Gabriela Șerban – La o cafea cu scriitorii

Cu ani în urmă, Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” Bocșa, la inițiativa și în parteneriat cu  Uniunea Scriitorilor din România Filiala Timișoara, a demarat un proiect de promovare a lecturii și prezentare a scriitorilor intitulat ”Să ne cunoaștem scriitorii”, proiect început împreună cu poetul Octavian Doclin.

Această prezentare necesită JavaScript.

Astfel, publicul bocșean a avut prilejul să întâlnească importanți scriitori precum Radu Theodoru, Lucian Alexiu, Adrian Georgescu, Octavian Doclin, Titus Suciu, Viorica Gligor, Adrian Dinu Rachieru, Ioan Cărmăzan, Ion Marin Almăjan și mulți alții care, însoțiți de președintele USR Filiala Timișoara, criticul și istoricul literar Cornel Ungureanu, au poposit la Bocșa pentru o lectură publică și o întâlnire cu cititorii, precum și lansarea unor volume.

Îndrăgind acest proiect ”Să ne cunoaștem scriitorii”, biblioteca bocșană continuă întâlnirile, iar, la ceas de sărbătoare, își cinstește colaboratorii scriitori prin întâlniri aniversare.

Astfel a luat naștere și evenimentul din 21 februarie 2018 intitulat ”La o cafea cu scriitorii” și organizat la sediul Bibliotecii ”Tata Oancea”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bocșa, precum și al unor prieteni și colaboratori precum TransProtector și Cofetăria Iasmina.

Desfășurându-se sub zodia vărsătorului, întâlnirea a avut ca scop aniversarea unor apropiați colaboratori ai bibliotecii și ai revistei ”Bocșa culturală” sărbătoriți în această perioadă: prof.dr. Dorel Viorel Cherciu (din Bocșa – născut în 22 ianuarie 1954), scriitorul și editorul Gheorghe Jurma (Reșița – născut în 5 februarie 1945), poeta și actrița Maria Rogobete (Lugoj – 5 februarie 1970), muzicologul și scriitorul Constantin Tufan Stan (Lugoj – născut în 3 februarie 1957), poeta Adriana Weimer (Lugoj – născută 13 februarie 1968), poetul Octavian Doclin (Reșița – născut în 17 februarie 1950). De asemenea, a fost sărbătorit prozatorul, filologul și traducătorul reșițean Marcu Mihail Deleanu născut în 21 februarie 1940 și apropiat vieții culturale bocșene de aproape 50 de ani.

Surpriza pregătită de organizatori a fost expoziția de pictură aranjată în sala Biblionet, tablouri realizate de regretatul inginer Leon Trofin, prieten al bibliotecii bocșene, născut în 18 februarie 1950 și plecat la cele veșnice în 11 aprilie 2015, expoziție In memoriam Leon Trofin, care va fi vernisată în 6 martie 2018.

Alături de scriitorii aniversați, au fost prezenți la eveniment colaboratori și prieteni ai instituției gazdă veniți de la Anina, Reșița, Oravița, Belinț, Timișoara, București, importanți oameni de cultură și promotori ai culturii Banatului.

Scriitorii aniversați au lecturat din creația proprie,  iar despre sărbătoriți, despre activitatea și cărțile lor au rostit frumoase cuvinte prieteni precum Dana Bălănescu, Simion Dănilă, Erwin Josef Țigla, Nicolae Sârbu, Ionel Bota, Maria și Mihai Chiper.

Evenimentul, moderat de Gabriela Șerban (născută în 4 februarie 1968), a fost unul de suflet, o întâlnire între prieteni, între oameni talentați care împărtășesc aceleași pasiuni și valori, care s-au întâlnit la un moment dat pe parcursul carierelor lor și au realizat lucruri minunate.  Finalul a aparținut poetului Costel Simedrea care a încropit un catren pe moment:

”Ca indivizi la fiecare/ Dar și-mpreună tuturor/ Vă fac o singură urare/ Dragi vărsători, vărsați cu spor!”