Crosul „CINCIȘ – 2015” – temă a concursului de jurnalism pentru elevii participanți

foto3Pe fondul unui autentic peisaj de toamnă, frumoasa așezare CINCIȘ-CERNA, a găzduit o inedită întrecere de cros dotată cu trofeul „CINCIȘ – 2015” și la a cărei start au fost aliniați peste 80 de elevi de la unitățile școlare din Teliucu Inf., Cinciș-Cerna și Hunedoara, toți primind dulciuri și sucuri din partea D.J.S.T. Deva.
Printre câștigători am notat pe Teodora Mureșan, Aura Cozac – la fete, Denis Dobre și Silviu Drânca – la băieți.
De notat este sprijinul acordat la reușita întrecerii de către cadrele didactice Rodica Istrate, Simona Iluca, Ionel Ienășescu, Nicolae Pleșa, Alina Cismărescu, Lăcrămioara Roșca și Mihaela Tudor.
La inițiativa organizatorilor, toți concurenții vor participa la un concurs de jurnalism pe tema: „CROSUL CINCIȘ – 2015”, iar câștigătorii vor primi premii și diplome din partea UZP.

Text: Ioan Vlad
Foto: Simona Ilucă

La Hunedoara, noi cercuri de jurnalism pentru elevi

Colegiile „Iancu de Hunedoara” (Şcoala Nr. 5), „Matei Corvin” (Şcoala Nr. 6) din orașul de pe Cerna au fost gazda unor interesante dezbateri contând pentru proiectul educațional „Sănătatea fără alcool, tutun și droguri” realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Hunedoara și al Consiliului Local Hunedoara, la care au participat elevi şi cadre didactice, invitați fiind reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Poliției municipiului Hunedoara şi Asociației „Stânca Veacurilor”.2015-10-29_234119

S-a punctat clasificarea drogurilor, cauzele consumului și efectele utilizării acestora, concluzionându-se faptul că, prin fiecare doză de drog pierdem libertatea de a fi noi înșine.

Tot în cadrul proiectului s-au desfășurat concursuri de jurnalism și creație plastică, cu premii și diplome și s-au înființat cercuri de jurnalism („Reporteri pentru sănătate”) și „Prietenii sănătății”.

Contând pentru același proiect, la Grădinița „Prichindelul” s-a desfășurat dezbaterea „Sănătatea, cel mai de preț dar al vieții” urmată de un grupaj de recitări.

Proiectul va continua cu realizarea unei expoziții de desen şi excursii sub genericul „Sănătatea – mișcare în aer liber.

Ioan Vlad și Georgeta Cizmaş

IMPORTANT! Senatul a dat undă verde proiectului de lege privind indemnizația jurnaliștilor

Propunerea legislativă privind completarea art. 1 din Legea nr. 8/2006, astfel încât şi jurnaliștii să beneficieze, în anumite condiţii, de o indemnizaţie de 50% din pensia care li se cuvine, a fost aprobată de Senat. Proiectul a ajuns la Camera Deputaţilor, care are rol decizional în acest caz.

Votul final ar putea fi un act de reașezare a profesiei de jurnalist într-un context echitabil, așa cum sugerează și inițiatorii lui. El repară o nedreptate, completează o lege din care a fost omisă  “creația jurnalistică“.

Supus dezbaterii cu argumente  pro și contra proiectul a primit avize favorabile în Comisiile de specialitate, care au acceptat ideea că această măsură nu este altceva decât îndreptarea unei omisiuni regretabile, un act de reașezare a profesiei de jurnalist într-un context echitabil, așa cum sugerează și inițiatorii lui. Excepția a venit, curios, tocmai din partea Comisiei pentru cultură și media.  În opinia acesteia,  jurnaliștii  nu fac parte din categoriile îndreptăţite să primească un astfel de venit. În expunerea de motive, o parte din membrii comisiei nu au acceptat faptul că jurnalismul ar fi un act de creație, impunând alte criterii de calitate și deontologice, decât cele stabilite de Comisia de atestare a organizației (aşa cum procedează toate celelalte Uniuni) atunci când se pronunță asupra admiterii candidaturii sau întocmirii dosarului. Proiectul a generat un val de reacții, dezbateri și sedințe  amânate pe parcursul a patru întâlniri în speranța unui vot favorabil.

