tinere prin extragerea arborilor mai puțin sănătoși sau rău conformați ce împiedică dezvoltarea normală a celor valoroși, iar arborii bătrâni se supun procesului de extragere (exploatare) atunci când aceștia ajung la 
anumite vârste înainte ca lemnul să intre în procesul de deteriorare și pierdere a valorii lui economice.
Prin urmare, falșii purtători de cuvânt ai ,,ecologiștilor” trebuie să înțeleagă faptul că printre silvicultori nu există în prezent noțiunea de ,,defrișare a pădurii” și că Romsilva nu exploatează în totalitate o suprafață de pădure până când pe această suprafață nu s-a asigurat minim 70% din regenerarea naturală, diferența fiind completată cu puieti plantați artificial (aceștia sunt produși în capacități proprii de producție ce aparțin Romsilva, cu profesionalismul și truda acelorași silvicultori) după tăierea ultimilor arbori bătrâni. Această tăiere se numește TĂIERE DE REGENERARE a pădurii și nicidecum DEFRIȘARE.
Stăruind asupra acestei categorii de slujbași ai statului ce o reprezintă silvicultorii, vreau să amintesc că cea mai mare exploatare de păduri din România s-a făcut sub ,,ocupația” URSS, după cel de-al Doilea Război Mondial, care prin SOVROMURI (societăți mixte românosovietice), între anii 1945-1956, recuperând datoriile României către Uniunea Sovietică, tăiau peste 30 de milioane de metri cubi anual. Tăierile erau adeseori rase, pe suprafețe mari, dimensiunea acelui prăpăd a fost remediată în deceniile următoare cu profesionalismul și eforturile masive ale silvicultorilor. Tatăl meu, ca și mine silvicultor, împădurea în anii ’50, într-un singur district silvic, într-un an, 200 de ha (un milion de puieți plantați), în urma tăierilor rase. Astăzi, silvicultorii au aceeași menire și îndeplinesc aceeași datorie: să gospodărească pădurea în mod rațional și să-i asigure integritatea și continuitatea. Aceasta se poate face doar prin specialiști și nicidecum cu ,,sprijinul” campaniilor mediatice orchestrate de organisme ce nu reușesc sau nu vor să înțeleagă procesele ce stau la baza acestui complex mecanism.
În concluzie, să nu lăsăm pe alții să gândească pentru noi, să fim mult mai raționali, iar când primim o informație, dacă dorim și să o răspândim, haideți să o și verificăm, să nu acționăm grabnic sub imperiul emoțiilor, căzând astfel pradă acțiunilor manipulative. Trăim într-o epocă informațională, în care accesul la informație este extrem de facil și nerestrictiv, așa cum nu a mai fost niciodată în toată istoria omenirii, însă acest mediu informațional devine totodată un mediu propice de a semăna, pentru cei inspirați de cugetul și fapta rea, semințele răului. Între judecăți greșite, teorii conspirative etc., devine din ce în ce mai anevoioasă aflarea adevărului. În acest context, întru lesniciunea cunoașterii adevărului, să dăm întâietate vigilenței cugetului și rațiunii.
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș
12 martie 2018, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz“ Reșița:
„Chemarea Muntelui“: Prezentare de fotografii din Alpii Tirolului de Sud prin Clubul de Turism „Concordia“ din Lugoj.
(dialog cu ing. silvic Constantin VLAICU, membru al U.Z.P.R.)
– Să continuăm discuțiile despre pădure și silvicultură!
– Potrivit Inventarului Forestier Național, efectuat în perioada 2008-2012 și publicat în decembrie 2013, România deține circa 6,9 milioane de hectare de păduri, din care 51% în proprietate privată. Rezultă că în prezent R.N.P. Romsilva administrează circa 3,2 milioane de hectare de fond forestier proprietate publică a statului, respectiv 49% din fondul forestier național, și mai asigură servicii silvice pentru o suprafață de 1,1 milioane hectare fond forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale sau proprietate privată. Deci, pădurile există încă, fizic, tot acolo unde erau, însă jumătate nu mai sunt în proprietatea statului, așa cum erau în 1989. Citând statistici, fără a face aceste precizări, s-a indus că jumătate din pădure a dispărut, pe când această jumătate există însă nu mai figurează în acte ca fiind în proprietatea statului.
