O revistă fără moguli, cu patroni ziariști!

În plină criză a presei, piața tipăriturilor oferă și surprize plăcute. 2015-12-06_235634
“UZP” este primul periodic independent al Uniunii Ziariștilor Profesioniști postdecembrist. Este o publicație de atitudine, de opinie, comentarii și analize a jurnaliștilor din România. Ea sporeşte transparenţa Uniunii, prezentând aspecte curente ale vieţii şi activităţii jurnaliştilor, evenimente culturale și sociale, personalităţi, cariere, idei şi probleme în dezbatere.
Oferta noastră are de toate: forţă, pasiune, echilibru, luciditate şi imaginaţie, scrie Benone Neagoe în editorialul primului număr al revistei. Ea informează şi responsabilizează. Revista publică ştiri, interviuri, reportaje, teme sociale importante din viața Uniunii realizate de membrii ei sau furnizate de structuri similare din alte state, asigură o promovare permanentă a carierei jurnalistice, a tehnologiei media, oferă spaţii necesare cunoaşterii detaliate a specificului muncii de jurnalist, dar şi a raporturilor stabilite între UZPR şi societatea civilă. Revista pornește la drum cu colaboratori serioși și de nădejde, reputați jurnaliști în media care vor să facă din acest periodic un reper în media românească. Tipărită la Gutenberg S.A., revista apare în 56 de pagini full color și va fi lansată luni, 14 decembrie a.c., ora 18.00, la ArCuB Gabroveni (str. Lipscani nr. 84-90).

Început de Advent

2015-12-07_000543În 29 noiembrie, credincioşii catolic de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „venire” şi semnifică o perioadă de pregătire dinaintea Crăciunului.

Cei care cunosc obiceiurile tradiţionale ale catolicilor de rit apusean, ştiu faptul că în această perioadă ei îşi pun în casă o coroniţă din brad cu patru lumânări, de cele mai multe ori de culoare roşie. Cele patru lumânări reprezintă cele patru duminici de Advent. În fiecare duminică se aprinde câte o lumânare în plus, în aşa fel încât, în ultima duminică, vor arde toate cele patru lumânări.

Acest obicei cu coroniţa de advent se regăseşte şi în multe case catolice din Banatul Montan.

 Erwin Josef Ţigla