S-au primit întrebări, s-au dat răspunsuri, reprezentanții Uniunii Ziariștilor Profesioniști prezenți la toate ședințele insistând pe faptul că aplicarea prevederilor Legii 8/2006 membrilor UZPR este un act de recunoaștere a meritelor lor civice, profesionale și creatoare, un act moral, un act necesar care nu trebuie să mai sufere amânare.  

Împlinirea acestei iniţiative, pentru care a luptat mult Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, va veni, sperăm, în noiembrie, când votul deputaților, decizional în acest caz va repara o  nedreptate  acordând jurnaliștilor drepturile pe care trebuie să le aibă, alături de scriitori, muzicieni, cineaşti sau artişti plastici.

BENONE NEAGOE

Secretar general al UZPR

PROGRAM pentru luna NOIEMBRIE 2014 și ciclul de manifestări „TOAMNA CULTURALĂ GERMANĂ LA REȘIȚA“, ediția a XIII-a

1 – 2 noiembrie 2015, cimitirele germane din Bocşa, Dognecea, Măureni şi Oţelu-Roşu:

Derularea proiectului „Ziua răposaţilor, 2015: Mai multe lumănări pe mormintele noastre“.

1 noiembrie 2015, ora 15,00, Cimitirul nr. 2 – 3 Reşiţa:

Procesiune, rugăciuni și derularea proiectului „Ziua răposaţilor, 2015: Mai multe lumănări pe mormintele noastre“.

5 noiembrie 2015, ora 17,00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reşiţa:

Păreri, opinii, realități. Discuții amicale în limba română pe tema istoriei locale a Banatului Montan, cu ing. Dan Perianu din Reșița.

6 noiembrie 2015, ora 17,00, Centrul Social „Frédéric Ozanam“, Reşiţa:

Vernisajul expoziţiei internaţionale de filatelie „Etnic 2015”.

6 noiembrie 2015, ora 17,30, Centrul Social „Frédéric Ozanam“, Reşiţa:

Prezentare de carte: „Boabe de suflet”, autor: Paul M. Vasile, Editura „Contrapunct“, Craiova, 2015.

8 noiembrie 2015, ora 11,00, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Martin de Tours”, Brezon:

Sfântă Liturghie de hram, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Martin de Tours (11 noiembrie).

8 noiembrie 2015, ora 12,00, platoul din faţa Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Martin de Tours”, Brezon:

Program cultural prezentat de formaţiile de dansuri populare germane „Magnificat” din Oraviţa

şi „Enzian“ a Forumului German din Reşiţa.

9 noiembrie 2015, ora 12,00, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, Reşiţa:

Vernisajul expoziţiei de fotografii „Amintiri fotografice din Rio de Janeiro”, partea I, realizată de Erwin Josef Ţigla.

9 noiembrie 2015, ora 16,00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, Reşiţa:

Prezentarea volumului „Familienbuch der Gemeinde Reschitz (1826 – 1910)“,  autori: Anton Schulz, Horst Dieter Schmidt,

Walter Woth și Karl Fassbinder. Oaspete: ing. Anton Schulz (Regensburg, Germania).

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Mobilitatea ca sursă de dezvoltare personală şi profesională, autonomie şi angajabilitate

unnamedDin ianuarie 2014 Institutul Intercultural Timişoara este implicat în proiectul MOB G.A.E. – Mobilitatea ca sursă de dezvoltare personală şi profesională, autonomie şi angajabilitate, proiect de Învăţare pe tot parcursul vieţii KA4 cofinanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Accademia Europea di Firenze (IT) în cooperare cu PEN (BG); DEP Institut, Oneco & Nexes (ES); EUROYOUTH and Rede Inducar (PT); GEB (Germany); North West Academy & Intern Europe (UK); Cap Ulysse (FR); Semper Avanti (PL); ZNI (Slovenia); Amadeus (AT);  VUSTE ENVIS (CZ); Paragon Europe (MT) şi PLATO (CY).