Făcând referire la pădurile rămase în administrarea statului, în contextul blamării instituției acestuia, Regia Națională a Pădurilor Romsilva (înființată în anul 1990 în scopul administrării domeniului forestier – la acea dată în proporție covârșitoare în proprietatea statului), constituie o gravă eroare de înțelegere și interpretare, deoarece suprafețele de pădure rămase în condițiile arătate mai sus în posesia statului au fost administrate prin personal specializat, școlit în instituții de învățământ cu o bogată și veche tradiție în România. Numiți ,,silvicultori” (greșit ,,forestieri”, având în vedere că forestierii sunt cei ce se ocupă cu exploatarea pădurilor) ei aplică principiile unei discipline numită SILVICULTURĂ. Prin metodele determinate de această disciplină, silvicultorii conduc pădurile pe întreg ciclul vieții ei până în momentul când aceasta poate fi exploatată. Masa silvicultorilor este coordonată de specialiști pregătiți ani buni în facultăți (rata de studiu într-o facultate de silvicultură s-a situat peste media multor alte facultăți, fiind de 5 ani!), spre deosebire de aceștia, unii activiști, de regulă foarte vehemenți în acuzații, pretind că știu lucruri despre pădure, însă sursa informației lor nu este un studiu minim al fenomenului, ci rețelele de socializare sau mai rău, propria lor intuiție. Pentru ei, orice camion cu lemne reprezintă dovada defrișărilor, a nenorocirii pădurilor din România, toate tăierile fiind abuzive, tăierile legale fiind un termen cu desăvârșire necunoscut, astfel, opinia publică căzând în plasa erorii prin această atitudine neprofesionistă și tendențioasă ce concluzionează că pădurea nu trebuie tăiată deloc. Ce trebuie știut din capul locului despre pădure, este faptul că aceasta nu poate fi considerată un element static ce trebuie să rămână neschimbat, cu aceeași arbori din străvechile vremuri. Pădurea este un organism viu ce evoluează și se perpetuează veșnic, iar atunci când arborele moare acesta este extras și înlocuit imediat cu altul tânăr. Înțelegând pădurea ca o populație de arbori, trebuie știut că un arbore
are un ciclu de viață asemeni omului, iar pe măsură ce timpul trece, arborii bătrâni mor. În procesul de gospodărire a unei păduri, aceasta nu poate fi dispensată de latura ei economică, comercializarea resurselor lemnoase fiind principala sursă de finanțare a ocoalelor silvice pentru îngrijirea pădurilor. (VA URMA)
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmaș
Potrivit tradiției, în fiecare an în perioada 1 – 8 martie Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa pregătește un eveniment al primăverii și al dragostei. Un eveniment-mărțișor prin care să bucure sufletul oamenilor și al doamnelor în special, un eveniment care să sărbătorească plecarea iernii și culegerea primelor calde raze de soare ale primăverii care, plăpândă, se ițește cu smerenie.
Marți, 6 martie 2018, la sediul bibliotecii bocșene, în sala Centrului de tineret „Vasiova”, a avut loc vernisajul expoziției de pictură intitulată „Bucuria culorilor”, purtând semnătura unui regretat bocșean, Leon Trofin, prieten și colaborator al instituției gazdă.
Leon Trofin s-a născut în 18 februarie 1950 la Iași și s-a stins din viață în 11 aprilie 2015 la Bocșa. A fost absolvent al Politehnicii din Timișoara, Facultatea de Electrotehnică și Electroenergetică, și din 1975 locuiește în Bocșa. Om harnic, inteligent, educat, priceput, dotat cu răbdare și măiestrie, a fost pasionat de artă: pictură și sculptură.
După 1989 Leon Trofin deschide un restaurant de lux, o afacere de familie, toți membrii familiei fiind foarte pricepuți și gospodari. Și arta culinară era o pasiune a sa, reușind să cucerească majoritatea clienților care-i treceau pragul. Mâncarea gustoasă, servirea ireproșabilă, tablourile care împodobeau pereții, mobilierul sculptat de Leon, întreaga atmosferă deosebită emanată de acest spațiu îi cucerește și pe cei de la TVR Timișoara, încât prietena noastră Diana Trocmaier realizează un reportaj despre artist și afacerea sa. Acest lucru se întâmpla în perioada 1999-2000, perioadă în care Vasile Bogdan și Diana Trocmaier, împreună cu o echipă a TVR Timișoara, se aflau la Bocșa pentru realizarea filmului dedicat lui Tata Oancea, iar biblioteca bocșană devenise parteneră în acest proiect.
