Gabriela Şerban: De trei ani împreună!

Centrul de tineret „Vasiova” şi Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail şi Gavril” Moniom au marcat 3 ani de activitate

 

„Şi să se veselească  toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine;

 în veac se vor bucura şi le vei fi lor sălaş

şi se vor lăuda cu Tine toţi cei ce iubesc numele Tău.”

 

 

Pentru că, de curând, cele două centre de tineret au împlinit 3 ani de la înfiinţare şi de rodnică activitate (Centrul de tineret „Vasiova” în 28 februarie, iar Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail Şi Gavril” Moniom la 1 martie), trei ani de când Prea Sfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a binecuvântat înfiinţarea şi buna lucrare a celor două centre, sâmbătă, 4 martie 2017, la sediul Centrului de tineret „Vasiova” din cadrul Bibliotecii Publice „Tata Oancea” Bocşa, au fost marcaţi cei trei ani de „prietenie adevărată născută la Sfântul Potir”.

După o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Bocşa Vasiova, oficiată de preotul Doru Melinescu şi pr. inspector Mihai Ciucur, tinerii s-au deplasat la sediul Centrului de tineret „Vasiova” încercând să marcheze într-un mod cât mai plăcut cei 3 ani de activitate şi colaborare.

Deoarece ne aflăm în marele post al Sfintelor Paşti, aniversarea nu a fost una  fastuoasă, însă bucuria de a fi din nou împreună a reuşit să dea strălucire evenimentului. Tinerii, însoţiţi de coordonatori şi voluntarii care le-au fost alături pe parcursul celor trei ani, au petrecut câteva ore frumoase, şi-au povestit întâmplări hazlii sau mai puţin hazlii din activităţile derulate, şi-au împărtăşit sentimente şi bucurii, mai mult, au făcut schimb de idei şi experienţă. Au întreprins jocuri interactive menite a dezvălui cât de bine se cunosc membrii celor două centre, dar şi de a-i apropia mai mult.

„Am sărbătorit azi trei ani plini de iubire, bucurie, emoţie, zâmbete, cântec, dans şi voie bună, trei ani plini de HRISTOS! afirmă Mădălina Yojart. Aş caracteriza aceşti trei ani printr-un singur cuvânt: „ÎMPREUNĂ”, deoarece doar împreună am reuşit să clădim această mare şi frumoasă familie: familia Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”Moniom. În toţi aceşti ani am fost mereu unul pentru altul şi toţi pentru Hristos!”

Aniversarea celor două centre a scos la iveală activităţi deosebite rememorate prin vizionarea unor fotografii  vechi şi noi, punctând continuitatea şi perseverenţa în realizarea unor  proiecte de succes.

Citeşte articolul întreg >>>>>>>>>>>>>>>>

Proiect editorial de anvergură

COLECŢIA BIBLIOTHECA BANATICA

În 2010, la iniţiativa directorului Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara, domnul prof. univ. dr. Crişu Dascălu, şi în parteneriat cu Editura David Press Print şi Societatea Enciclopedică a Banatului, a luat fiinţă colecţia „Bibliotheca Banatica”. În fapt, socot, că acest demers reprezintă mai mult decât o colecţie, mai degrabă este vorba de un grandios proiect editorial prin care se urmăreşte trei obiective: valorificarea manuscriselor  şi a textelor originale încă uitate prin arhive şi biblioteci; reeditarea unor lucrări de valoare din trecutul apropiat sau îndepărtat al Banatului, care din varii motive au rămas necunoscute şi publicarea scriitorilor şi cercetătorilor contemporani care îşi înclină pana scrisului spre Banat.

În complexitatea lor, reeditările cât şi publicarea unor lucrări în premieră, în ambele cazuri deci, se respectă rigorile unor ediţii critice – studiu introductiv, tabel cronologic, bibliografie, glosar, anexe etc. – şi îşi propun să ridice colbul de pe textele tipărite în vremi îndepărtate, precum şi a paginilor inedite rămase în manuscris.

Tematica colecţiei vizează, cu precădere aria umanistă din varii domenii: literatură, istorie, lingvistică, istorie ecleziastică, istoria presei, etnografie, istoria artelor, muzică, dar, deopotrivă şi literatura confesivă – memorii, jurnale, corespondenţă. Până în prezent, în cadrul programului editorial, în cei şapte ani de existenţă ai colecţiei „Bibliotheca Banatica”, au apărut 45 de volume sub semnătura marcantă a unor personalităţi ai culturii române. Îi numesc aici pe: Traian Vuia, Valeriu Branişte, Victor Vlad Delamarina, Ion Popovici Bănăţeanu, Aurel Cosma junior, George C. Bogdan, Pavel Jumanca, István Berkezi, Paul Iorgovici, Enea Hodoş, Alexandru Tietz, Iosif Bogdan etc., cât şi pe contemporanii Doina Bogdan Dascălu, Crişu Dascălu, Marcu Mihail Deleanu, Ion Marin Almăjan, Vasile Dudaş, Maria Vertan, Vasile Bogdan şi mulţi alţii.

 Dr. Ioan DAVID

UZP

INVITAŢIE

7 martie 2017, ora 17,00, Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița:

O manifestare complexă dedicată Mărțișorului și zilei de 8 martie, ziua internațională a femeii. Participă artista populară Liliana Ionașcu, corul „Franz Stürmer“, formația „Intermezzo“ și echipa adultă de dansuri populare germane, toți din Reșița. Camelia Duca, vicepreședintele Societății pentru Cultură METARSIS va fi prezentă printr-o expoziție personală de fotografii. Moderator al manifestării: dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Pruncuți la Semn de Carte

Ochii orasului Nikon_069

Vineri, 3 martie 2017, la librăria reșițeană Semn de Carte a fost o explozie de inocență, frumusețe, talent și bucurie. Clasele pregătitoare de la Școala Gimnazială nr. 7, A- „pinguinii”- coordonator prof. Otilia DUICU și C- „steluţele”- coordonator prof. Adria CĂRĂUŞAN, însoțiți și de prof. Rodica MOLDOVAN, coordonator after school, aumărturisit  prin muzică iubirea pentru țara noastră, România. Au interpretat, îmbrăcați în frumosul nostru port popular, având cocarde tricolore în piept, cum au putut mai bine și mai tare, SUNT ROMÂN, ROMÂN VOINIC, cântecul patrioric NOI SUNTEM ROMÂNI și consacratul, deja, la librăria Semn de Carte CU CACIULILE PE FRUNTE.

(citeste mai departe…)

____________________________________________________________________________

 Libraria „Semn de Carte”
Resita 320051 – Libertatii 13/Timis 1, Jud. Caras-Severin
Telefon/Fax: +40-355-88.17.33;
E-mail: semndecarte@metarsis.ro
 WEB: www.semndecarte.metarsis.ro