Proiectul MOB G.A.E. are scopul de a evalua şi disemina impactul mobilităţilor internaţionale din cadrul programelor UE. Evaluarea se concentrează asupra impactului pe care îl are participarea la proiecte de mobilitate asupra abilităţilor, cunoştinţelor şi comportamentelor participanţilor. Astfel, parteneriatul îşi propune să descopere ce anume contribuie la angajabilitatea unei persoane, la integrarea socială a acesteia, independenţa şi abilitatea de a învăţa permanent din experienţele trăite.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>

 

„Echo der Vortragsreihe“ nr. 10 – 2015

De curând a apărut numărul 10 (310) / 2015 al revistei lunare „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociaţiei“), apariţie editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. În cele 184 pagini ale ediţiei pe luna octombrie se pot citi următoarele: coperta oktober 2015 fata

pag. 4: Cuvânt înainte în grai german reşiţean;

pag. 4: Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa și partenerii vă invită la programul pentru luna octombrie 2015;

pag. 5: Programul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“ al Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin și al Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa;

pag. 11: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan“;

pag. 12: Invitație;

pag. 13: Scrisoarea președintelui Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin;

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

LANSARE DE CARTE: „ Exerciții spirituale și filosofie antică ” de Pierre Hadot

 Universitatea de Vest din Timişoara vă invită la lansarea cărții Exerciții spirituale și filosofie antică, de Pierre Hadot. Invitat special: Ieromonah Agapie Corbu; invitați: Conf. dr. Pr. Constantin Jinga, Conf. dr. Claudiu Mesaroș. 2015-10-23_224202

Data: 28 octombrie 2015 ora 17, Amfiteatrul „Viorel Colțescu” (A03) al Universității de Vest

Volumul reprezintă traducerea în limba română a uneia din contribuțiile filosofului francez Pierre Hadot, care propune dezvoltarea, într-o direcție fără precedent, a filosofiei privită ca mod de viață: viața filosofică înseamnă un set de activități practice și mentale, exersate prin antrenament continuu, menite a aplica preceptele în realitatea de zi cu zi.

Părintele Ieromonah Agapie Corbu semnează o postfață-surpriză: un dialog inedit cu un pustnic din Muntele Athos despre rolul filosofiei lui Pierre Hadot în practica ortodoxă și în viața filocalică.

Părintele conferențiar dr. Constantin Jinga este traducătorul cărții, iar domnul Conf.dr. Claudiu Mesaroș însoțește volumul cu un text introductiv la filosofia lui Pierree Hadot.

HRAM/ KIRCHWEIH 2015


cop

„Fără meditație omul devine curând un animal sau un demon“ (Theresa von Ávila)

Sâmbătă, 17 octombrie 2015, în inima munților Semenic, la Gărâna / Wolfsberg, a avut loc sărbătoarea tradițională de Kirchweih / Hram. Aflată sub tutela Sfintei Tereza de Ávila (1515-1582) Biserica Romano-Catolică din Gărâna (Caraș-Severin) construită în anul 1879 de germanii colonizaţi aici în secolul al XVIII-lea din pădurile Boemiei, este sarbatorită în cea mai apropiată sâmbătă de data de 15 octombrie, și are ca moment central Sfânta Liturghie de Hram în care este sfințit coșul cu roadele toamnei adus de localinici la biserică. Anul acesta, în Biserică au oficiat pfarer Martin Jäger preot paroh al Bisericii romano-catolice “Presfânta Inimă a lui Isus” din Anina și pfarer Janos Varga preot capelan al Bisericii romano-catolice “Maria Zăpezii” din Reșița cu acompaniamentul Corului Bisericii din Gărâna.

Kirchweih-ul din 2015 s-a bucurat de prezenţa Excelenței Sale Siegfried Geilhausen, vice-consulul Germaniei la Timișoara cu soţia, a doamnei Edith Singer, fondator al Jugendtrachtenverein Banater Rosmarein și a vicepreşedintelui Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, Cristian Chioncel.

(citeste mai mult…)

____________________________________________________________________________

 Libraria „Semn de Carte”
Resita 320051 – Libertatii 13/Timis 1, Jud. Caras-Severin
Telefon/Fax: +40-355-88.17.33;
E-mail: semndecarte@metarsis.ro
 WEB: www.semndecarte.metarsis.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

2015-10-22_214618          Băile-Herculane, 21.10.2015

În data de 23 octombrie 2015, începând cu ora 0930, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei au loc o serie de acţiuni, cu implicarea voluntarilor, în cadrul proiectului „ Implică-te! E NATURAL să fii voluntar”.

