SĂRBĂTOAREA GĂRÂNEI / WOLFSBERGER FEST

unnamed

1-2 august 2015, ed. I

Sâmbătă și duminică, 1-2 august 2015, la Gărâna, în  Caraș-Severin, se vor derula o serie de evenimente  sub genericul

SĂRBĂTOAREA GĂRÂNEI / WOLFSBERGER FEST, după următorul program:

Sâmbătă, 01.08.2015

Orele 17.00, Muzeul din Gărâna/ Heimatstub’n zu Wolfsberg

Stabilirea reperelor Concursului de Fotografie

Orele 21.00, Freundschaftfeld/  Friendschip Field/ Poiana Prieteniei din Gărâna, lângă Moara Hausner

                    MINUNATĂ-I PRIETENIA– ediția a VI-a: foc de tabară, muzică, poezie, dans, gulaș, vin, prieteni.  

                     Moderator Doru Dinu Glăvan

Duminică, 02.08.2015

Orele 11.00, Muzeul din Gărâna/ Heimatstub’n zu Wolfsberg

Simpozion TRADITII ALE COMUNITATILOR DIN BANATUL MONTAN

– Expoziție fotografie DRUMUL CRUCII/ DRUMUL VIEŢII- KREUZWEG/LEBENSWEG, 2014

                    – Masă rotundă TRADITII ALE PEMILOR DIN BANATUL MONTAN  cu participarea: dr. fil. Ada D. CRUCEANU, prof.univ.dr. Martin OLARU, prof.univ.dr. Gheorghe POPOVICI, prof. Adela LUNGU-SCHINDLER, prof.Angelica HERAC, prof. Ancuța DOROHOI, prof. Iasmina-Dariana STANCIU.

– Proiecție film CA O PASĂRE PE GARD/ WIE DER VOGEL AM ZAUN, regia Thomas CIULEI, prezintă jurnalistul Werner KREMM de la Allgemeine Deutsche Zeitung

Orele 17.00  Procesiune religioasă VIA CRUCIS 

Orele 19.00, Căminul Cultural/  Kulturheim Gărâna/Wolfsberg

                    Banatul Montan, patria mea/  Banater Bergland meine Heimat –Spectacol susținut de membri ai formațiilor de dansuri populare germane ale Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan (Caraș-Severin)

                      BAL cu formatia Mathias Hentschel din Recas

 Organizator: Societatea pentru Cultură METARSIS cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin și al Primăriei Brebu Nou, în colaborare cu: Forumul Democrat al Germanilor din Banatuil Montan, Parohia romano-catolică Maria Zăpezii  Reșița, Heimatstub’n zu Wolfsberg, Fotoclub Banatul Montan , libraria Semn der Carte Reșita, Gordian SRL Timisoara,  Agil SRL Timisoara, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România prin Doru Dinu Glăvan, Allgemeine Deutsche Zeitung prin Werner Kremm. Servicii profesionale piperiu.eu

____________________________________________________________________________

 Libraria „Semn de Carte”
Resita 320051 – Libertatii 13/Timis 1, Jud. Caras-Severin
Telefon/Fax: +40-355-88.17.33;
E-mail: semndecarte@metarsis.ro
 WEB: www.semndecarte.metarsis.ro

Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa şi partenerii lor vă invită la

2015-07-29_201233SĂRBĂTOAREA GĂRÂNEI / WOLFSBERGER FEST

PROGRAM  AUGUST  2015

1 – 2 august, Gărâna:

Manifestarea „Wolfsberger Fest = Sărbătoarea Gărânei“, ediţia I, organizator principal fiind Societatea pentru Cultură „Metarsis“ Gărâna.

1- 7 august, Gărâna:

Tabăra de studiu „Germana cu plăcere“, ediţia a XVI-a.

2 august, ora 11,00, Basilica Minor „Maria – Mama harurilor“ Radna:

Liturghie pontificală celebrată de delegatul extraordinar al Sfântului Părinte Papa Francis, cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln / Germania, cu prilejul binecuvântării lucrărilor de renovare.

