Preotul organist mons. Josef Gerstenengst la 25 de ani de la trecerea în eternitate

25-de-ani-de-la-moarte-organistul-josef-gerstenengst_9_01 Anul acesta, în ziua de 9 ianuarie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea în eternitate a preotului romano-catolic și maestru al muzicii de orgă, Josef Gerstenengst, fost preot vicar parohial la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii” din Reșița între anii 1946 – 1958, cel care în București a fost cel care a făcut orga de la catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif” cu adevărat să fie regina instrumentelor. Debutul carierei sale s-a făcut așadar la Reșița, cea care nu l-a uitat și îi ține memoria aprinsă până în ziua de astăzi.

Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a marcat împlinirea celor 25 de ani de la trecerea în eternitate a preotului-organist Josef Gerstenengst printr-un plic filatelic ocazional și o ștampilă adecvată. Întreaga corespondență care a fost trimisă de la oficiul poștal Reșița 1 în ziua de 9 ianuarie 2017, a fost obliterată cu această ștampilă.

Vinerea viitoare, 27 ianuarie 2017, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” din Reșița se va celebra începând cu ora 16,00 o Sfântă Liturghie în amintirea preotului și organistului Josef Gerstenengst.

După aceea va avea loc începând cu ora 17,00 în aceeași biserică un concert „In Memoriam Josef Gerstenengst (* 3 iulie 1920, Reșița – † 9 ianuarie 1992, București)”. Protagoniștii concertului vor fi Eduard Gentile Ailenei (Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița), Georg Colța (dirijorul corului „Harmonia Sacra” al Bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii” Reșița), Lucian Furda (profesor la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” Cluj Napoca), Cristian Roșoagă (Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița), Christine Maria Surdu (organist al Bisericii romano-catolice „Maria Zăpezii” Reșița) și Bianca Zăgrean (violonistă la Filarmonica „Dinu Lipatti” din Satu Mare).

Erwin Josef Ţigla

CONCERT IN MEMORIAM Mons. JOSEF GERSTENENGST  (3 iulie 1920 – 9 ianuarie 1992)          afis-mons-josef-gerstenengst-copy

 Biserica romano-catolică    „Maria Zăpezii”, Reșița,   Vineri, 27 ianuarie 2017, ora 17,00

PROGRAM:

 Arcangello Corelli (1653 – 1713): Sonata Da Camera nr.1 op.4, pentru două viori și continuo

Partea I: Preludio                            Partea a II-a: Corrente                           Partea a III-a: Allemanda

Lucian Furda, vioară                                                                                                          Bianca Zăgrean, vioară

Eduard Gentile Ailenei, contrabass                                                                   Cristian Roșoagă, orgă

 

Luigi Cherubini (1760 – 1842): Ave Maria

Georg Colța, tenor                                                                                                       Christine Maria Surdu, orgă

 

Antonio Vivaldi (1678 – 1741):

Concertul pentru două Viori în La Minor RV522 din Colecția „L’estro Armonico”

Lucian Furda, vioară                     Bianca Zăgrean, vioară                      Cristian Roșoagă, orgă

 

Giovanni Bottesini (1821 – 1889):

Fantezia pe tema din Opera „La Sonnambula” de Vincenzo Bellini

Eduard Gentile Ailenei, contrabas                                                             Cristian Roșoagă, orgă

 

César Franck (1822 – 1890): Panis Angelicus

Georg Colța, tenor                                                                             Christine Maria Surdu, orgă

 

Improvizație pe tema muzicală a cântecului religios „Grosser Gott, wir loben Dich”

Melodia: Viena 1776; Heinrich Bone, 1852 – Text: Ignaz Franz, 1771

Georg Colța, tenor                                                                                        Lucian Furda, vioară

Bianca Zăgrean, vioară                                                        Eduard Gentile Ailenei, contrabas

Christine Maria Surdu, orgă                                                                  Cristian Roșoagă, orgă

 

