Gabriela Șerban – ”Natură”… și oameni frumoși la Bocșa

Să nu lași să treacă nici o zi fără să vezi, să auzi sau să citești ceva frumos” afirma gânditorul german Goethe.

Potrivit îndemnului scriitorului german, biblioteca publică din Bocșa a dedicat începutul de weekend artei. Astfel, vineri, 20 octombrie 2017, la sediul Bibliotecii Orășenești ”Tata Oancea” Bocșa, a avut loc vernisajul Expoziției de Pictură intitulată ”Natură”, expoziție realizată de membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici Sucursala Reșița, în coordonarea președintelui, artistul plastic Gustav Hlinka.

Au expus și au încântat privirea publicului trei doamne foarte talentate din Reșița: Livia Frunză, Niculina Ghimiș și Flavia Grădinaru. Trei povești de viață, trei stiluri diferite de lucru, dar o pasiune comună: pictura.

Dacă Niculina Ghimiș este începătoare în ale artei și este pasionată de pictura naivă, Flavia Grădinaru se poate mândri cu o oarecare experiență, pictura fiind pasiune din tinerețe, iar peisajele sale fiind elocvente. Ambele artiste au fost încurajate de specialiștii prezenți și lăudate pentru sufletul frumos transpus în culoare.

Livia Frunză, ”capul de afiș” al evenimentului, s-a dovedit, și de această dată, a fi pe placul publicului, experiența domniei sale și educația artistică deprinsă de la profesorul său, renumitul artist Petru Galiș, spunându-și cuvântul, evidențiindu-se. Peisajele, cât și portretele, expuse de Livia Frunză s-au bucurat de aprecieri și cuvinte laudative din partea artiștilor plastici Viorel Coțoiu și Rita Aldea, iar personalitatea artistei și frumusețea spirituală a acesteia au fost creionate în cuvinte de câțiva dintre mulții prieteni prezenți.

Vernisajul a fost moderat de Gabriela Șerban și Gustav Hlinka, parteneri, de altfel, în organizarea a numeroase astfel de evenimente. Iar următorul eveniment va avea loc în data de 27 octombrie 2017, ora 15.00, la Centrul de Afaceri din Anina, în organizarea Casei de cultură Anina și UAP sucursala Reșița. Este vorba despre expoziția personală a artistului plastic bocșean, Nicolae Potocean, expoziție intitulată, sugestiv, ”Atelier”. 

Invitație

În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Timp de 18 luni aceste dezbateri au adunat în jurul specialistului istoriei locale interesați de trecutul și soarta Reșiței, câteodată mai mulți, altădată mai puțini. La cererea celor interesați, aceste dezbateri în limba română vor continua și pe mai departe.

Invităm pe această cale pe toţi iubitorii Banatului Montan şi ai Reşiţei, tineri şi maturi, intelectuali şi simpli locuitori ai comunităţilor Banatului Montan, să vină să participe la o nouă întâlnire cu ing. Dan Perianu din Reşiţa, care va avea loc în data de 23 octombrie, începând cu orele 17.00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava.

Erwin Josef Țigla

Gabriela Șerban: Colocviul Național de Folclor ”Sabin V. Drăgoi” Belinț, ed. a VI-a, 2017

Colocviul Național de Folclor ”Sabin V. Drăgoi” organizat la Belinț (județul Timiș) a devenit, în timp, un eveniment cu tradiție, meticulos pregătit și tratat cu multă seriozitate.

Invitați din tot Banatul și de peste hotare au fost prezenți și la această a VI-a ediție organizată  în data de 8 octombrie 2017 de către Primăria și Consiliul Local al  comunei Belinț, în parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate și Asociația cultural-umanitară ”Hora Belințului”.

Moderatorii colocviului au fost, și de astă dată, inițiatorii acestui amplu  proiect, profesorul Simion Dănilă și muzicologul Constantin Tufan Stan.