7 – 10 august, Suceava, Bucovina:

Participarea formaţiei de dansuri populare germane „Enzian = Genţiana“ din Reşiţa la Zilele „Heimat”-ului Germanilor din Bucovina şi la cea de a XIII. Întâlnire a Bucovinenilor Germani.

9 august, ora 10,30, Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reşiţa:

Sfântă Liturghie de hram, oficiată în trei limbi cu participarea părintelui Emil Alin Irimiciuc, preot romano-catolic de Bocşa, precum şi a părintelui canonic de Timişoara şi arhidiacon al Banatului Montan, József Csaba Pál, şi a părintelui capelan János Varga, ambii din Reşiţa.

13 – 20 august, Neumarkt în Stiria, Austria:

Tabăra de elevi cu participarea unor membrii ai formaţiei de dansuri populare germane „Enzian = Genţiana“ din Reşiţa.

14 august, ora 10,00 Uhr, Nădrag:

Participarea la manifestarea „Nadrager August-Fest“, ediţia I, în organizarea Forumului Democrat al Germanilor din Nădrag.

23 august, ora 12,30, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Bernard“ Rusca Montană:

Sfântă Liturghie de hram cu prilejul împlinirii a 212 ani de la constituirea primei parohii şi 152 ani de la sfinţirea actualei biserici.

25 august, ora 18,00, Librăria „Semn de Carte“ Reşiţa:

Împlinirea a 135 de ani de la naşterea ultimului mare compozitor de operetă vieneză, Robert Stolz: 25 august 1880 – 25 august 2015. Vernisajul unei expoziţii documentare închinate celui sărbătorit. Concert al corului „Franz Stürmer“ din Reşiţa.

COMUNICAT DE PRESĂ

27 iulie, Timișoara

POVEŞTI TRĂSNITE – un film genial ce nu trebuie ratat

Asociația Pelicula Culturală vă invită să vizionați comedia argentineană explozivă ce a deschis TIFF anul acesta: “Povești trăsnite” (Wild Tales), în regia lui Damian Szifron, joi, 30 iulie, de la ora 22.00, la Grădina de Vară Capitol.a3 wild tales

Filmul, o excelentă farsă despre răzbunare, este o colecție de șase povești extrem de bizare, fiecare mai șocantă și mai amuzantă decât cea de dinainte. De la un joc al destinului la bordul unui avion, până la excese de furie la volan, Povești trăsnite oferă un portret comic și plin de defecte ale societății.

„Este ușor să îți dai seama ce i-a atras pe Pedro și Agustín Almódovar să producă acest film… Găseşti acest lucru în umorul neobişnuit, imaginile elegante şi modul îndrăzneț de a folosi muzica, în afecțiunea pentru oamenii de rând împinși la extreme.” (The Hollywood Reporter)

Inegalitatea, nedreptatea şi cererile societăţii în care trăim sunt cauze ale stresului şi depresiei pentru mulţi oameni. Unii însă, explodează. Acest film este despre ei.

Vulnerabili în faţa unei realităţi care se schimbă şi subit devine imprevizibilă, personajele din Poveşti trăsnite depăşesc linia subţire dintre civilizaţie şi barbarism. Dezamăgirea iubirii, reîntoarcerea la un trecut reprimat şi violenţa care se împletesc în conflicte întâmplătoare împing persoanjele la limita nebuniei, făcându-le să cedeze în faţa plăcerii incontestabile de a pierde controlul.

„Filmul propus de Argentina la Oscar e sălbatic în toate sensurile cuvântului. Farsa asta despre răzbunare e feroce și incredibil de amuzantă. Regizorul și scenaristul Damián Szifron n-a făcut un singur film, ci șase lipite sub un singur titlu și trimise într-o lume care s-ar putea să nu fie pregătită pentru ele” – Rolling Stone.

Povești trăsnite a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2015, a câștigat 23 de premii și alte 43 de nominalizări în diferite festivaluri internaționale. A fost prezentat în premieră în România la gala de deschidere a TIFF și rulează din 12 iunie în mai multe cinematografe din țară, nu și la Timișoara.

