Duminică, 7 august 2016, va fi sărbătorit în cadrul unei Sfinte Liturghii festive în trei limbi, română, germană şi maghiară, hramul Bisericii Romano-Catolice „Maria Zăpezii” din municipiul de pe Bârzava.

Sfânta Liturghie de la ora 10:30 va fi concelebrată de părintele Gyuris László, preot romano-catolic de Zrenjanin / Becicherecu Mare, Serbia, de părintele canonic de Timișoara și arhidiacon al Banatului Montan, József Csaba Pál, și de părintele capelan János Varga, ambii din Reșița.

Înfrumuseţarea muzicală a Sfintei Liturghii va fi realizată de corul „Harmonia Sacra”, dirijor: prof. Gheorghe Colţa, şi de corul de tineret „Fiamma”, dirijor: prof. Christine Maria Surdu, ambele ale parohiei aflate în sărbătoare.

În cadrul sfintei liturghii se vor sărbătorii 35 de ani de preoție a părintelui arhidiacon József Csaba Pál și 20 de ani de preoție a părintelui János Varga.

În avanpremiera sărbătoririi hramului, miercuri, 3 august, va fi prezentată la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul Reșița, expoziția de fotografii „Santa Maria Maggiore din Roma (Italia)“, cu fotografii de Erwin Josef Țigla.

În continuare, explicaţii despre această sărbătoare „Maria Zăpezii”:

Pentru a-şi arăta cinstirea şi iubirea faţă de Preacurata Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, încă din primele veacuri, creştinii au înălţat lăcaşuri de închinare şi le-au dedicat ei, dându-le diferite titluri care exprimau laude aduse Maicii Domnului, sau împrejurării legate de construirea respectivei bisericii. Roma creştină i-a închinat Fecioarei Maria peste o sută de biserici, multe dintre ele fiind construite pe locul unor temple şi clădiri ale Romei păgâne. Astfel, Biserica „S. Maria Antiqua” – „Sfânta Maria din Vechime” este reclădită din templul Minervei, în forul roman; „S. Maria dei Martiri” – „Sfânta Maria a Martirilor” a fost Panteonul roman, închinat cinstirii tuturor zeilor,  transformat în lăcaş de cult creştin în secolul al VII-lea.

Între bisericile cele mai vechi închinate Maicii Domnului în oraşul Roma este şi Bazilica „Santa Maria Maggiore” – „Sfânta Maria cea Mare”. După cum spune şi numele, este mai mare decât celelalte monumente mariane; s-a numit şi „Bazilica Liberiană”, deoarece se află pe locul şi pe temeliile bazilicii zidite de Papa Liberiu (352 – 366) pe ruinele unui vechi templu păgân.

O scriere apărută mai târziu spune că, în noaptea de 5 august a anului 352, Maica Domnului s-a arătat concomitent papei Liberiu şi unui patrician roman şi le-a cerut să construiască o biserică acolo unde în dimineaţa următoare vor găsi pământul acoperit cu un strat de zăpadă. A doua zi, o ninsoare neobişnuită, miraculoasă, acoperea o suprafaţă întinsă de pământ pe vârful colinei Exquilino. Papa şi bogatul patrician s-au apucat de lucru şi au început construirea primului mare sanctuar marian, căruia iniţial i s-a dat numele de „Sancta Maria ad Nives” – „Sfânta Maria a Zăpezii”. Un secol mai târziu, papa Sixt al III-lea, pentru a ridica un monument în amintirea Conciliului din Efes (431), la care a fost definită maternitatea divină a Mariei, a reconstruit biserica, dându-i dimensiunile actuale. Din această primă construcţie se păstrează navetele cu şirurile de coloane robuste în stil roman şi treizeci şi şase de mozaicuri admirabile care împodobesc nava principală. La stabilirea formei actuale şi înfrumuseţarea bazilicii au contribuit mulţi papi, de la Sixt al III-lea, care a putut să ofere „poporului lui Dumnezeu un monument mai mare”, închinat cinstirii Fecioarei Maria, căreia credincioşii îi acordă un cult, „mai mare” (hiperdulie) decât cel acordat sfinţilor (dulie), până la papii din epoca noastră. Bazilica se mai numeşte şi „Sancta Maria ad praesepe” – „Sfânta Maria a presepiului”, deoarece, în secolul al VI-lea, au fost aduse în ea scândurile unei iesle, considerată a fi rămase din ieslea în care a fost culcat Pruncul Isus în peştera din Bethleem.