După calde cuvinte de întâmpinare din partea prof. Diana Pistrui, managerul instituției școlare și gazda evenimentului, s-a purces la desfășurarea lucrărilor colocviului: profesorul Simion Dănilă a adus în discuție, pe lângă personalități ale Banatului și mult discutata temă a aniversării centenarului Marii Uniri, dar și volumul ”Pune, Doamne, pace-n țară” semnat de filologul reșițean Marcu Mihail Deleanu; dr. Constantin Tufan Stan a completat armonios acest fierbinte subiect al unirii prezentându-și cel mai recent volum: ”Ioan Vidu. Doinitorul Marii Uniri”; muzicologul Dumitru Jompan și-a prezentat cele mai noi volume, insistând pe monografia ”Timotei Popovici”; deosebit de interesantă și detaliată s-a dovedit a fi prelegerea profesorului dr. Ioan Viorel Boldureanu despre etnografie și folclor bănățean; jurnalistul comloșan Traian Galetaru a supus atenției publicului personalitatea lingvistului Simion Dănilă, de asemenea Gabriela Șerban reamintește personalitatea profesorului Gheorghe Luchescu la 80 de ani de la naștere și 6 ani de la dispariție, precum și cel de-al 3-lea număr al revistei trimestriale ”Bocșa culturală”; lucrările colocviului de folclor au fost finalizate prin prezentarea operei lui Augustin Buzura în cel mai recent volum semnat Vasile Pistolea: ”Augustin Buzura. Cruciada pentru adevăr” (Reșița: TIM, 2017).

Evenimentul a continuat cu câteva frumoase momente artistice: un concert al elevilor și profesorilor de la Școala de Muzică ”Filaret Barbu” din Lugoj, însoțiți de prof. dir. Liliana Bidiviu și ”pianina călătoare”, un solo vocal al baritonului Darius Iordănescu, un colaj de dansuri oferit cu talent și măiestrie de tinerii din Belinț indrumați de prof. Adrian Zîmbran, precum și un potpuriu de cântece din Banat (și nu numai) interpretat la modul superlativ de ”Corul din Marga” sub magica baghetă a muzicologului Dumitru Jompan.  

Ediția a VI-a a Colocviului Național de Folclor ”Sabin V. Drăgoi” de la Belinț s-a încheiat cu muzică și prietenie, invitați din tot Banatul, din țară și străinătate, oameni care împart aceleași pasiuni, mânați de aceleași ”idealuri” (ca să rămânem în același ton al temei marii uniri): promovarea și cinstirea limbii și muzicii românești, păstrarea și valorificarea tradiției și folclorului din Banat.    

„Decada Culturii Germane în Banatul Montan” la cea de a XXVII-ediție

2017-10-12_082309

„Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția a XXVII-a se află în plină desfășurare. Ea a debutat în data de 6 octombrie și continuă până duminică, 15 octombrie,  fiind susținută de Ministerul Culturii și Identității Naționale, de Departamentul pentru Relații Interetnice, de Consiliul Județean Caraș-Severin și de Primăria Municipiului Reșița.  

În weekendul următor vor avea loc manifestări în Reșița, la Gărâna, în Dognecea și la Oțelu Roșu.

Sâmbătă se va desfășura în municipiul Reșița cea dea întâia întâlnire evanghelică luterană din Banat, organizată cu prilejul împlinirii anul acesta a 500 de ani de reformă protestantă, după care va avea loc Parada Portului Popular German.

Programul manifestărilor de sâmbătă de la Reșița sunt următoarele:

  • Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 10.30:

Concert de promenadă cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița.

  • Biserica Evanghelică C.A. / ora 11.00:

Serviciu religios festiv dedicat împlinirii anul acesta a 500 de ani de reformă protestantă și cu prilejul primei Întâlniri a evanghelicilor luterani din Banat. Oaspeți de onoare: Episcop Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, protopopi, preoți din Germania, Austria și România. Cu participarea extraordinară a Corului de cameră „Hugo Wolf“ din Maribor / Slovenia.

  • Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 12.15:

Proiectul sărbătoririi reformei protestante a Bisericii Evanghelice C.A. din România: „12 meri pentru un cuvânt clar”. Plantarea simbolică a unui măr, care se leagă de cuvântul lui Martin Luther „Dacă aș știi, că mâine lumea se va sfârși, astăzi aș mai planta un măr”.

  • Curtea Bisericii Evanghelice C.A. / ora 12.30:

Concert de promenadă cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița.

  • Traseul Biserica Evanghelică C.A. – Casa de Cultură a Sindicatelor „Dr. Corneliu Diaconovici“ – Parcul „Cărăşana” / începând cu ora 12.45:

Parada Portului Popular German cu fanfara „Harmonie“ din Bistrița.

