DORU DINU GLAVAN a fost reales preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

Doru Dinu GlavanLa Adunarea Generală şi de Alegeri desfăşurată la sfârşitul săptămânii, sâmbătă 5 martie 2016, la Râmnicu Vâlcea, delegaţii celor peste 20 de Filiale şi Grupuri ale UZPR din ţară, l-au reales, pe Doru Dinu Glăvan, în unanimitate, în calitate de preşedinte, pentru următorii patru ani.
Întrunirea reprezentanţilor UZPR a avut loc în sala de festivităţi a Bibliotecii judeţene „ Antim Ivireanu ”, în organizarea impecabilă a Filialei din Vâlcea, prin efortul individual, deosebit, al prof. Nicolae Dinescu.
Începând cu această dată, au fost aplicate prevederile Statutului votat şi aprobat în Adunarea Generală din 2015, la Iaşi, care respectă întrutotul prevederile Legii 26/2000, de organizare a Asociaţiilor şi Fundaţiilor din România, oferind o mai mare supleţe actului de conducere şi o armonizare în relaţiile dintre structurile Uniunii.
Pentru următorii patru ani, noul Consiliu Director are următoarea componenţă : Doru Dinu Glăvan-preşedinte, Adi Cristi şi Ion Petrescu- vicepreşedinţi, Benone Neagoe-secretar general, Gheorghe Frangulea-trezorier şi Mădălina Corina Diaconu, Adrian Fulea, Roxana Istudor, Gutiera Prodan, Emil Dreptate şi Mihai Junea – membri.

Invitaţie

În data de 26 octombrie 2015 debuta la secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii 2016-03-08_183053Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi cu toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.

Aceste dezbateri în limba română vor continua în cadrul unui număr preconizat de 10 întâlniri, ultima având loc în preajma zilei de 3 iulie 2016, când se vor sărbători cei 245 de ani de la aprinderea primelor două furnale pe meleagurile reşiţene, de fapt începutul Reşiţei.

Invităm pe această cale pe toţi iubitorii Banatului Montan şi ai Reşiţei, tineri şi maturi, intelectuali şi simpli locuitori ai comunităţilor Banatului Montan, să vină să participe la cea de a cincea întâlnire, care va avea loc în data de 9 martie, începând cu orele 17,00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava.

Erwin Josef Ţigla