Reprezentanţii Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei, alături de voluntarii selectaţi de la Liceului Hercules din Băile-Herculane, vor marca traseul de acces în cătunul Ineleţ, zona: Băile-Herculane – km 20 (acces scăriţe) – Cătunul Ineleţ – Punte Stoian, urmând a realiza şi o prezentare despre parcul naţional elevilor de la Şcoala Ineleţ. Totodată, ei vor urmări identificarea posibilităţilor de cazare şi campare, respectiv vânzării de produse tradiţionale, în gospodăriile din cătunul Ineleţ.

“În Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei există numeroase cătune unde localnicii trăiesc în condiţii deosebite, deoarece nu au curent electric şi apă curentă. Cea mai scurtă cale de a ajunge în cătunul Ineleţ este prin escaladarea unor scări din lemn proptite de o stâncă verticală. Datorită faptului că accesul este dificil şi localnicii nu au facilităţile vieţii moderne, tendinţa acestora este să părăsească aceste zone deosebite. Administraţia Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei şi-a propus realizarea marcajului de traseu de acces în cătunul Ineleţ. Totodată, urmărim promovarea şi dezvoltarea ecoturismului în colaborare cu comunitatea locală, în beneficiul acesteia.”, a declarat Andrea Kurta, specialist în domeniul educaţiei ecologice / coordonator activitate Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

 

„Promovarea cătunului Ineleţ din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei” se desfăşoară în cadrul proiectului „ Implică-te! E NATURAL să fii voluntar”. Alături de alte 10 activităţi, ea face parte din programele de voluntariat în sprijinul protecției naturii, dezvoltate de administratori de arii protejate, în urma participării lor la sesiuni de instruire derulate în cadrul aceluiaşi proiect.

Proiectul „ Implică-te! E NATURAL să fii voluntar” propune soluții pentru stimularea cetățeniei active prin acțiuni de voluntariat pentru protecția naturii şi este implementat, în perioada aprilie 2015 – martie 2016, de ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate împreună cu Federaţia Coaliţia 2000 şi Asociaţia Administratorilor de Arii Naturale Protejate. Bugetul proiectului este de 38.800 de euro, dintre care 34.985 reprezintă  contribuţia granturile SEE, 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG în România.

Pentru mai multe informaţii despre granturile SEE 2009 – 2014 vă rugăm să consultaţi:  www.eeagrants.ro.

Notă pentru editori:

  1. Pentru mai multe informații despre activitate, contactați: Andrea Kurta, specialist în domeniul educaţiei ecologice / coordonator activitate Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, tel: 0748127421, email: andreacristescu@yahoo.com
  2. În caz de vreme nefavorabilă, activitatea se va derula în data de 28 octombrie 2015.

Invitaţie

BULETIN DE PRESĂ
AL FORUMULUI DEMOCRATIC AL GERMANILOR DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
ŞI AL ASOCIAŢIEI GERMANE DE CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE A ADULŢILOR REŞIŢA

Lunea trecută, în data de 19 octombrie, secţia germană „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, a sărbătorit 20 de ani de existenţă în spaţiul de pe bulevardul Revoluţia din Decembrie nr. 22.

Cu acest prilej, se accentua printre altele că succesele semnalate până în prezent dau tăria de a merge mai departe cu noi proiecte. Un astfel de nou proiect va începe luni, 26 octombrie, când, la ora 17,00, la această bibliotecă va debuta un şir de dezbateri sub genericul „Păreri, opinii, realităţi. Discuţii amicale în limba română pe tema istoriei locale a Banatului Montan”, cu ing. Dan Perianu din Reşiţa şi toţi iubitorii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu.

Aceste dezbateri vin în întâmpinarea sărbătoririi, anul viitor, la 3 iulie 2016, a 245 de ani de la aprinderea primelor două furnale pe meleagurile reşiţene, de fapt începutul Reşiţei.

Invităm pe această cale pe toţi iubitorii Banatului Montan şi ai Reşiţei, tineri şi maturi, intelectuali şi simpli locuitori ai comunităţilor Banatului Montan, să vină să participe la această primă întâlnire, căreia îi vor urma câte o întâlnire lunară până anul viitor, la 3 iulie 2016.

Erwin Josef Ţigla

Comunicat de presă: „TOAMNA BOGATĂ LA CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „PRIMĂVARA” REȘIȚA

Vineri, 23 octombrie, începând cu ora 9:00.  Vă invităm la Serbările toamnei, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița.