  • Monumentul deportaților germani în fosta URSS în Parcul „Cărăşana” / începând cu ora 13.15:

Rugăciuni ecumenice și depunere de coroane de flori.

INVITATIE: Prezentare de carte-album: „Peter Kneipp: Kunstmaler / artist plastic”

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 18.00:

DECADA CULTURII 2017 - LOGO PETER KNEIPP - 2

Prezentare de carte-album: „Peter Kneipp: Kunstmaler / artist plastic”. Cartea-album reprezintă cea de-a 79-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

Incursiuni muzicale: grupul muzical „Intermezzo“ din Reșița (coordonator: Lucian Duca).

Gabriela Șerban – Peter Kneipp, dascăl dăruit și artist plastic hărăzit cu talent

De curând a văzut lumina tiparului cel de-al 79-lea volum editat de către Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița, un album dedicat artistului plastic Peter Kneipp: Peter Kneipp Kunstmaler-Artist plastic (Reșița: Banatul Montan, 2017).

Și acest volum, ca și precedentele, a apărut prin grija președintelui Forumului Democratic al Germanilor din Caraș – Severin și președinte al prestigioasei Asociații Germane, dl. Erwin Josef Țigla, cel care, cu talent și pricepere, scoate la iveală valori ale Banatului Montan, așază pe harta culturală cărășană nume aproape uitate sau prea puțin amintite ale acestui mirific colț de țară.

Peter Kneipp este unul dintre importanții profesori ai Bocșei, localitate care-i va deveni casă prin adopție.

Născut în 24 iunie 1939 la Jebel, județul Timiș, Peter Kneipp este absolvent al Școlii Pedagogice din Timișoara, precum și al Institutului Pedagogic, Facultatea de Arte Platice din Timișoara.

Din 1965 îl găsim profesor de desen la Bocșa, județul Caraș-Severin, unde se și căsătorește.

Până la pensionare, în 1995, se dedică învățământului cărășan, precum și vieții artistice bocșene, fiind unul dintre întemeietorii și coordonatorii Cenaclului ”Tiberiu Bottlik”, un cenaclu care a reunit și a format importanți artiști plastici ai Bocșei: Vasile Marcu, Elena Hăbășescu, Titi Munteanu, Petru Coita, Viorel Coțoiu, Niki Potocean și alții, prin mâinile dascălului Peter Kneipp trecând și prinzând aripi toți acești viitori artiști plastici, unii devenind pictori recunoscuți ai artei Banatului (ex. Viorel Coțoiu), crescând mândria dascălului întrecut de ucenic (visul oricărui maestru!).

>>>>>>>>>-Gabriela Șerban–Peter Kneipp, dascăl dăruit și artist plastic hărăzit cu talentoicturi

Muzica germană în festival

2017-10-11_165435Zilele trecute s-a desfășurat la Reșița Festivalul interetnic de muzică corală 2017, organizat de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, sub mottoul „Cea de-a 15-a Întâlnire a formaţiilor muzicale şi a corurilor germane în Banatul Montan”. Astfel s-au reunit la Reșița, mesagerii cântecului și muzicii populare și culte germane din mai multe localități din țară și de peste hotare, oaspeții prezenți fiind răsplătiți cu aplauze la fiecare apariție în program.

Festivalul interetnic de muzică corală 2017 a fost cofinanțat printr-un proiect depus de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin la Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, aflându-se la cea de a XV-a ediție.

Gabriela Șerban: In memoriam Gheorghe Luchescu

”Dincolo de orgolii și vanități, trăind cu demnitatea  propriului scris și a operei sale într-o contemporaneitate care nu mai apreciază cum se cuvine elitele culturale, profesorul Gheorghe Luchescu a știut care ar fi și traseul cel mai bun spre cititor al cărților sale, lucrărilor sale, mijloacele specifice aparținând cercetătorului, în schimb decantarea valorică a efortului său, risipit în arhive și biblioteci particulare ori oficiale din Banatul imperial, ținând de așteptările marelui public. De aceea, credem, a și fost foarte apreciat profesorul, majoritatea opiniilor, concluziilor sale rezistând și azi.”[1]

Astfel își începe unul dintre articole criticul și istoricul Ionel Bota, scriitorul volumului Mirajul provinciei, volum dedicat operei profesorului Gheorghe Luchescu la doi ani de la plecarea acestuia.