Cu participarea: Eduard Gentile Ailenei (Reșița), Georg Colța (Reșița), Lucian Furda (Cluj Napoca), Cristian Roșoagă (Reșița),

Christine Maria Surdu (Reșița) și Bianca Zăgrean

Sunet, culoare și vibrație la Ateneul Român

Regal de dansuri tradiționale cu ocazia Anului Nou Chinezesc

Intrarea în Anul Nou Chinezesc a fost întâmpinată la București printr-un eveniment de excepție: spectacolul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing, care a prezentat un regal de dansuri tradiționale.anul-nou-chinezesc-2

În splendida incintă a Ateneului Român, simbol al spiritualității românești, un public numeros a venit în întâmpinarea unui eveniment așteptat – spectacolul Academiei de Dans din Beijing, cu ocazia intrării în Anul Nou Chinezesc. Organizat de Casa Româno-Chineză și Ambasada Republicii Populare Chineze la București, cu sprijinul „NIRO Investment Group”, evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall, alături de înalți demnitari și diplomați, conducerea și președinții filialelor Casei Româno-Chineze, personalități din mediul academic și cultural, oameni de  afaceri, membri ai comunității chineze din România, șefi de organizații și asociații non-profit. anul-nou-chinezesc-1-1Semnificația profundă a manifestării a fost subliniată de E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la București, care, în deschiderea galei, a mulțumit Casei Româno-Chineze și Grupului de firme „NIRO” pentru efortul deosebit depus pentru reușita serii: „Astăzi veți vedea un spectacol care reprezintă un cumul de comori tradiționale chinezești. Este o colecție de dansuri care reprezintă toate regiunile din China și sperăm că ceea ce veți vedea vă va aduce mai aproape de cultura autentică chineză. De altfel, spectacolul din această seară face parte din manifestările prin care de cinci ani celebrăm Anul Nou Chinezesc și în România. De fiecare dată încercăm să aducem în fața publicului românesc parfum de tradiție chineză, precum și manifestări ale spiritualității noastre. Ne dorim ca și de această dată, cei prezenți să simtă atmosfera de armonie și sărbătoare. Pentru reușita acestei seri trebuie să menționez faptul că Grupul de firme NIRO, Casa Româno-Chineză și Filarmonica George Enescu au depus eforturi considerabile. Tuturor celor care au contribuit la acest eveniment vreau să le mulțumesc”.             

În numele Casei Româno-Chineze, organizatorul evenimentului, s-a adresat celor prezenți E.S. Ambasador Ioan Donca: „Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa Casei Româno-Chineze și vreau să vă asigur că vom depune în continuare toate eforturile pentru a ne aduce contribuția la buna dezvoltare a relațiilor dintre România și China. Anul Cocoșului este un an pozitiv, norocos, care îndeamnă la curaj și viziune. Le dorim prietenilor noștri chinezi, așa cum ne dorim și nouă, un an bun și fericit. La mulți ani!”.

Spectacolul propriu-zis s-a constituit într-un regal de tradiții simbolizate prin dansuri specifice unui mare număr de etnii care conviețuiesc alături în marea Chină. 12 dansuri tradiționale, din nouă regiuni diferite ale țării au încântat spectatorii printr-o bogăție de stiluri unice. Artiștii de recunoscută valoare internațională ai Academiei de Dans din Beijing au făcut să vibreze sala, printre altele, de ritmurile dansului uigur Maxrap, dansul Tobei de lemn din Fanpai, dansul kazah Kara jorga, dansuri de luptă și de simbolistică profundă a traiului și preocupărilor de fiecare zi ale fiecărei etnii prezente prin artă, spațiu și timp, în fața publicului românesc.

Evenimentul prin care s-a intrat festiv în Anul Nou Chinezesc și la București a fost un prilej pentru spectatorii români de a lua contact cu ceva ce se vede mai rar pe scenele românești: dansul tradițional chinez, în zecile lui de fațete etnice de o frumusețe aparte.