            PROGRAMUL MANIFESTĂRII:

1.Serbare de toamnă, cu degustare de produse de sezon, în jurul unui grătar, în aer liber.

2.Meniu:

-principal: cârnați prăjiți, mămăligă, cartofi copți cu unt și brânză;

-desert: plăcintă cu mere și dovleac;

-băuturi: apă plată/minerală, ceai cald, must și băuturi carbogazoase;

3.Activități educative și artistice – ateliere pe grupe:

  1. a) Împachetarea legumelor pentru copt: activitate practică – responsabile: educatoare Fleșcă Cristina și Păun Cristina, împreună cu participarea cadrelor didactice Brumariu Daiana și Țimbuli Ramona;
  2. b) „Animăluțe din legume și fructe de toamnă”… și scobitori: activitate artistico-plastică – responsabile: Prof. Bena Gianina și Rusu Maria, împreună cu participarea cadrelor didactice Bontza Lenuța, Ristea Ramona, Laieș Gherghina, Albulescu Cristian, Peia Dorina, Nagy Ofelia, Mezin Ioana și Molnar Rodica;
  3. c) Concurs de „Sculptură în dovleci”: abilitate manuală  – responsabile:  Prof. Gabor Felicia și Franț Simina, împreună cu participarea cadrelor didactice Cotârlă Lavinia, Liciu Floarea, Balmez Ioana, David-Cornea Mariana, Brudașcă Gianina, Demeter Laura, Lipan Florica, Popescu Laura, Hlinka Adriana și Muntean Ilona;
  4. d) „Muzică, dans, mișcare și voie bună la jocuri populare”: activitate ludică, socializare – responsabili: Prof. psihopedagog Boraci Margareta și Tîrziu Claudia pentru dansuri și voie bună, alături de prof. kinetoterapeuți Buda Alina, Gherban Sînziana și Mazera Mircea pentru jocuri și activități sportive, împreună cu participarea cadrelor didactice Lozici Corina, Mihail Nica, Stirbu Rodica, Stanciu Florentina, Gazzoli Olivia, Derbac Carmen, Albu Iulia și Leghezeu Jamina;

Eveniment organizat cu sprijinul financiar și susținerea Asociației „Pentru Copiii Primăverii” – președinte A.C.P.C. Anghel Ana;

Vă aşteptăm cu drag, vineri, pe platoul din fața Centrului!

IMG_1519

Ciprian Cuciureanu

tel. 0766.237.898

http://www.centruprimavara.ro/

 IMG_1521  IMG_1525

IMG_1526IMG_1527

 

Un recital mai puţin obişnuit, oferit de patru artişti timişoreni, va anima Sala Capitol în seara de marţi, 20 octombrie, începând cu ora 19.00.

2015-10-16_221917Veţi putea asculta transcripţii ale unor îndrăgite miniaturi – Tomaso Albinoni – Adagio,   Eduard Grieg – fragmente din  suita Peer Gynt, Johannes Brahms – partea a 3-a din Simfonia a 3- a si Dans Ungar nr 5,  Robert Schumann –  Traumerei, Maurice  Ravel – Pavane pour une infante defunte,  Antonin Dvorak – Doloroso, ş.a. –  la….patru violoncele.

Cei patru protagonişti sunt Alexandra Guţu, Darius Tereu, Dumitriţa Lenţa şi Andreea Petrila

INVITAȚIE la SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL ,,PORTRETE DE DASCĂLI” EDIŢIA a VII-a VELIKO GRADIȘTE, SERBIA, 31 octombrie 2015 de la ora 12

“Ca să fim noi oameni, au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni, suntem noi oameni.” Nicolae Iorga2015-10-16_221529

Fiecare dintre cadrele didactice am avut unul sau mai mulți educatori, învățători sau profesori de care ne amintim cu drag și despre care am avea să spunem și/sau să scriem câteva cuvinte. Despre mulți dintre acești dascăli model nu a scris și poate nu va mai scrie nimeni dacă nu o facem acum noi cei care încă ne amintim de ei. Amintindu-ne de acești dascăli buni ne ridicăm nouă înșine ștacheta profesională și ne vom simți obligați să le călcăm pe urme. Poate cândva vor scrie și alții despre noi dacă vom reuși să le rămânem în suflete.