Biletele pot fi achiziționate înainte de proiecția filmului, la Grădina de vară “Capitol”. Prețul unui bilet este 10 de lei.

Pentru mai multe informații vizitați http://www.facebook.com/PeliculaCulturala

La ceas de bilanţ

BULETIN DE PRESĂ

AL FORUMULUI DEMOCRATIC AL GERMANILOR DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

ŞI AL ASOCIAŢIEI GERMANE DE CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE A ADULŢILOR REŞIŢA

2015-07-06_234341Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa a organizat în data de 5 iulie 2015 la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” adunarea de bilanţ a celui de al 28-lea an de activitate.

Preşedintele asociaţiei, Erwin Josef Ţigla, a prezentat înpreună cu locţiitorul său, dr. ing. Christian Paul Chioncel, în limba germană bilanţul acesteia pe perioada 10 iulie 2014 – 5 iulie 2015, perioadă în care au fost organizate sau coorganizate un număr de 225 de manifestări. Din rândul acestora se remarcă cele din cadrul Decadei Culturii Germane în Banatul Montan (în octombrie 2014, cea de a XXIV-a ediţie), al Zilelor Literaturii Germane la Reşiţa (în aprilie 2015, cea de a XXV-a ediţie) şi concursul cu caracter internaţional Copiii desenează ţinutul natal (continuarea ediţiei a XII-a). În cele 225 de manifestări sunt cuprinse şi cele 36 cu 2015-07-06_234409caracter religios precum şi 42 de expoziţii.

Din 19 noiembrie 1987, de când asociaţia funcţionează, au fost organizate sau coorganizate până în prezent în total 3.754 de manifestări.

În acest an de activitate, asociaţia a editat un număr de şase titluri de carte, două CD-ROM-uri, 19 de plicuri filatelice ocazionale şi a realizat 18 ştampile poştale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite. De asemenea a fost realizată la Monetăria Statului din Bucureşti o medalie.

Revista lunară „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociaţiei“) apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. În luna iulie 2014 a ajuns la numărul 307. De asemenea au apărut un număr de 91 de ediţii speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Periodicul „împreună, miteinander, együttesen“ a apărut până în prezent de 39 de ori, din care un număr în acest an de activitate. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2014, numărul total de apariţii ale acestuia fiind de zece.

2015-07-06_234446După prezentarea bilanţului a urmat un program cultural-artistic cu formaţia de dansuri populare germane „Enzian” (coordonatori: Marianne şi Nelu Florea), cu Vincenzo Cerra din cadrul formaţiei muzicale „Banater Bergland” şi cu corul „Franz Stürmer” (dirijor: Elena Cozâltea), toate din Reşiţa. De asemenea au fost expuse desene şi sculpturi realizate de către cele două cercuri: de pictură, condus de Doina şi Gustav Hlinka (Deutsche Kunst Reschitza), respectiv de sculptură, condus de George Molin (Jakob Neubauer), ambele funcţionând în cadrul organizaţiei germane din Reşiţa.

 

Erwin Josef Ţigla

Tineri jurnalişti, în Tabără tradiţională

Asociaţia Radio Semenic, din Reşiţa, cinsteşte şi în acest an memoria omului de radio Ştefan Naciu (aor 1 Radio România ), continuând  cu o nouă ediţie Tabăra de Creaţie şi Comunicare, o şcoală de vară deja tradiţională, iniţiată de jurnalistul Doru Dinu Glăvan şi frecventată de-a lungul anilor de sute de elevi şi studenţi din toată ţara. Anul acesta, tinerii sunt invitaţi să descopere lumea radioului, iar tema generală, care va fi surprinsă şi în eseurile finale, este foarte generoasă, învârtindu-se în jurul noţiunii de „Altfel”.

tab 2În Poiana Lupului de la Gărâna, din studioul amenajat într-unul dintre birourile restaurantului „La Scena”, pe parcursul întregii săptămâni se difuzează zilnic programe realizate de participanţi, iar premiera este că aceste emisiuni pot fi ascultate de cei de acasă, online pe www.altradio.tm.ro, partener media în acest proiect.

