De-a lungul activității mele culturale am avut ocazia, în câteva rânduri, să mă intersectez cu importanți scriitori și remarcabile personalități ale literaturii și culturii române, între care și scriitorul Toma George Maiorescu. Stilat și fermecător, evident că m-a cucerit de la prima vedere.

Despre Toma George Maiorescu știam și eu ceea ce știe sau, cel puțin, poate afla orice om care citește, care  a trecut măcar printr-o bibliotecă: Toma George Maiorescu este un veritabil scriitor și o imensă personalitate a culturii române contemporane. 

S-a născut la Reșița (în 8 decembrie 1928), într-o veche familie de intelectuali,  este scriitor, eseist, profesor, poet. Este licențiat în litere și filosofie, a studiat la Universitatea din Cluj și la Universitatea din București, i-a avut profesori pe Lucian Blaga, pe filozoful D.D. Roșca, pe criticul G. Călinescu și pe esteticianul T. Vianu. A studiat la Institutul de literatură ”Maxim Gorky” din Moscova, apoi, după 1990, la Universitatea din Cleveland (Ohio).

A fost reporter și marinar, agricultor și profesor, poet, prozator și pedagog, militant pentru ecumenismul monoteist, director de reviste, globe-trotter, colecționar și restaurator de icoane vechi, realizator de reportaje și filme TV, președinte de partid (Mișcarea Ecologistă din România) și șomer (1982 – 1990).

După 1990 îl găsim consilier în Consiliul Național aș Audiovizualului și membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România.

Volumele sale ( peste 40 la număr) sunt traduse în numeroase țări ale lumii, mai ales cele de reportaje, jurnale de bord, poeme și note de călătorie. Centrul Biografic Internațional de la Cambridge și Institutul Biografic American au inclus biografia lui Toma George Maiorescu în importante cărți de referință, între care: Five Thousand Personalities of the World, International Who’s Who of Intelectuals, The International Directors of Distinguished Leaderships, Man of Achievement și altele.

Deținător al unor  importante distincții și multe, extrem de multe recunoașteri naționale și internaționale: Comandor al Braziliei (2002), Cetățean de onoare al Reșiței (2003), Ordinul Național ”Serviciul credincios” în grad de cavaler (2003), Doctor Honoris Causa (2004) la Universitatea Ecologică din București, Membru titular al Academiei Internaționale de Turism atribuit de AIT din Principatul Monaco ( 1981), Membru activ al Academiei de Științe New York (1987), ”Omul anului 1990”, titlu decernat de Institutul Biografic American, Ordinul Ziariștilor clasa I (1999), premii pentru literaturo și poezie, titlul de ”Societaire Academique” al Societății Poeților și Artiștilor Franței (2004), Diplomă de onoare ”pentru contribuția adusă la dezvoltarea relațiilor cu românii de pretutindeni” (2003 ), etc.

Toma George Maiorescu, ”un nonconformist, dar un nonconformist bine temperat” (Șerban Cionoff), ” un neîmpăcat adversar al egalității cu sine însuși, al repetiției și, prin urmare, al plictiselii” (Ion Biberi), ”un avangardist, în sensul chiar al avangardei istorice” (Laurențiu Ulici), ”fantasmagoric și realist, scienticist și romantic, citadin și agrest, revoltat și îngăduitor, visător și casant, dramatic și ironic, liric și dur, laconic și dezlănțuit, ludic și îngândurat, trece prin ultimile decenii ale literaturii noastre contradictoriu, fermecător și încăpățânat, plin de umor și din ce în ce mai plin de tristețe, inconfundabil și necesar, autor al unor cărți care întreabă și se întreabă așteptând cu emoție și încordare răspunsul.”(Ana Blandiana)[1], acest fabulos și cosmopolit Toma George Maiorescu, autor a peste 40 de volume de poeme, proză și publicistică, trăiește la București și la Los Angeles și este nelipsit de la tradiționalele Colocvii ale revistei ”Reflex” organizate cu atâta măiestrie de poetul Octavian Doclin.

[1] Toma George Maiorescu. Sinucigaș plonjez într-un real imposibil. București: Palimpsest, 2015, p. 143 – 175.

articol întreg >>>>>>>>>>>>>

Miercuri și joi, în 17 şi respectiv 18 ianuarie 2018, comunităţile germane din judeţele Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin îşi vor aduce aminte, prin intermediul unor manifestări comemorative pe plan interjudeţean care se vor desfăşura la Reşiţa, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS. Programul manifestărilor de la Reșița va fi următorul:

• 17 ianuarie 2018, ora 16.30, Centrul German „Alexander Tietz” Reşiţa:

„Memoria și istoria. Importanța oral history pentru consemnarea veridică a istoriei contemporane”, cu dr. Smaranda Vultur (Timișoara).

• 17 ianuarie 2018, ora 17.00, Centrul German „Alexander Tietz” Reşiţa:

73 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică și 68 de ani de la întoarcerea ultimilor deportați acasă. Serată muzicală dedicată comemorării cu oaspeți din Timișoara, sub îndrumarea dr. Ioan Fernbach, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat.

• 18 ianuarie 2018, ora 12.00, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” Reşiţa:

Recviem pentru victimele deportării.

• 18 ianuarie 2018, ora 13.15, Monumentul Deportaţilor (parcul „Cărăşana”), Reşiţa:

Comemorarea victimelor deportării: rugăciuni şi depunere de coroane de flori. 

În luna ianuarie au loc de asemenea în mai multe biserici romano-catolice din Banatul Montan rugăciuni pentru sufletele victimelor deportării, dar și pentru pace, pentru ca în viitor să nu se mai repete ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 73 de ani. Astfel de rugăciuni sunt organizate în localitățile Anina, Bocșa, Oțelu Roșu și Steierdorf.

În urmă cu 73 de ani, bărbaţi între 17 şi 45 de ani şi femei între 18 şi 30 de ani, apţi şi apte de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crişana, Bucovina, Bucureşti şi Dobrogea, au fost luaţi din sânul familiei şi transportaţi, în vagoane pentru transportul animalelor, până departe, în teritoriul actualei Ucraine (zona Doneţk) şi al Rusiei (Munţii Ural). Nu puţini au fost aceia care şi-au pierdut viaţa acolo datorită condiţiilor vitrege de muncă şi viaţă. Ultimii deportaţi s-au întors acasă abia la sfârșit de decembrie 1949, după cinci ani de muncă depusă pentru „reconstrucţia” statului sovietic.

Din cei aproximativ 75.000 de deportaţi din România se estimează că un număr de 10.000 şi-a pierdut viaţa acolo. Din judeţul Caraş-Severin au fost deportaţi aproximativ 9.000 – 10.000 de etnici germani. Actualmente mai sunt în viaţă în Banatul Montan 29 de foşti deportaţi, din care 14 reşiţeni.

Erwin Josef Ţigla