Credinţa, arta şi istoria au făcut din Bazilica „Santa Maria Maggiore” un model şi un simbol al evlaviei creştine faţă de Preacurata Fecioară Maria. Pentru acest motiv, în anul 1568 s-a introdus în calendarul roman comemorarea sfinţirii, ca o chemare şi un îndemn la cultivarea şi adâncirea devoţiunii către Sfânta Maria, Maica lui Dumnezeu. Mai mult decât splendoarea monumentală a bazilicii, istoria străveche ne destăinuie taina acestei devoţiuni; chiar şi în timpul călduros al verii, Sfânta Maria face să apară stratul de zăpadă imaculată, adevărata temelie a lăcaşului închinat ei. Cinstirea Fecioarei fără pată îl ajută pe creştin să-şi păstreze nevinovăţia sufletului chiar în mijlocul unei lumi aprinse de focul patimilor şi, pe temelia nevinovăţiei, să înalţe templul viu al vieţii închinate lui Dumnezeu.

(text preluat de pe www.arcb.ro, al Arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti)

După cum ne-a obișnuit, ADALBERT GYURIS își petrece o parte din vacanța de vară acasă, în România, mai precis la Bocșa și, de fiecare dată, ne surprinde cu un nou volum, o nouă carte care-i poartă semnătura.

Iată că și în această vară suntem onorați a fi gazda unui eveniment editorial, prezentarea volumului de nuvele ”Întâmplări” apărut  la Târgoviște, editura ”Singur”, la finele anului 2015.

Cunoscut mai ales datorită  celor două volume  de interviuri cu personalități ale culturii române, dar și pentru activitatea sa publicistică și pasiunea pentru artă, Adalbert Gyuris ne propune un volum de proză scurtă inspirat din viața reală. Sunt întâmplări ale sale sau ale membrilor familiei sale, unele haioase, cu o anumită doză umoristică, altele  cu caracter documentar. Lecturând volumul, cititorul va cunoaște personaje precum Carol Loncear, bocșean, fost ministru al industriei grele în perioada 1958 – 1962, Claudius Myron Ișfan, poet din Bocșa, Constantin Gruescu, colecționarul mineralog de la Ocna de Fier, artiștii plastici Mihai Cătruna și Aurel Contraș din București sau caricaturiștii Horațiu Mălăiele și Ștefan Popa Popas. Importante sunt și consemnările cu privire la întâlnirea autorului cu părintele Teofil Pârâianu sau scriitorul Theodor Spengler.

De asemenea volumul este și un omagiu adus familiei sale: părinților săi, fratelui său, soției, copiilor și nepoatei, personaje care apar frecvent în ”întâmplările” relatate.

”Mă gândesc cu mult drag la părinții mei și îmi pare rău că de multe ori nu i-am ascultat, că am greșit și mai ales că niciodată nu le-am spus cât de mult îi iubesc.Încerc să fiu bun, corect, iubitor cu soția mea, fiica și soțul ei, cu fiul meu și prietena lui și mai ales cu scumpa mea nepoțică care este puntea dintre mine și viitor. La început am învățat de la mama, tata, bunici și mai târziu de la oameni, direct sau prin lucrările lor adresate nouă multe lucruri despre viața aceasta scurtă sau lungă, cu frumoase greutăți, necazuri și bucurii. Oricum, viața merită trăită în fiecare clipă și luate doar părțile bune din ea”, conchide autorul în ultima parte a cărții intitulată ”Gânduri la… răscruce”.

Adalbert Gyuris s-a născut la 23 august 1953 în comuna Vermeş, jud. Caraş-Severin, a copilărit în satul Izgar şi a studiat la Bocşa şi Reşiţa.

A debutat în publicistică în 1970. Până în 1997 a trăit şi muncit în Bocşa; din 1997 s-a stabilit în Germania. Este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor din România (1996); Corespondent la diverse publicaţii din ţară şi străinătate. Adalbert Gyuris scrie articole de presă, cochetează cu poezia, este preocupat de rebus şi enigmistică, dar este atras şi de artele plastice, opera sa cuprinzând lucrări de pictură şi sculptură (xilogravură). Cu astfel de lucrări a avut expoziţii personale în ţară şi în străinătate. În perioada 2004 – 2012 realizează interviuri cu personalităţi marcante din cultura românească, interviuri publicate în presă apoi adunate în două volume: Întâlniri cu destine.

>>>>>>>>>>>>>>>Gabriela Șerban: ”Întâmplări” la Biblioteca ”Tata Oancea” din Bocșa sub semnătura lui Adalbert Gyuris