Lugojean de frunte, Gheorghe Luchescu a fost preocupat de viața  Lugojului său drag, ceea ce a și demonstrat în câteva lucrări importante: ”Lugojul cultural-artistic. Tradiţie şi contemporaneitate” (1975), „Lugojul, vatră a unităţii naţionale” (1994), ”Din galeria personalităților timișene” (1996), „Anişoara Odeanu” (2001), „Lugojul, vatră cultural-folcloristică” (2008) sau în volume colective precum:  „Victor Vlad Delamarina şi familia sa, contribuţii biografice” (2009, în colaborare cu prof. Constantin Stan Tufan), ”Un pantheon lugojean într-un cimitir istoric” (1993), ”Centenar Dimitrie Stan. Cântecul străbate lumea“ (2006, în colaborare cu Dorina Mărgineanţu şi muzicologul Constantin Tufan Stan), „Spiritualitate lugojeană” (Ed. Mitropoliei Banatului, 1993, în colaborare cu pr. Vasile Muntean şi Victor Lăzărescu), ”Traian Grozăvescu” (1995 în colaborare cu Mira Demeter – Grozăvescu şi dr. Dan Traian Demeter),) și alte astfel de publicații dedicate Lugojului și personalităților sale.[2]

Gheorghe Luchescu s-a născut în 1937 în satul timișan Darova și s-a stins în 2011 la Lugoj. Dacă timpul ar mai fi avut răbdare, acum i-am fi sărbătorit cei 80 de ani. Din păcate, curând (peste o lună) îi vom comemora cei 6 ani de la plecare.

[1] Ionel Bota. Mirajul provinciei. Despre discursul identitar în opera lui Gheorghe Luchescu. Cu o prefață de Gheorghe Jurma și o postfață de Marcu Mihail Deleanu. Reșița: TIM, 2011.

[2] Dinu Barbu. Mic atlas al județului Timiș. Ed. a II-a, Timișoara: ArtPress, 2010.

>>>>>>>>>>>Gabriela Șerban: In memoriam Gheorghe Luchescu

Gabriela Șerban: Fascinația lecturii, fascinația călătoriei… In memoriam Ioan Nicolae Cenda

În perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2017, la Oravița, la Școala Gimnazială ”Romul Ladea”, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură ”Ioan Nicolae Cenda” – Poemele Carașului – eveniment organizat în memoria profesorilor Maria-Mariana Cenda și Ioan-Nicolae Cenda, dascăli de frunte ai Oraviței și ai Banatului.

Inițiativa a aparținut familiei Cenda, celor doi copii: Dan Cenda și Adela Cenda Cotruț, aceștia mărturisind despre ”crezul de credință” al părinților care și-au dedicat o întreagă viață educației în cel mai frumos, curat și util mod: ”Au fost dascălii care au îndrumat copiii să-și întemeieze o Bibliotecă. Au fost dascăli cu un mandat de peste patru decenii la catedră, care au îndrumat mulți pui de om, dar care au pus și pietre la temelia unor dascăli de limba și literatura română”.

Cei doi tineri -Dan și Adela -, frumoși și educați, și-au propus să păstreze vie memoria părinților prin inițierea unui eveniment deosebit, un eveniment important în viața culturală și literară a Banatului: un festival de literatură, care include și un concurs, pe două secțiuni – poezie și proză – , un eveniment care să adune la un loc oameni de cultură, scriitori, editori, publiciști, oameni fascinați de carte și călătorii, pasiunile profesorului și scriitorului Ioan Nicolae Cenda.

Menirea festivalului este de a aduce în actualitate credința celor doi dascăli: educația, dar și pasiunile acestora: cartea, lectura, călătoria, precum și de a încuraja tinerii să se exprime în scris, de a îndemna tinerii spre lectură, de a împărtăși tinerilor din ”fascinația călătoriei” ( Ioan-Nicolae Cenda l-a admirat pe Tata Oancea și-i urma, într-un fel sau altul, îndemnul ”Munciți. Cetiți. Călătoriți!”).

Evenimentul a fost organizat sub îndrumarea scriitorului publicist Nicolae Pătruț și cu sprijinul profesorului Marțian Lepa, directorul Școlii Gimnaziale ”Romul Ladea” Oravița.

>>>>>>>>>>>>>Gabriela Șerban: Fascinația lecturii, fascinația călătoriei… In memoriam Ioan Nicolae Cenda