Leon Trofin era deosebit de modest și cu greu reușeai să-l faci să se destăinuie, să vorbească despre el, despre munca lui, despre reușitele lui. Era un om educat, citit, un om cu preocupări frumoase, care nu voia „să facă paradă”(așa spunea) din aceste preocupări. Iar activitatea culturală desfășurată de biblioteca din Bocșa l-a fascinat și a sprijinit-o întotdeauna cum și cât a putut, devenind, nu doar unul dintre sponsorii și susținătorii acesteia, ci unul dintre prietenii apropiați.
Despre arta lui Leon Trofin s-a exprimat în mod elogios artistul plastic reșițean Gustav Hlinka, plăcut surprins de ceea ce a văzut expus: „Pictura lui Leon Trofin arată a pictură de demult, este o pictură a perioadei impresioniste, aș putea spune. Sunt aici mai multe lucrări care arată cum Leon a trecut de la o fază la cealaltă. Îmi place foarte mult peisajul. A folosit culori de apus aducându-le ziua. Păcat că nu mai este printre noi. Era foarte bun. Naturile statice sunt diverse și a folosit mult culorile de vară. Excelent lucrate. Se vorbea aici despre măiestria lui. Da. Se observă măiestria artistului; a fost un om care a știut ce să lase în urmă și ce să prezinte celor care au rămas. Iar dacă are urmași care pictează – copiii, nepoții – să nu renunțe, că e posibil să-l moștenească.”
Despre omul Leon Trofin au vorbit câțiva dintre participanții la eveniment. Printre altele, părintele Doru Melinescu, coordonatorul Centrului de tineret „Vasiova” mărturisea: „Domnul Leon era unul dintre oamenii care, orice lucru l-ar fi făcut, îl făcea cu tot interesul și cu toată seriozitatea. Așa l-am perceput eu din cât l-am cunoscut. De aceea se vede clar că și pe partea de pictură, și de sculptură, dar și gastronomică era foarte priceput. Lucrul acesta ar trebui să fie un exemplu nu numai pentru cei tineri, ci pentru noi toți. Din păcate, în societatea de astăzi ne-am obișnuit să „fușărim” lucrurile, să mergem pe principiul „las că-i bine și așa”. Ori asta nu-i în regulă. De aceea îl apreciam mult pe dl. Leon, că făcea lucrurile cu multă seriozitate și dăruire. Discreția pe care a avut-o, smerenia, este un lucru pozitiv în relația omului cu Dumnezeu, iar atunci când vorbesc lucrurile despre tine, atunci acele lucruri sunt bine făcute. Și din acest punct de vedere dl. Leon este un exemplu pozitiv. Povesteau oamenii că dacă nu te încadrai în regulile pe care dl. Leon le-ar fi impus în restaurantul lui, nu îl puteai frecventa. Acest lucru mie mi s-a părut o dovadă de demnitate. Pentru că, doar pentru câștig nu trebuie să accepți pe oricine și orice. Așa ar trebui să facem fiecare dintre noi. Să nu acceptăm compromisuri în viață pentru un câștig imediat. Trebuie să fii demn, pentru că doar așa poți deveni o personalitate puternică. Iar domnul Leon așa a fost.”
Și consilierul local, inginerul Petru Prorocu, își amintește cu drag și emoție de colegul său de facultate Leon Trofin, de colegul său de serviciu și de prietenul său Leon. Povestea cât era de priceput Leon și câte preocupări avea și cum, atunci când lucrau la Uzina din Bocșa și exista un Cenaclu al rebusiștilor, Leon era unul dintre cei mai pricepuți și inventivi rebusiști.
A fost o întâlnire de suflet. Deși într-un cadru relativ restrâns, s-au întâlnit câțiva oameni care l-au iubit și l-au prețuit pe acest minunat om harnic și priceput. Familia, prieteni, artiști plastici, cu toții au vizionat reportajul dăruit de TVR Timișoara: „O afacere de familie”, reportaj realizat de Diana Trocmaier. Timp de aprox. 20 de minute Leon Trofin a povestit despre preocupările sale. Leon Trofin ne-a vorbit și ne-a fost alături. Mulțumim, Vasile Bogdan, Diana Trocmaier și TVR Timișoara pentru acest moment emoționant.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa și moderat de Gabriela Șerban, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Reșița (președinte Gustav Hlinka) și Centrul de tineret „Vasiova”(pr. Doru Melinescu), cu sprijinul TVR Timișoara (Vasile Bogdan) și TransProtector Reșița (Ionel Pau).