Vă invităm deci la SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL ,,PORTRETE DE DASCĂLI” EDIŢIA a VII –a care va avea loc la Veliko Gradiște, în Serbia, 31 octombrie 2015 de la ora 12 (ora României) în sala Liceului din Veliko Gradiște de pe strada Piața (trg) Žitni nr.4. Veliko Gradiște este un orășel cochet situat pe malul Dunării la 136 km de Timișoara sau 141 km de Drobeta Turnu Severin (vezi http://tovg.org/ ). NU TREBUIE PAȘAPORT pentru colegii din România.

Ideea de a organiza acest simpozion aparține unor sârbi și români din Serbia și români și sârbi din România, oameni care s-au cunoscut și împrietenit și care își doresc să-și împărtășească exemplele de bună practică din școlile lor și să-și prezinte modele de slujitori ai școlii pe care i-au cunoscut. Pe lângă colegi din Serbia și România vor fi invitați și colegi din alte țări, oficiali din administrația școlară, prieteni ai școlii.

La simpozion se poate participa direct (cu sau fără lucrare de prezentat) sau indirect (doar trimițând prin e-mail lucrarea).

Lucrarea să fie scrisă în Word în limba română sau sârbă și să aibă un rezumat de cel mult 1000 de caractere. De traducerea din română în sârbă și din sârbă în română a rezumatului ne vom ocupa organizatorii. Se pot insera și 1- 2 fotografii. Lucrarea să nu fie mai lungă de 1 – 4 pagini.

Pe lângă articolele despre foști dascăli se pot trimite și articole care să prezinte școala, proiecte ale școlii, exemple de bună practică, articole pe teme de pedagogie sau didactică.

Simpozionul va dura 2-3 ore. Cei care doresc să își prezinte lucrarea în plen să nu depășească 10 minute. După simpozion se poate participa la o masă comună.

SUNT DOUĂ TERMENE:

1.Înscrierea la simpozion se face trimițând până în 19 octombrie un e-mail la portretededascali@gmail.com în care să scrieți numele, școala, localitatea, telefonul, e-mailul, titlul articolului, dacă veți participa direct sau veți trimite doar articolul, dacă doriți să îl prezentați pe scurt în plen sau doriți doar publicarea lui. Se poate să participați și dacă nu aveți articol. Să mai scrieți dacă rămâneți la masa comună de după simpozion, între orele 15-21 (sub 15 euro ), dacă aveți nevoie de cazare (10 euro cu mic dejun inclus) la Lacul de Argint ( Srebmo Jezero, vezi http://www.dalekoodposla.com/mesto–apartmani-srebrno-jezero-smestaj-cene )și dacă doriți să vă anunțăm despre alți colegi înscriși din zona dumneavoastră pentru a călători eventual împreună.

2.Trimiterea lucrării prin e-mail la portretededascali@gmail.com se face până la 28 octombrie. Cartea se va tipări în luna noiembrie și o veți primi la școala dumneavoastră. Singura taxă pentru colegii din România este aceea de publicare a lucrării. Se achită 30 lei prin ordin de plată sau mandat poştal completând următoarele date: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, CEC Bank Arad (sucursala Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cont IBAN RO32CECEAR0137RON0355948, cod fiscal 23564572.

Gazde şi parteneri în organizarea simpozionului sunt:

-Liceul din Veliko Gradiște

-Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia

-Sucursala AGIRo a Cadrelor Didactice de Etnie Sârbă din România

-Asociația Generală a Învățătorilor din România

-Românii Independenți din Serbia (RIS)

-Comunitatea Sârbilor din România

Persoane de contact:   

Viorel Dolha din Arad, România: 0723259290, 0744195155

-Liceul din Veliko Gradiște

http://ssvg.edu.rs/kontakt.html

Una Vasiljevici din Zajecear 0648114652

Diana Șolkotovici din Kladovo 0645982942

Vesna Schubert din Ranovaț 0693301069

Kristijan Kakovan din Vârșeț 0644230335

Invitaţi speciali:

-oficiali, ministeriali din București și Belgrad

-administrațiile școlare Zajecear, Pozarevac, Jagodina, Vrsac, din Serbia și Arad, Timiș, Reșița, Drobeta Turnu Severin, România

-Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia

-Consiliul Național al Minorității Naționale Rumâne/ Vlașke din Serbia

-reprezentanți ai mediului academic

-presa și presa de specialitate

http://invatatori.ro/