Munca şi distracţia se confundă de multe ori, pentru că sarcinile au scopul de a-i face pe tineri să-şi descopere abilităţi, talente, pasiuni şi de a-i determina să-şi depăşească anumite limite, inhibiţii sau temeri.tab 1

Pe lângă activităţile jurnalistice, în program a fost strecurată şi o surpriză, o întâlnire cu reprezentanţii Academiei Olimpice, Doru Dinu Glăvan şi Ioan Stan, care le-au propus participanţilor câteva întreceri sportive şi le-au oferit tricouri personalizate.

O altă activitate foarte apreciată de copii a fost drumeţia până în sat, cu scopul de a vizita vizatarea muzeul şi şcoala. Istoria Gărânei le-a fost povestită tinerilor, de Papi Roşculescu, „artist elastic” după cum el însuşi se prezintă, un ghid atipic, bine cunoscut turiştilor care au trecut măcar o dată prin zonă în ultimii ani.

În fiecare seară, jocuri şi cântece însufleţesc atmosfera după o zi de lucru serios şi susţinut.

Proiectul se va încheia cu prezentarea documentarelor audio realizate de tineri pe parcursul celor 7 zile, urmată de festivitatea de premiere a celor mai bune eseuri. La miezul nopţii va fi aprins focul de tabără, iar apoi tinerii vor împacheta experienţele şi emoțiile trăite împreună cu promisiunile de revedere pentru anul viitor.

Tabăra de Creaţie şi Comunicare „Naciu Ştefan” este organizată de Asociația Radio Semenic, Consiliul Judeţean Caraş Severin şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Caraş-Severin. Promovarea este asigurată de partenerii media AltRadio, Banat Media şi Reper24, iar coordonatorul activităţilor este jurnalistul Oana Glăvan Cenan.

Pelerinaj la Maria Ciclova

BULETIN DE PRESĂ

AL FORUMULUI DEMOCRATIC AL GERMANILOR DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

ŞI AL ASOCIAŢIEI GERMANE DE CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE A ADULŢILOR REŞIŢA

Conform unei mai vechi tradiţii, la data de 2 iulie se sărbătoreşte în Dieceza Romano-Catolică de 2015-07-04_225357Timişoara „Vizita Sfintei Fecioare Maria la verişoara sa, Sfânta Elisabeta”. Cu această ocazie, credincioşii, în special cei de etnie croată din Banatul Montan, merg pe jos în pelerinaj la Maria Ciclova, un mic sanctuar marian de pe raza satului Ciclova Montană, jud. Caraş-Severin. În această dată se sărbătoreşte aici patroana bisericii, cunoscută în zonă şi sub numele de „Maria Stâncii” sau „Maria Fels” în limba germană. 2015-07-04_225423

Icoana Maicii Domnului de pe altarul principal veghează din 1777 neîncetat, an de an, asupra sutelor şi miilor de credincioşi veniţi aici să găsească alinare pentru suferinţele lor, dar şi să mulţumească pentru harurile primite de pe urma acestor rugăciuni.

Şi în acest an, la Maria Ciclova au sosit mulţi credincioşi din toate generațiile, în special etnici croaţi din împrejurimile Reşiţei, alţi credincioşi catolici din zonă, dar şi de peste hotare.

În ziua de 2 iulie, cu prilejul hramului, celebrantul principal al Sfintei Liturghii pontificale de la ora 8,30 a fost mons. László Német, episcop diecezan de Zrenjanin din Serbia. Alături i-au stat preoţii de limba croată din Banatul Montan, părintele canonic József Csaba Pál, arhidiacon al Banatului Montan, părintele Nikola Lauš, econom diecezan, părintele paroh de Oraviţa, Daniel 2015-07-04_225438Dumitru, alți preoți şi călugări din dieceză.

Începând cu ora 10,30, vicarul general al Diecezei romano-catolice de Timişoara, mons. Johann Dirschla a concelebrat împreună cu părintele Martin Jäger din Anina – Steierdorf şi cu părintele Daniel Dumitru din Oraviţa în sanctuarul marian o Sfântă Liturghie în limba germană / română.

 

Erwin Josef Ţigla