Mesajul a fost unul clar: faptele vorbesc despre noi. Iar Leon Trofin, el însuși un personaj și un model demn de urmat, își merită cu prisosință locul de cinste pe harta culturală a orașului Bocșa.
Numărul 100 al revistei ”Bocșa culturală” în cel de-al 65-lea an de lectură și bibliotecă publică la Bocșa Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocşa, Caraș-Severin, la ceas aniversar – 65 de la înființare
În acest important an 2018, anul centenarului Marii Uniri, anul omagial al unității de credință și neam, anul făuritorilor Marii Uniri de la 1918, biblioteca publică bocșană își marchează existența, își sărbătorește cei 65 de ani de lectură publică.
Documentele de specialitate menţionează încă din 1897 biblioteci publice existente la Bocşa şi anume biblioteci ale asociaţiilor culturale. Aşadar, la 28 noiembrie 1897 a fost înfiinţată la Bocşa Română Reuniunea română de lectură din Bocşa-Română; în anul 1905 este amintită o adunare generală a Casinei română din Bocşa-Montană, condusă de dr. Aurel Oprea; în 24 mai 1909 a fost înfiinţat la Bocşa Română Clubul de educaţie al tinerilor meseriaşi din Bocşa Română. Şi nu putem să nu amintim Biblioteca ASTRA Despărţământul Bocşa, înfiinţată în 1899 prin strădania avocatului Ioan Budinţean.
Ca orice organism social, bibliotecile răspund cerinţelor unei epoci şi sunt supuse permanent unor procese de transformare în funcţie de interesele şi mentalităţile epocii respective. În legislaţia de bibliotecă din timpul regimului comunist se pot distinge acele normative cu caracter general şi altele referitoare numai la anumite activităţi de bibliotecă.
Documentul fundamental emis în timpul comunismului este Hotărârea nr. 1542 a Consiliului de Miniştri privind măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii bibliotecilor din Republica Populară Română, publicată în “Buletinul Oficial” nr. 120 din 29 decembrie 1951.
Pornind de la sloganul că “bibliotecile sunt chemate să aducă o contribuţie din cele mai importante pentru a dezvolta în rândul maselor interesul pentru citit, pentru larga răspândire a cărţii şi pentru a satisface setea de lectură a maselor”, HCM nr. 1542 va orienta astfel activitatea biliotecilor încât să răspundă acestui comandament social prin crearea unei noi suprastructuri bibliotecare. Prin acest HCM se hotărăşte crearea de biblioteci regionale, raionale şi comunale. Se ia decizia înfiinţării anuale a 300 de biblioteci comunale cu un minimum de 1500 volume şi bibliotecar salariat.
HCM 1542/ 1951 are într-adevăr valoarea unei legi a bibliotecilor prin cuprinderea ansamblului problemelor biblioteconomice. Decretul nr. 144/1951 fixează cadrul financiar pentru desfăşurarea activităţii bibliotecilor prin acordarea avansurilor pentru aprovizionarea bibliotecilor cu publicaţii, o măsură binevenită care a permis apariţia colecturilor, instituţiile intermediare pentru achiziţia de publicaţii.
În anul 1953, în urma unei decizii provocate de Ordinul comisiei de stat 9009 din 17 noiembrie 1952, ia fiinţă şi biblioteca comunală din Bocşa Vasiova, iar prima carte înscrisă în Registrul Inventar al bibliotecii datează din 17.07. 1953 şi este Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels.
Dacă ar trebui să vorbim despre Școala de pictură de la Bocșa, va trebui neapărat să vorbim și despre zugravul/moalărul/ și pictorul bisericesc Filip Matei. Dacă este vorba despre românism și lupta pentru limba română și pentru neamul românesc, de asemenea trebuie să-l amintim pe românul Filip Matei. Dacă ne gândim la participanții bocșeni la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, din nou trebuie să facem referire și la omul Filip Matei, ca delegat al ASTREI din Bocșa.
Filip Matei s-a născut în 5 / 17 martie 1853 în judeţul Timiş, comuna Igriş, într-o familie de oameni simpli, fără mari posibilități materiale.
Plecat de acasă și ajutat de învățătorul său Gheorghe Popovici, Filip Matei ajunge ucenic în atelierul Popovicilor din Oravița. Aici a deprins tehnica picturii alături de primii săi dascăli: Dimitrie și Mihai Popovici. După moartea acestora, Filip Matei preia atelierul și finalizează lucrările deja începute.
