TIMP și CONTRATIMP în identitatea Banatului de Munte

Banner web +Presa cărăşană promovează ia și brâul bănăţean, ediția a V-a

Miercuri, 14 iunie 2017, orele 18:00, în Centrul Civic al municipiului Reşiţa, IA ROMÂNEASCĂ şi BRÂUL BĂNĂŢEAN- repere definitorii ale identităţiia noastre naţionale – vor fi puse în valoare printr-un eveniment cultural puternic mediatizat de presa cărăşană, ajuns la cea de-a V-a ediție.

AFIS ie 2017webPornit în anul 2013 din iniţiativa a doi jurnalişti reşiţeni, soţii Paula şi Vasile Neamţu sub genericul PRESA CĂRĂȘANĂ PROMOVEAZĂ IA evenimentul a fost unul de impact, întreaga presă cărăşană mediatizând unul dintre reperele româneşti definitoriu peste TIMP. Din anul 2014 Societatea pentru Cultură Metarsis –activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană  a îmbrățișat ideea și, la solicitarea celor doi soţi s-a alăturat logistic în organizarea manifestărilor. Tot de atunci iilor și cămășilor românești li s-a adăugat CONTRATIMPUL brâului bănăţean, joc din patrimoniul imaterial al Banatului de Munte pe care Eftimie Murgu îl definea plastic: “sar în şir toţi deodată, astfel încât al treilea pas să ţină ritmul”.

IA și BRÂUL BĂNĂȚEAN, transpuse ca TIMP și CONTRATIMP în identitatea Banatului de Munte ne vor aduna, împreună, miercuri, 14 iunie 2017, orele 17:30, în curtea Universității EFTIMIE MURGU din Reșița. Ne vom prinde cocarde tricolore în piept mărturisind dragostea pentru această țară atât de frumoasă, leagăn de DOINĂ și plai de poveste. Vom porni, la orele 18:00, spre CENTRUL CIVIC REȘIȚA  unde ne vom prinde, “cu fală”, într-un brâu bănăţean, în semn de respect faţă de valorile naţionale, întru cinstirea moșilor și a  strămoşilor noştri.

Pentru că toate DORURILE nostre sunt eternizate în IA românească şi toata FALA BĂNĂȚEANĂ este articulată în melodiile cântate pe “timp” şi jucate pe “contratimp” într-o relaţie desăvârşită între muzicanţi şi dansatori.

Veniţi îmbrăcaţi în ii sau cămăși populare să mărturisim demnitatea românească şi să arătăm lumii întregi că suntem BĂNĂȚENI, că suntem ROMÂNI.

“Natura omului se cuprinde în suflet şi în trup.” Paul Iorgovici

Organizator: METARSIS- activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

Parteneri: Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi Primăria Reşiţa

Parteneri culturali: Universitatea Eftimie Murgu Reșița, Ansamblul BÂRZAVA

Parteneri media: PRESA CĂRĂȘANĂ

Gabriela Șerban: Școală și bibliotecă, educație și cultură

Cunoaștem cu toții importanța bibliotecii în educația tinerilor și relația esențială dintre școală și bibliotecă, precum și multiplele aspecte și efecte ale acesteia. Nu poate fi concepută activitatea elevilor, a studenților și a cadrelor didactice fără apelul permanent la carte și la bibliotecă.

Pornind de la acest argument, Biblioteca Orășenească ”Tata Oancea” din Bocșa a fost introdusă în ”circuitul” cultural-educativ organizat de instituțiile școlare din zona Bocșa cu prilejul desfășurării proiectului ”Școala altfel”. Elevi însoțiți de cadre didactice și-au manifestat dorința de a vizita biblioteca, de a răsfoi și lectura pagini din volumele preferate, de ”a se pierde” printre rafturile ticsite de cărți, spre mirarea celor mai mici dintre vizitatori.

O astfel de vizită a avut loc miercuri, 7 iunie 2017, când un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale din Tirol, însoțiți de dna.prof. Doriana Buzneanu, au trecut pragul bibliotecii bocșene și s-au minunat, la propriu, de mulțimea de cărți. Evident, au fost căutați scriitori cunoscuți – Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri – , precum și poeți dialectali precum Tata Oancea.

Nu au trecut neobservate tablourile artiștilor plastici Viorel Coțoiu și Nicolae Potocean, iar expoziția de icoane vechi, organizată de Centrul pastoral-misionar Bocșa, intitulată ”Icoana – fereastră spre cer”, a fost deosebit de admirată, constituind o noutate.

La final s-au oferit și daruri: copiii au confecționat pentru această întâlnire semne de carte pe care le-au dăruit bibliotecii, iar gazedele au oferit revista ”Bocșa culturală”, insistând pe lectură, de pe orice suport, dar, mai ales, de pe cel tradițional – Cartea.

 

Julius Meier-Graefe, la 150 de ani de la naștere

Să ne aducem aminte de personalităţi care au văzut lumina zilei la Reşiţa:

Julius Meier-Graefe, la 150 de ani de la naștere

 

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui spaţiu de interferenţe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate aproape uitată în Banatul Montan, dar care s-a născut la Reşiţa. Câteva date biografice despre cel comemorat:2017.06.10. - JULIUS MEIER-GRAEFE - 150. GEBURTSTAG - PLIC

 

Julius Meier-Graefe

 

Julius Meier-Graefe s-a născut la Reşiţa, la 10 iunie 1867. Mama lui a murit imediat după naşterea sa şi a fost înmormântată în cimitirul german din cartierul Muncitoresc. Tatăl său, inginerul Eduard Meier, a fost pentru o perioadă angajat la uzinele reşiţene. După studii inginereşti la München, Julius Meier-Graefe a urmat, după plecarea sa la Berlin în anul 1890, studii de istorie şi istorie a artelor plastice.

Prima sa lucrare de critică de artă, redactată în anul 1894, se referă la Edvard Munch. În anul 1895 avea să devină unul dintre întemeietorii revistei „Pan“, din a cărei redacţie s-a retras după un an. Apoi, trăind mai ales la Paris, Julius Meier-Graefe s-a transformat într-unul dintre cei mai buni cunoscători ai picturii franceze din secolul al XIX-lea. În scrierea sa în trei volume (apărute: 1904, 1914 – 1924) „Istoria dezvoltării artei moderne“, i-a consacrat impresionismului francez un loc aparte. Această lucrare precum şi „Cazul Böcklin“ (1905) i-a adus reproşul că ar fi polemizat la adresa artei germane. Julius Meier-Graefe a scris monografii importante despre mulţi artişti plastici, printre care Paul Cézanne şi Vincent van Gogh. Cu pana ascuţită şi limbă ageră, el a scris şi publicat multe materiale despre arta plastică contemporană lui.

Este cunoscut ca unul dintre importanţii antemergători ai impresionismului. Istoricul de artă plastică şi scriitorul Julius Meier-Graefe a murit la 5 iunie 1935, în Vevey, Elveţia.

 Anul acesta, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa va marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Julius Meier-Graefe printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.