În holul Primăriei Reşiţa am văzut o fotografie mărită, cu panorama începutului de secol XX şi un text.

Nu ştiu cine este autorul lui, dar este superb. Un emoţionant buchet de metafore, încărcate de sensuri şi dramatism: „Reşiţa, cetate de foc în cântec de ape, mângâiere de dealuri, lumină şi lacrimă, noroc şi speranţă alunecând în crepuscul, durere şi iubire, amintire încremenită a vremurilor trecute, început şi sfârşit, CETATEA NOASTRĂ”.

Cu câtă eleganţă (şi grijă) găseşte autorul cuvintele potrivite! El nu scrie „declin”, nici „sfârşit”, ci „speranţă alunecând în crepuscul”, pentru a nu tumefia conştiinţa şi aşa apăsată de griji a cititorului de pe aceste, cândva, binecuvântate meleaguri…

O nevoie acută îmi dă ghes să comunic cu lumea, să‐mi ogoiesc amarul din suflet, pelin şi rostopască laolaltă…

Am lipsit un timp din Reşiţa mea. Migraţia spre zări cu oarece ioni, mai negativi şi mai răcoroşi…

A doua zi, după înapoiere, drumurile m‐au purtat spre Kaufland, cu un ocol prin Luncă. Mi‐am oprit Matizul pe străduţa cu sens unic de la Poliţie, colţ cu Bulevardul Revoluţiei, să mă asigur… Privirea mi s‐a plimbat mecanic spre dreapta şi parcă ceva nu era în ordine. Nu la dreapta. Înainte!

Din peisajul proiectat pe zare al Platformei Industriale Mociur, de peste râul Bârzava, tablou aşa de obişnuit, aşa de încremenit de atâţia ani, lipsea ceva… Cerul părea gol. Şi era gol. Dispăruseră cele trei uriaşe coşuri de fum de la fosta forjă a Uzinei de Construcţii de Maşini şi de la fostele turnătorii.

Sigur, nu dispariţia lor m-a şocat. Oricum, deveniseră inutile. Nu cred că mai spera cineva să le mai vadă fumegând… Nu demolarea lor prin explozie, nu năruirea lor, ci semnificaţia acestei acţiuni modifica brutal echilibrul meu interior.

Să crestăm, în memoria noastră colectivă, încă o zi tristă a încercatei noastre Cetăţi: joi, 6 august 2015… încă un simbol al Reşiţei Industriale s-a dus…

La aceeaşi dată, stranie coincidenţă!, exact acum 70 de ani, pe 6 August 1945, bomba atomică lansată de pe un bombardier american devenit celebru – „Enola Gay” – a spulberat Hiroşima.

Chiar când trotilul era detonat la temelia coşurilor noastre de fum, în Parcul Memorial al Păcii din acest Oraş Martir, doi tineri făceau să răsune simbolic, pentru omenire, Clopotul Păcii, dintr-o ţară care a renăscut demn din propria cenuşă.

>>>>>>>>>>>>>>