În anul 1877 s-a căsătorit cu bocşana Emilia Diaconovici şi s-a mutat în Bocşa Vasiova. Aici şi-a construit o casă după proiectare proprie: model vienez: casă stil vilă, înaltă, trepte din lemn, sculptura în lemn fiind executată tot de el, aici funcționând și atelierul său de lucru.
”Am cunoscut pe acest om din anii copilăriei mele. L-am stimat și l-am iubit pentru că avea o fire plină de veselie și foarte interesantă, încât aș fi stat zi și noapte ca să-i ascult sfaturile și poveștile lui pe care le rostea cu o voce clară ce apăsa fiecare cuvânt; iar când cânta în strana bisericii, vocea lui clară avea un farmec deosebit. Casa lui din Vasiova, pe care a zidit-o în formă de vilă, încadrată de o grădină mare, plină cu flori și pomi roditori, a fost o frumusețe ce desfăta privirea, ca un colțișor de rai pe pământ.”consemna condeierul plugar din Vasiova, Aurel Novac.
În această casă, în 1900 s-a născut Zeno Vancea, compozitorul şi muzicologul vasiovean ai cărui părinţi locuiau cu chirie la pictorul Filip Matei la acea vreme.
Filip Matei a construit casa după placul lui şi a trăit aici aproximativ 50 de ani. În tot acest timp casa a fost folosită drept “centru de cultură” aici întrunindu-se diferiţi oameni de cultură şi ţărani iubitori de muzică, poezie, iubitori de neam şi ţară. Aveau loc repetiţii de cor, dans, teatru, șezători literare.
”Aici și-a transformat atelierul într-o adevărată școală de pictură religioasă, cu ucenici, calfe și lucrători, având multe comenzi de pretutindeni și fiind foarte cunoscut în toată regiunea, mai ales că era o figură activă și în viața publică a Bocșei. Casa lui Filip Matei a devenit un centru de cultură și de acțiune românească” (Dr. Aurel Cosma, Pictorul bisericesc Filip Matei. 1853-1940, în: Mitropolia Banatului, an XXVIII, 1978, nr. 1-3).
… A fost genericul unei inedite activități desfășurate la Liceul Tehnologic „C. Bursan” din orașul de pe Cerna, dedicată omagierii celor 13 ani de la trecerea în neființă a ziaristului și scriitorului Valeriu Bârgău, fostul director al săptămânalului Călăuza noastră.
Cei prezenți, elevi și profesori, au participat la momente de trăiri firești prin amintirea personalității lui Valeriu Bârgău, un poet sensibil cu o puternică forță lirică, o strălucitoare prezență pe firmamentul literaturii române, dar și un apreciat jurnalist și neobosit investigator al realității.
Despre personalitatea lui Valeriu Bârgău au vorbit Mircea Lepădatu, director al cotidianului Mesagerul, Lucia Tănase, directorul Bibliotecii municipale, prof. Isabela Susanyi, poeta Mariana Pândaru-Bârgău și Vandana Grigorov.
Tot cu această ocazie s-a finalizat și premiat cu diplome și cărți câștigătorii concursului de jurnalism desfășurat în memoria lui Valeriu Bârgău și intitulat „Mândria mea – pământul românesc”, printre cei detașați amintind pe Viviana Iluca (Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”), Axinia Roxana (Colegiul Tehnic „Matei Corvin”) Mariana Petraș (Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu”) și Robert Prapungicu (Liceul Tehnologic „C. Bursan”).
Apreciată a fost prezența la această activitate a cântărețului de muzică populară, Sigismund Muntean, care a punctat prin glasul său limpede și duios sărbătoarea omagierii lui Valeriu Bârgău printr-un moment de priciesne, de trăire sufletească sub semnul credinței ortodoxe, pe fondul căreia Valeriu și-a format și a dovedit un lăudabil profil moral, creștin religios.
De notat este faptul că, bibliotecii Liceului Tehnologic „C. Bursan” i s-a acordat denumirea de Valeriu Bârgău, fond pe care Mariana Pândaru-Bârgău a donat unității școlare gazdă a activității mai multe volume de cărți scrise de Valeriu Bârgău care vor fi astfel cunoscute și apreciate de elevii iubitori de literatură.
De consemnat este și sprijinul acordat pentru buna desfășurare a activității de către prof. Maria Cristea (director), Manuella Todor (director adjunct), Simona Iluca, Carmen Lupescu, Gabriela Bogdan și Marius Oncu.
Au consemnat:
Ioan Vlad
Georgeta-Ileana Cizmas
UZPR CARAS SEVERIN 